Ziua Logo
  Nr. 4632 de sambata, 5 septembrie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Bani murdari din marfuri confiscate
Depozitele Serviciului de Cazier Judiciar (Andrei Flore - ZIUA FOTO)
Bunurile din depozitele Politiei Capitalei sunt distruse fictiv si abuziv inainte de pronuntarea instantei.
Serviciul de Cazier Judiciar din Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti a devenit o placa turnanta prin care bunuri confiscate si pastrate in depozitele acestui serviciu sunt distruse abuziv si fictiv. Depozitele Serviciului de Cazier Judiciar, situate in bd Regiei nr. 2 (foto) (in incinta SC Galaxy Tobacco SA) sunt o adevarata "pestera a lui Ali-Baba" in care se aduna pretioase bunuri rezultate din comiterea de infractiuni. Conform legii, aceste bunuri ar trebui distruse sau valorificate in folosul statului. In realitate, multe dintre bunuri sunt distruse fictiv, iar apoi valorificate "pe sub mana". Desi se cunosc aceste practici, serviciile secrete ale Internelor evita sa tulbure mafia confiscarilor, intrucat multi sefi din politie profita de pe urma acestei imense afaceri.
ZIUA a sesizat luna trecuta Ministerului de Interne un caz flagrant de distrugere ilegala a 785 de sticle de whisky si a peste o tona de cafea, in valoare de circa 30.000 euro. Marfa a fost confiscata ilegal de procurorul Marius Vasile, de la Parchetul Sectorului 4 (in prezent delegat la Parchetul Capitalei). La 04.09.2008, procurorul Marius Vasile (un campion al achitarilor care risca excluderea din sistem, intrucat este urmarit penal pentru represiune nedreapta si cercetat disciplinar de CSM pentru fapte nedemne de un magistrat) a dispus confiscarea bauturii si cafelei, cumparate din Bulgaria de Adrian Lazarescu, fost sportiv al Clubului Dinamo. Lazarescu a contestat in instanta masura confiscarii, care nu se putea dispune decat daca se constata existenta unei infractiuni. Constatand ca omul a achizitionat legal marfa, cu facturi emise de Metro - Ruse, Judecatoria Sectorului 4, prin sentinta civila nr. 305 din 13.02.2009, a anulat masura confiscarii si a dispus restituirea ei. Sentinta este irevocabila.
Surpriza insa, ia marfa de unde nu-i! Politistii care o detineau in custodie au distrus-o la 30.10.2008, chiar in timpul procesului, fara sa existe un act prin care sa se fi dispus trecerea ei in proprietatea statului, cum cere legea.
Proprietarului marfii si instantei de judecata li s-a ascuns acest lucru, desi procesul era pe rol. Comisia de distrugere nu avea dreptul sa deverseze bautura la canal si sa arunce cafeaua la tomberon (cum pretinde ca a facut in procesul-verbal de distrugere) intrucat marfa nu era contrafacuta, caz in care era obligatorie valorifica-rea in interesul statului.
Andrei Flore - ZIUA FOTO
250 de lei pe "sedinta de distrugere"
Semnatarii procesului-verbal de distrugere nr. 2141003 din 30.10.2008 sunt comisarul sef Gheorghe Burghelea (pensionat din martie 2009), agentul sef Iulica Rizescu de la Politia Sector 4, Gabriela Bratu de la Administratia Finantelor Publice Sector 4, Ioan Matei de la Oficiul pentru Protectia Consumatorului, si Nicu Martinescu de la Garda Nationala de Mediu. Surse bine informate din Politie ne-au declarat ca fiecare membru al comisiilor de distrugere incaseaza cate 250 RON pentru fiecare "sedinta de distrugere". Cum sedintele au loc de 20-25 de ori pe luna, aceste persoane incaseaza de la Finante peste 5000-6000 RON lunar, pe langa salariu, pentru aceste activitati.
Aceleasi surse ne-au informat ca multe dintre marfurile confiscate, in realitate nu se distrug, ci se co�mercializeaza in magazinele unei grupari organizate, precum si faptul ca cei de la Serviciul Cazier, daca ar fi cercetati ca la carte, nu pot justifica unde arunca zilnic tonele de ambalaje si marfuri pretins distruse prin taiere, rupere sau alte mijloace.
Unele din semnaturile de pe procesul-verbal de distrugere nu seamana cu cele ale titularilor, ceea ce naste suspiciunea ca unii dintre ei sunt semnati in fals, in lipsa, doar pentru a incasa cei 250 RON de la Finante.
Razvan SAVALIUC , savaliuc@ziua.ro 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
dupa 20 de ani...   de dorumare
A r h i v a
  Distrugatorii au dosar penal    
  Replica PNL: Antonescu nu-l cunoaste pe Murad    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Un scandal cat Palatul Cotroceni (3993 afisari)
 Duduia s-a scapat: Base candidat (2307 afisari)
 Contrazisa de avocati (2269 afisari)
 UDMR si-a calculat un sfert din Ardeal (1861 afisari)
 Parlament la dublu in Chisinau (1319 afisari)
 Hrebeciuc confirma dezvaluirile lui Vanghelie: Cezar Preda, urmarit de SPP, dupa "anumite relatii care ar fi existat intre el si Elena Udrea intr-un motel de langa Buzau" (2460 afisari)
 Ritual barbar in Tibet: Morti mancati de vulturi! (ATENTIE, IMAGINI SOCANTE!) (2018 afisari)
 O reclama cu Hitler care face sex starneste dispute in Germania (VIDEO) (1992 afisari)
 Top 10 alimente benefice pentru sanatatea inimii (1947 afisari)
 Un britanic a cumparat, dintr-un bazar, o vedere cu... mama sa (1718 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00976 sec.