Milan Kundera este un romancier cu spiritul liber, convins ca arta nu trebuie strivita de "o logoree teoretica opaca si zgomotoasa" care, dupa el, "impiedica o opera sa intre in contact direct, nemediatizat, cu cel care o priveste (o citeste sau o asculta)". Milan Kundera are, vreau sa spun, idei bune despre roman si nu este prima oara cand le exprima fara complexe, incalcand deseori "corectitudinea politica" in sfera culturii, foarte raspandita si bine pazita la Estul ca si la Vestul Europei actuale... Rasfoiesc acum volumul "Rencontre" (Gallimard, 2009) si imi atrag atentia, intre altele, doua dintre eseurile sale. Unul priveste pe Anatole France, iar celalalt pe Bertold Brecht. O idee comu�na leaga aceste insemnari inteligente, clar formulate, nu lipsite de un anumit umor intelectual: ideea unei mentalitati opresive care se instaleaza la un moment dat in opinia publica fata de un autor si, dupa ce se fixeaza, continua sa functioneze fara logica multa vreme. Mai direct spus: ideea "listelor negre" care circula in chip aberant in literatura, azi ca si ieri, dovedeste acest scriitor ceh lovit el insusi in ultima vreme de unele suspiciuni... "Lista neagrA" (lista scriitorilor suspecti, nefrecventabili si, in cele din urma, interzisi sau cel putin marginalizati, ocoliti) nu-i o inventie a totalitarismelor de dreapta sau de stanga, zice Kundera, ci a salonului artistic parizian. Aici s-ar fi pus la cale aceasta formula la inceput politicoasa, apoi brutala, primitiva (in timpul dictaturilor ideologice!) de excludere si de linsaj intelectual. Si, ca sa ne convinga ca asa stau lucrurile, Milan Kundera aduce exemplul lui Anatole France, un prozator care i-a incantat si lui, ca si noua, adolescenta. Ajuns la Paris, in exil, cehul Kundera descopera faptul ca romancierul care-i indulcise singuratatile pragheze este un nume aproape interzis. Cioran ii sopteste la ureche: "nu pronunta niciodata cu voce tare numele lui (Anatole France), toata lumea o sa-si bata joc de dumneata"... Anatole France era, asadar, pe lista neagra. Nu-i singurul. Cioran insusi nu-i bine vazut la Paris de toata lumea intelectuala. Citandu-l odata intr-un grup de filosofi (citandu-l, se intelege, pozi�tiv), Kundera este imediat pus la punct de un repu�tat intelectual: "Cioran? - i-ar fi zis acesta privindu-l lung in ochi - "un dandy du n�ant"... Intrigat de aceastA intoleranTA in lumea spiritului, Kundera incepe sa cerceteze cu mai mare atentie radacinile ei si descopera, de pilda, ca in afara de saloanele mondene, se afla micile bisericute artistice care alcatuiesc periodic liste negre. Acest spirit de intoleranta ajunge chiar si la Academia Franceza. Ales in locul ramas vacant prin disparitia lui Anatole France, Paul Val�ry este obligat, prin traditie, sa faca elogiul predecesorului sau. Cum sa faca, totusi, elogiul unui om in dizgratie? Marele estetician, care nu-i deloc un ideolog patimas sau un moralist inclement, nu are totusi curajul sa provoace mentalitatea comu�na. Nu-l poate contesta pe Anatole France, e adevarat, dar nici nu-l poate lauda sub Cupola. Alege alta strategie pentru a impaca, in discursul sau de receptie, opinia curenta cu traditia academica: vorbeste despre predecesorul sau fara a-i pronunta numele...

Eugen SIMION