Ziua Logo
  Nr. 4661 de vineri, 9 octombrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Circul a ajuns la Bruxelles
Presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor (foto) a declarat miercuri, in plenul Parlamentului European, ca in Romania se pregateste "o uriasa frauda electorala" pentru alegerile prezidentiale, iar institutiile europene "au datoria morala sa ajute o tara membra sa nu iasa de pe orbita civilizatiei".
"Toate alegerile din Romania au fost fraudate, dar jaful care se pune la cale acum e inimaginabil", a spus Vadim. Conform PRM, membrii PE "s-au aratat extrem de interesati de acest subiect". De alta parere este euro�parla�mentarul PDL Cristian Preda, care, pe blogul per�sonal, mentioneaza ca tema discutiilor de miercuri a fost de fapt referendumul irlandez, iar Vadim, inter�venind pe langa subiect, a confundat punctele de pe ordinea de zi si a starnit "mirare, stupoare, neliniste". Biroul de presa al PRM a reactionat specific, nu��mindu-l pe Preda, intr-un comunicat-pamflet, "han�dicapat" si "oligofren", care nu s-a prins ca dez�baterea despre Irlanda luase sfarsit si incepusera discursurile pe alte teme.
Ovidiu BANCHES, ovidiu.banches@ziua.ro 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Mister Ovidiu.....   de Alcor
Un gest patriotic   de DanN
si tu zici ca alegerile sint in regula nu regulate?   de Tudor190
A r h i v a
  Handicapul lui Geoana    8 comentarii
  Organizatii dezorganizate    
  Basescu a lasat PDL mofluz    3 comentarii
  Multilingvism ca pedeapsa    
 Top afisari / comentarii 
 Chichite care fac istoria (3384 afisari)
 Uniti-va, daca vreti sa-l decapitati pe Basescu! (3072 afisari)
 Guvernul promite un 2010 de groaza pentru bugetari (2952 afisari)
 PDL infrant in Parlament (2134 afisari)
 Herta Müller romanca de Nobel (1958 afisari)
 Socant: A fost obligata de iubitul ei la perversiuni sexuale cu un cal! - VIDEO (3865 afisari)
 Sorin Rosca Stanescu: Dinu Patriciu si Catalin Avramescu s-au luat la harta! (2310 afisari)
 Biblia a fost tradusa gresit, iar Dumnezeu nu e Creatorul, sustine o cercetatoare (2170 afisari)
 Soc in lumea operei: Soprana Angela Gheorghiu, parasita de sot (2038 afisari)
 Show erotic intre doua rusoaice, de la fereastra apartamentului (VIDEO) (1893 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00726 sec.