Eugen SIMION 

Capitala noastra a fost si a ramas in continuare obiect de adoratie pentru unii (varianta lirica si patriotica!), obiect de apriga contestatie pentru altii (mai multi si cu argumente puternice!). Cineva, intr-un moment de reverie luminoasa, a numit-o "micul Paris", formula flatanta, greu de justificat estetic, totusi. Pentru spiritele mai critice, Bucurestiul este un sat latit, murdar, fara ordine si fara o arhitectura frumoasa. G. Calinescu il numea "un balci nemaipomenit" si visa un oras plin de statui, cu piete vaste si monumente masive, un oras in care bisericile frumoase sa fie bine puse in lumina de parcurile si de strazile bine arhitecturate... Putinele cartiere vechi si structurate (cum era acela din actuala zona a Palatului Parlamentului) au fost puse la pamant in cateva luni de un dictator care voia o capitala monumentala fara sa se gandeasca ca un mare oras nu poate fi frumos fara a conserva cladirile vechi cu un stil specific. Edilii actuali ai Parisului nu construiesc langa Catedrala Notre-Dame un bloc postmo�dern si nu darama o casa din secolul al XVII-lea ca sa ridice un turn de 20 de etaje din beton si sticla, pastreaza doar fatada cu toate elementele de arhitectura, construind doar in interiorul acestor structuri. De aceea, cand te plimbi prin Cartierul Latin, ai sentimentul ca rasfoiesti o splendida carte de istorie... M-am gandit la toate acestea ascultand zilele trecute declaratia facuta la o conferinta de presa de Monseniorul Ioan Robu, seful Bisericii Romano-Catolice din Romania, in legatura cu Blocul "Millenium" proiectat sa se ridice in coasta Catedralei Sfantul Iosif. Am citit, separat, si documentele puse la dispozitia celor interesati de aceasta problema de Serviciul de presa al Arhiepiscopiei Catolice din Bucuresti. Daca inteleg bine lucrurile, este vorba de o istorie lunga, urata, cinica, dezastruoasa prin efectele ei. O cladire care, initial, urma sa aiba 17 metri, are acum (sau tinde sa aiba) 19 etaje (plus patru subsoluri), insumand 75 de metri, inaltata, ziceam, la cativa metri de Catedrala Sfantului Iosif, opera de cult si piesa de patrimoniu... Cine a ingaduit acest abuz? Nu este rostul meu, critic literar si profesor de literatura, sa descurc itele unei afaceri evident dubioase, dar este in mod sigur rostul meu, ca traitor in acest oras si asa baltat si haotic, sa spun ca asa ceva o tara europeana nu trebuie sa ingaduie. Exista, totusi, un bun simt al romanului si exista o clasa de intelectuali care au indatorirea, intre altele, sa apere ceea ce s-a mai pastrat din bunurile noastre spirituale. "Eh, ce oras superb ar iesi din Bucuresti daca am putea pastra un sfert din cladiri si, aruncandu-le pe celelalte, le-am distribui pe cele retinute altfel" - scria G. Calinescu in 1946, cu gandul ca poate sa se plimbe intr-o zi insotit, ca Platon, de elevii sai, intr-un oras fara maidane, fara strazi pline de seminte si carpe murdare, o capitala, pe scurt, propice meditatiei. G. Calinescu a disparut de aproape 50 de ani si, iata, putinele cladiri vechi care au ramas sunt acum strangulate, din indolenta sau poate cu complicitatea autoritatilor, de aceste blocuri-mamut, infipte ca niste tarusi inestetici in mijlocul orasului, cum este acest "Millenium" in coasta Catedralei Sfantul Iosif. Nu-i nimeni in tara aceasta care sa impiedice aceste ofense aduse spiritului public si bunului gust al romanilor?