In tara Marului, la Voinesti, oamenii sunt tristi, desi recolta depaseste toate recordurile din ultimii douazeci de ani. Merele rosii si galbene care poarta in ele caldura soarelui bland de toamna nu vor mai calatori pe alte meleaguri, pentru ca nimeni nu vrea sa le mai cumpere, chiar la un pret derizoriu. Primarul Gabriel Sandu a trait douazeci de ani pe Valea Ialomitei, acolo unde marul nu este atat de iubit si respectat ca in comuna lui natala, Voinesti. Sansa comunei a constituit-o infiintarea in anii '50 a Statiunii de Cercetare si Productie a Marului, care a prefigurat un nou destin pentru comuna. Din niste tarani simpli care cultivau poame pentru a pleca toamna pe Vlasca sa le schimbe pe porumb, oamenii au ajuns "specialisti" in cultivarea si valorificarea fructului biblic. Frumosul de la Voinesti Daca pe mai mult de jumatate din dealurile subcarpatice ale Romaniei se desfasoara primavara festivalul florilor albe de prun, aici la Voinesti, rege este marul. La cativa ani dupa infiintarea statiunii, din dragostea oamenilor pentru mar s-a nascut un soi nou, caruia voinestenii i-au zis ca un alint, "Frumosul de Voinesti". Botezat si cu patalama in regula de atestare a calitatii, "Frumosul" a inceput sa circule prin lume. Mai intai prin pietele din Bucuresti, Constanta si Brasov apoi si prin targurile Europei. Pe la inceputul anilor '90 au aparut primele semne care prevesteau ca viitorul merelor de Voinesti nu va fi unul de aur. Ingrijirea marului presu�pune efectuarea, timp de patru luni pe an, a unor tratamente cu pesticide, substante scumpe pentru care producatorii nu dispun de bani gramada. Simtul practic taranesc i-a invatat pe pamanteni sa incheie contracte de livrare cu societatile de desfacere, contravaloarea pesticidelor fiind platita la sfarsitul toamnei, dupa valorificarea merelor. "In general, de mar trebuie sa stai tot timpul! O perioada mica din timpul verii, dupa ce apar merele verzi, ne luam si noi o pauza. Nu prea mare, pentru ca intr-o dimineata gasesti pe ramuri mere rosii. De acum, incepe alergatura si chinul ca sa le vinzi!", povesteste Vasile Stoica. Se ocupa de saizeci de ani de cultivarea marului si nici acum, la 81 de ani, nu vrea sa renunte. Productia din aceasta toamna a trimis-o Dumnezeu intr-o perioada in care bogatia merelor a devenit o povara pentru producatori. Pe pietele din Bucuresti, merele nu se mai vand nici en-gros. Inainte, intermediarii veneau la Voinesti si cumparau merele din curte. Anul acesta crede ca nu va veni nimeni. Merele zac prin pivnite si cand vine caldura, se pufeaza. Despre vanzarea lor direct in piata, nici nu poate fi vorba. Toate tarabele sunt ocupate de intermediarii care cumpara merele en-gros cu un leu kilogramul si le vand de patru ori mai scump. In urma cu treizeci de ani Vasile Stoica vindea mere in Piata Unirii cu 7 lei kilogramul. Atat costa si un litru de benzina. Acum, kilogramul de mere este mai ieftin de patru ori decat litrul de benzina. Daca reusesti sa vinzi merele. Daca nu, le bagi la tuica ca sa nu se pufeze. Nici tuica nu ai unde sa o vinzi. "Am sute de litri de tuica! Nu o cumpara nimeni, pentru ca au toti! O tin si eu in magazie, ca de baut la varsta asta, nu mai beau! Gustati si dum�neavoastra?", ne intreaba batranul, cu speranta ca nu vom refuza si noi tuica, asa cum refuza samsarii merele. Singuri in fata globalizarii Falimentul marului romanesc este grabit de indiferenta cinica a statului fata de pomicultura. In prezent, statul roman nu acorda nici o subventie in motorina pentru pomicultura. Pentru ca o nenorocire nu ajunge, in anul 2009 pe pietele din Romania au patruns mari cantitati de mere provenite din importul din Italia, Olanda, Polonia, Cehia si Ungaria. Intermediarii cat si supermarketurile le prefera pentru ca sunt subventionate de statele respective si au preturi mai mici. La Voinesti, in patria marului, unii producatori vor intra anul acesta in faliment, iar altii vor face foamea. Minunile produse de munca omului nu aduc intotdeauna prosperitate si progres.

Teodor SERAN, seran@ziua.ro