Cristian UNTEANU 

Al doilea raspuns este ca, indu�bitabil, afacerea irakiana a produs oarece bani buni pentru companiile care au fost desemnate sa contri�buie la ceea ce a fost denumit, atat de frumos, "procesul de re�constructie democratica a Irakului". Al treilea raspuns este ca unele companii private de securitate, tip Blackwater, au capatat si bani, dar au si deschis un nou capitol intr-o istorie neagra, aceea a jocurilor ciudate intre institutii de stat si organizatii private care, la nevoie, sunt insarcinate sa execute "treburile murdare". Si asta oricat de mult detergent ar trebui folosit si de orice tip ar fi fost el. Al patrulea raspuns a fost dat direct unui gest menit sa ramana in istorie si care, din nefericire pentru americani, a intrat in derizoriu: semnul victoriei insotit de celebrul "We Won!" cu care George W. Bush a anuntat, in superspectacolul de pe portavion, suprematia Americii asupra lumii necredinciosilor fundamentalisti. A urmat un razboi civil in toata regula si care, de maine, va deveni o posibila baie de sange intre cele trei comunitati irakiene, fiecare cu revendicari, program si ambitii proprii: siitii, sunitii si kurzii. Apoi, jignire suprema pentru prestigiul de supraputere al SUA, episodul cu pantoful, devenit acum parte a istoriei unei revendicari istorice a rezistentei irakiene prin "Monumentul Pantofului", ridicat la Tikrit. Al cincilea raspuns cuprinde o necunoscuta. Uriasa. Plina de posibile consecinte nebanuite: cine va prelua puterea in Irak? Ce avem pana acum nu ofera niciun fel de garantii pentru securitatea teritoriului irakian. Nici cei mai optimisti observatori nu cred ca Guvernul de la Bagdad va putea dispune de fortele armate si de politie, sau de unitati complementare de securitate, pentru a asigura controlul teritoriului. Asta, pur si simplu, deoarece toate aceste unitati sunt supuse unor alte subordonari initiale, cele etnice si religioase, care nu numai ca se contrazic prin traditie seculara, ci si, in acest moment, apara interesele unor factiuni politice divergente. Drept care, logic, vor intra in functiune relatiile externe ale factiunilor respective cu puteri regionale vecine. In primul rand Iranul, apoi Siria, apoi miscarile fundamentaliste de tip Hezbollah sau Hamas. Apoi, pregatiti de mult timp sa intervina, talibanii cu sustineri economice si politice mai diverse si mai complexe decat s-ar putea crede la prima vedere. Dar noi ce-am castigat? In materie de contracte fabuloase, poate data viitoare. In materie de credibilitate, ca aliati ai Admi�nistratiei Bush, cu siguranta ca ne-am facut datoria pe deplin si am aratat ca sutem fideli pana la capat unui angajament luat intr-un moment strategic deosebit de dificil. Irakul este insa un episod incheiat? Absolut deloc. De abia de acum inainte incepe sa se extinda pe acest spatiu batalia pentru sferele de influenta din Orientul Mijlociu. Pana acum, ecuatia fiind exclusiv americana, ceilalti actori, inclusiv Turcia - profund interesata de soarta teritoriului kurd din nord - au stat cuminti si si-au ascutit sabiile. Americanii se retrag acum cu aceeasi nonsalanta istorica de care au dat dovada odata britanicii cand au parasit peste noapte Protectoratul Palestina. Urmeaza o "terra incognita" in care se va juca soarta Orientului Mijlociu.