Peter Esterhazy (foto), sunteti pentru a doua oara la Neptun, la "Zile si Nopti de Literatura", de data asta pentru a primi Marele Premiu al Festivalului, "Ovidius". Va rog sa raspundeti cu sinceritate: aveti/ati avut vreodata unele rezerve/prejudecati vizavi de cultura romana? Eu am avut si am numai prejudecati... pozitive. (rade). Una dintre cele mai mari revelatii literare, pe cand aveam 20 de ani, a fost "Viata si opiniile lui Zacharias Lichter", a lui Matei Calinescu. In anii 1972-1973, am citit cartea pe nerasuflate. Inca nu devenisem scriitor, si-mi invitasem prietenii ca sa citim si sa comentam impreuna cartea, ca si cand voiam sa-i fac partasi la o minune. Am marturisit deseori: pe mine m-au interesat intotdeauna numai textele. Despre multi scriitori maghiari eu nu stiam ca sunt din Transilvania. Nu stiam despre Cioran ca nu este... Sioran. La inceput credeam ca este francez. Numai ca era pentru mine extraordinar ca avea niste pareri competente despre Europa Centrala si aici mi s-a parut ceva... suspect. Am aflat ca este roman, dar asta nu mi-a creat nici o indispozitie intelectuala. La prestigiul literaturii romane, o contributie mare a avut teatrul romanesc. Intotdeauna am fost invidios, mai ales in perioada de tinerete in privinta deschiderii Romaniei catre francofonie. O invidiam copilareste si sustinut. In anii '70, consideram literatura maghiara ca fiind mai greoaie ca literatura romana. M-am bucurat foarte mult ca, in primavara asta, la Festivalul de Literatura din Budapesta, literatura romana a fost invitata de onoare. In sfarsit, a inceput o miscare intre cele doua literaturi! Tot ce speram si nu s-a intamplat imediat dupa caderea comunismului incepe sa prinda viata. Suntem totusi tari invecinate si este firesc sa se intample asta. Procesul este insa mult mai lent decat ne asteptam: vecinii sunt cei care ajung sa se cunoasca cel mai greu. In general, vecinii se cearta, cel mai adesea acuzandu-se: "Mi-ai furat gaina, mi-ai calcat iarba..." In fostele tari comuniste, minciuna a insemnat totodata si iluzie si ea hranea si literatura. Aici exista mai multe puncte de vedere care se contrazic. Exista scriitori care cred ca literatura s-a autotradat renuntand la vechiul ei rol. Eu cred ca acest rol, de fapt, nu mai exista. In Europa Centrala si de Est suntem intr-o situatie ambigua, fiindca intr-adevar, nu se poate vedea care este acest rol. In ultimii 20 de ani, din punct de vedere social, literatura a ajuns intr-un spatiu in care nu mai prezinta interes. Totul gliseaza in sfera comercialului. Odinioara, in perioada fastuoasa, cititorul accepta scriitorul cu tot ce tine de el. Acum, odata cu aparitia fiecarei carti noi, trebuie sa i se faca o asidua curte cititorului. Literatura maghiara a patruns in Europa destul de pregnant in ultimii ani. Da, in cazul literaturii maghiare, doua feluri de carti au patruns in strainatate: un gen care corespunde noilor norme ale literaturii de succes (e vorba de scriitori pe jumatate clasici din secolul XX, cum este de pilda Sandor Maroy, cu carti bune si inteligente, foarte amicale, placute la citit. Ele nu pun probleme, nu au unghiuri ascutite, nu ranesc.) si literatura pe care o scriem Imre Kertes si eu (ca sa dau doar doua exemple), ce nu face casa buna cu comercialul si este foarte apreciata in special de critici. Va pun acum o intrebare de-o exasperanta banalitate: care-i mai importanta, literatura sau viata? Viata e mai importanta. De fapt, in cazul meu, ele se identifica. Daca ar arde casa, eu n-as salva pisica, ci manuscrisele. PS: Multumirile mele Aneimaria Pop, pentru ajutorul dat la realizarea acestui dialog.

Iolanda Malamen - Neptun, 15 iunie 2009