Eugen SIMION, eugen.simion@ziua.ro 

Prozatorul Bedros Horasangian mi-a trimis cu catva timp in urma "Miss Perfumado si alte femei", un volum de 13 naratiuni cu o tema comuna: iubirea. Am scris la debutul lui si i-am dedicat in "Scriitori romani de azi, III" un capitol amplu in cadrul generatiei '80... Dupa 1990 nu i-am putut urmari activitatea literara pentru ca toate s-au amestecat in viata noastra literara si, din aceasta pricina, circulatia cartilor a devenit aproape imposibila. I-am citit din cand in cand articolele, indeosebi pe acelea din Ziua, si am observat ca, in ultima vreme, zelul sau politic s-a domolit considerabil, semn ca politica si literatura nu formeaza, intotdeauna, o conjugalitate lunga si fericita... Dovada aceasta carte de povestiri - eseuri sau, mai degraba, eseuri epice (le-as numi asa) in stilul naratiunii postmoderne. Naratorul lui Bedros Horasangian este un om cu lecturile la zi si, cand este sa prezinte istoria unui cuplu de indragostiti, face referinte - cu ironie, desigur - la situatiile din literatura. Oleg si Natasa se indragostesc pe o plaja de la Marea Neagra, apoi se pierd si se cauta mult timp prin toata Uniunea Sovietica. Ei retraiesc, la dimensiunea existentei lor, drama eroilor din romanul lui Tolstoi ("Natasa"). Marisa si Paul sunt doua personaje coborate din romanul epistolar si sentimental cu un sfarsit, aici, fericit. Istoriile de amor din "Miss Perfumado" se termina, de regula, prost, adica prin destramarea cuplului. Tema unitara a cartii este, in fapt, iluzia unei mari iubiri urmarita in locuri si in situatii diferite. Un scenariu epic pe care l-a folosit si Rebreanu (in "Adam si Eva") si Marin Preda (in "Intrusul") intr-un stil mai apropiat de parabola. Bedros Horasangian foloseste un stil mai direct si, cum am spus, mai eseistic pentru a ilustra nefericirea (de regula) a cuplului care se cauta si se pierde in circumstantele unei lumi haotice si violente (lumea postmoderna). Un barbat tanar, trecut deja printr-un divort, sta pe o banca intr-un parc din New York si se gandeste la o Roxanne care l-a parasit pentru un "job" mai bun in alt oras ("Roxanne"). Un alt barbat tanar, grec, este trist ca femeia pe care o iubeste, Katarini, nu vrea sa divorteze si in tristetea lui face consideratii despre caracterul grecesc ("Lady Rain")... Giuseppe, marunt functionar, terorizat de apriga Giulietta, vrea sa scape de o perna incomoda in casa si nu poate. Moare (sau asa se poate deduce) ca un erou cehovian, victima a datoriei conjugale ("Giulietta"). Un jassman afro-american, consumator de droguri, trecut prin multe, se indragosteste de Karin, femeie misterioasa, si femeia moare intr-un accident ("Lady Day"). Povestirea este stranie pentru ca eroul-narator (jassman-ul James Oliver) este deja mort (in realitate nu numai simbolic) cand incepe sa se confeseze. Autorul justifica aceasta inadvertenta zicand "ca nu e simplu sa povestesti simplu ce a fost complicat in vietile noastre; o mare prostie si literatura asta, nu rezolva nimic, si nici nu ne ajuta la nimic"... Literatura nu rezolva nimic in viata, e adevarat, dar de ajutat ne ajuta la ceva, si anume sa scriem despre complicatiile vietii noastre... Si, trebuie sa spun, Bedros Horasangian scrie bine, proza lui respira un aer de modernitate, eseul epic din interiorul naratiunii arata o fantezie bine ordonata, in fine, in aceste portrete feminine si in dramele sentimentale din jurul lor patrund, masiv si curajos, ideile unui moralist cultivat si cu limba ascutita...