Dupa primele trei zile, personajul favorit al filmelor prezentate in sectiunile principale ale Festivalului de la Locarno pare tanarul furios. Desi profilul spectatorului mediu la acest festin cinefil din luxoasa localitate elvetiana de pe malul lacului Maggiore nu se poate asocia cu imaginea rebelului, s-a intamplat ca o buna parte dintre peliculele preferate de selectioneri sa favorizeze portretul adolescentului revoltat impotriva nedreptatilor vietii, dezgustati de compromisurile adultilor sau revoltati impotriva monotoniei provinciale. "Nici n-as vrea sa traiesc mai mult de 30 de ani", spune o liceana din filmul elvetian "Disparitia Giuliei" si numai dupa ce vezi cat de conflictuala e relatia parintilor ei divortati ajungi sa intelegi de ce. Adevarul este ca ea pare un caz fericit pe langa ceilalti juni eroi mai putin rasfatati de viata. In drama japoneza "Wakarana" semnata de cunoscutul regizor Masahiro Kobayashi un adolescent trebuie sa se intretina singur, sa plateasca datoriile la spitalul unde mama lui agonizeaza, iar dupa ce ea moare, pentru ca nu are bani de inmormantare, fura cadavrul si il lanseaza intr-o barca pe mare. O solutie macabra, in stil asiatic, s-ar zice, dar ciudateniile vin si de pe alte meleaguri. Un alt orfan (de data aceasta de tata) dintr-o pelicula braziliana de debut, "Faimosii si mortii" de Esmir Filho evadeaza din realitate cu ajutorul Internetului, devenind obsedat de fotografiile si mesajele unei fete care nu gaseste alta cale de a parasi sufocantul orasel cu personaje grotesti decat sinuciderea. Iar o alta orfana, din "Rebela", prima opera a francezului Laurent Perreau paraseste scoala dedicandu-se innotului numai pentru a-si manifesta furia impotriva singurului membru al familie care are grija de ea, bunicul (jucat de Michel Piccoli, una dintre creatiile actoricesti cele mai marcante de pana acum). O zi in plus Un caz aparte de adolescenta furioasa gasim in filmul american "My sister's Keeper" (care s-ar traduce ca "aceea care o tine in viata pe sora mea") in care regizorul Nick Cassavetes a incercat (si a reusit, dupa miile de spectatori care au ramas sa vada filmul pe ploaie la proiectia in aer liber din Piazza Grande) sa dea o forma interesanta si atractiva unui subiect melodramatic. Eroina principala este o fata de 11 ani care ii cere celui mai bun avocat din Los Angeles (jucat de Alec Baldwin) sa accepte un caz iesit din comun: cazul ei, un copil venit pe lume numai pentru a salva viata surorii ei diagnosticata cu leucemie. Declarata compatibila genetic cu aceasta, inca din faza de embrion, ea ofera, din primele luni de viata, sange si maduva pentru tratamentele care reusesc intr-adevar prelungirea vietii celeilalte copile. Numai ca aceasta batalie pentru o zi in plus, dusa in principal de mama (foarte buna Cameron Diaz, specialista in comediile romantice, in acest rol dramatic) ii face pe ceilalti copii sa se simta neglijati si stresati. Refuzul surorii mai mici de a-si dona rinichiul, incurajat chiar de destinatara satula sa parcurga atatea interventii medicale, genereaza o dezbatere etica ce innobileaza pelicula si pastreaza viu interesul publicului. Situatiile con�troversate si dramatice generate de progresele manipularii genetice vor alimenta, probabil, din ce in ce mai mult imaginatia scenaristilor. Dar nu toate ipostazele tinerilor rebeli au aparut in contexte sumbre. Niste tineri care incearca sa evite pe orice cale ca povestea lor de dragoste sa cada in monotonie si sa se degradeze sunt eroii scaparatoarei comedii romantice prezentata in gala de inaugurare a festivalului, "500 de zile de vara" (foto) de Marc Webb. O comedie cu mari sanse de a castiga Premiul publicului. Peste o saptamana vom vedea.

Dana Duma