Eugen SIMION 

Dintre "Privilegiile" (convorbirile) Angelei Martin, publicate nu demult de Editura Fundatiei Culturale Romane, m-au interesat acelea care vorbesc mai mult despre critica literara si literatura propriu-zisa. Unele sunt, fara nici o exagerare, memorabile, bune de trecut in bibliografia obligatorie a studentilor filologi si a celor care vor sa faca, azi, critica literara. Am in vedere, intre altele, discutia cu Jean Starobinski, un teoretician si critic literar ilustru din "scoala de la Geneva" formata in jurul lui Marcel Raymond, autorul unui studiu despre poezie ("De la Baudelaire la suprarealism") pe care l-au citit cateva generatii si-l vor mai citi, probabil, si altele de aici inainte. Jean Starobinski este la origine medic (psihiatru), dar a devenit doctor in litere si teoretician literar dupa ce a facut, bineinteles, studiile de rigoare. Jean-Pierre Richard, creatorul politematismului in critica literara si, dupa mine, cel mai important critic de poezie pe care l-a dat Franta dupa 1945, mi-a spus la inceputul anilor '70: "du-te la Geneva sa-l cunosti pe Jean Starobinski, este cel mai bun dintre noi". I-am urmat sfatul, dar, spre dezamagirea mea, Jean Starobinski tocmai plecase din localitate. L-am cunoscut in schimb, gratie regretatului Adrian Marino, aflat atunci cu o bursa la Geneva, pe Marcel Raymond si pe elevul sau, nu mai putin ilustru, Jean Rousset, cu care am avut o lunga convorbire despre critica literara si "stiinta textelor" (publicata in "Jurnalul -meu- parizian")... N-am reusit, dar, sa-l cunosc pe omul Jean Starobinski, dar am reusit, cred, sa-i intuiesc spiritul si sensibilitatea critica citindu-i atent opera... La 85 de ani crede ca in orice fiinta umana exista cineva care stie ce se intampla cu ea si cineva care nu vrea sa stie. Pune pret in continuare pe ceea ce spun poetii despre "sensibilitatea corporala", adica despre peisajul lor interior. Se intalneste aici cu Jean Pierre Richard care vrea sa coboare in pivnitele textului si sa descopere celulele sensibilitatii poetice, reactia primara fata de obiecte, micul univers al senzatiilor, obiectele universului imaginar. Pe Jean Starobinski il mai intereseaza ceva: "functia mastii", in literatura, zice el, mai exact: il intereseaza scriitorii care resping masca (Montaigne, La Rochefoucauld, Rousseau, Stendhal si Val�ry), nu atat cei care o cultiva. "Critica este o arta a trezirii" - zice acest genevez care l-a citit pe Freud, dar n-a vrut sa ramana in domeniul psihiatriei. Daca critica este o arta a trezirii, inseamna ca exista, langa ea, uitarea, adormirea, coma. Exista, spune criticul: "coma are azi un public foarte mare"... Ce-i de facut? Starobinski nu da solutii si, la drept vorbind, nu exista solutii miraculoase in aceasta chestiune. El crede totusi ca trebuie sa reinventam proiectul iluminist si sa-l raspandim in Europa si in intreaga lume... MA opresc aici. Am citit cu placere pe acest om invatat si inspirat care, in plina criza morala si intelectuala, crede ca idealul iluminist nu-i pierdut si nu trebuie lasat sa piara. N-a pierdut speranta ca autonomia ratiunii de care vorbeste Kant sa fie intr-o zi implinita. Se desparte la acest punct de Heidegger si de "argumentatia lenesa" a lui Adorno, adica de ideea ca eficienta tehnologica ar fi un efect al iluminismului si tehnologia in sine ar fi o cauza distructiva. Jean Starobinski tine bine cumpana spiritului...