Aflam, astfel, ca tanarul sofist se casatoreste cu englezoaica Wendy Muston, se retrage apoi la Sinaia, iar dupa moartea tatalui (1946), preia gestionarea mosiei Cherciu, proprietatea familiei. Devine, altfel zis, agricultor. Are cu Wendy Muston doi copii (Razvan si Alexandra). In 1949, autoritatile comuniste ii stabilesc lui Noica domiciliu fortat la Campulung, iar in 1958 este arestat si condamnat la 25 de ani de inchisoare. Eliberat din detentie in 1964, Noica are, de aici incolo, biografia scrierilor sale, cu mult mai interesanta decat biografia propriu-zisa. Ma uit pe Anexa S pe care o ataseaza in carte Nicolae St. Noica: Razvan, fiul filosofului, se calugareste (devenind parintele Rafail), iar linia familiei continua prin Alexandra (fiica, stabilita in Anglia) care naste patru copii si are deja doi nepoti. Istoria familiei fabulosului Iacovache Noica, stramosul, continua ca un fluviu urias pe alte canale ale deltei... Ce importanta au toate aceste informatii, ma intreb, pentru biografia intelectuala a filosofului? Daca ne luam dupa Proust si dupa toti "formalistii" secolului al XX-lea, niciuna. Creatorul ("eul profund") nu are nimic de-a face cu biografia civila a omului care scrie ("eul biografic"). Opera nu poate fi explicata prin incidentele vietii exterioare. Asa este, dar biografia (inclusiv genealogia creatorului) poate fi interesanta in sine pentru ca, daca nu explica si nu justifica opera, biografia omului care scrie sau picteaza poate sa ne spuna ceva despre destinul lumesc al creatorului. Uneori biografia este, in sine, senzationala (cazul Dostoievski sau cazul Rimbaud), alteori viata unui mare creator este lunga si monotona ca un drum prin campie... Cum de apare tocmai aici o mare opera? Iata ce intrebare imi vine automat in minte cand citesc un poem sau chiar o carte de filosofie puternic personalizata (prin gandire si limbaj) cum este cazul scrierilor lui Constantin Noica. Mai rasfoiesc o data genealogia neamului Noica si ce ma surprinde este, repet, aceasta imensa increngatura de destine si aceasta desfacere uriasa a ramurilor ce pornesc din acelasi trunchi. Explica aceasta imensa populatie de inaintasi, rude colaterale, spiritul filosofului fiintei romanesti? Nu stiu, oricum nu putem determina cauzalitati, filiatii precise. Intr-o scrisoare catre Cioran, Noica se plange pe la inceputul anilor '30 ca este "orfan de familie" si ca intr-o tara cu "resturi mai bogate" (cu o traditie spirituala, adica, mai puternica) ar fi avut alt destin... Ma gandesc, totusi, ca o familie care da atatia oameni intreprinzatori, bine cu rosturi precise in viata, oameni in genere de succes, incapatanati si, dupa cate imi dau seama, cei mai multi dintre ei, oameni practici, o familie de acest fel, zic, creeaza o traditie si impune un stil de viata. Vointa lui Noica de a crea o cultura de performanta intr-un regim politic potrivnic (regimul totalitar), pariul sau cu prietenii de exil n-au nicio legatura, ma intreb, cu acest spirit de familie?... Dar politetea usor iezuita (cum crede Eugen Ionescu) a filosofului? Dar extraordinarul simt al limbii si, in general, talentul lui de scriitor intr-o disciplina a conceptelor? Acestea de unde vin?... Intrebari, evident, fara raspuns pentru ca niciun raspuns nu este convingator cand este vorba de un creator...

Eugen simion - eugen.simion@ziua.ro