Daca a privit (si banu�iesc c-a facut-o) ultimele me�ciuri ale echipelor roma�nesti de fotbal, si ale cluburilor angajate in competitiile europene si ale primei reprezentative, cred ca Angelo Niculescu, fostul selectioner al nationalei noastre, isi savureaza in liniste batranetea. De ce? Fiindca el a lansat si a adus la stadiul de conceptie, la sfarsitul anilor '60 si ince�putul anilor '70, ideea temporizarii jocului, a plimbarii mingii pana ii lua - daca ii lua - pe adversari ameteala. O idee care face ravagii si astazi, o idee care daca n-a fost de la inceput, atunci cu siguranta a intrat in "ADN"-ul natiei noastre: sa ne aparam la nesfarsit, sa nu atacam decat din an in Paste si atunci cu un singur varf (Mihai Viteazu, Vlad Tepes, Gigel Bucur...). Sa ne adu�cem aminte de meciul cu Olanda, din mandatul lui Piturca, de la Euro: calificati deja, olandezii mai ca nu ne implorau sa mergem peste ei, iar noi ne aparam mai ceva ca pompierii din Dealul Spirii. La fel in partida recenta cu Franta, sub bagheta extrem de prudenta a lui Razvan Lucescu; la fel Urziceniul la Sevilla; la fel Timisoara la Stuttgard; la fel... si pot sa dau exemple pana maine. Sa nu mi se contrapuna argumentul cu generatia de aur: ea o fost o exceptie si ca orice exceptie, intareste re�gula. Suntem parca bleste�mati sa fim defensivi la nes�farsit, desi agresorul lip�seste sau are alte treburi. Ca-n bancul cu Todor Jivkov, "semi-ilegalist" in anii '30: "Cum adica - semi-ilegalist?" - vine intrebarea. "Asa bine: el, saracu', se ascundea, dar nu-l cauta nimeni".

Ioan GROSAN - ioan.grosan@ziua.ro