Ziua Logo
  Nr. 4568 de marti, 23 iunie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Marele Licurici ne fura la ape
-- Americanii vor 7500 dolari pe un burete absorbant ca sa ne scape de inundatii
Romania are mai in fiecare an probleme cu inundatiile, iar americanii au sesizat imediat o oportunitate de a scoate bani buni daca reusesc sa se impuna in acest domeniu. In conse�cinta, au propus in anul 2004 Guvernului Romaniei un proiect de management informational al apelor romanesti. Guvernul SUA vrea ca lucrarea sa fie atribuita firmelor americane, desi legislatia romaneasca de achizitii publice, inspirata din cea europeana, prevede castigarea unei licitatii de catre oferta cea mai buna, indiferent de nationalitatea firmei. Pentru a fi siguri
de reusita, americanii au urmarit sa controleze tot proiectul, de la studiul de fezabilitate pana la executie si finantarea lucrarii. In plus, daca impun Romaniei credite de la US Eximbank, vor castiga si din dobanzi zeci de milioane dolari. Legea romana, insa, prevede organizarea de licitatii si pentru finantari.
La orice licitatie, compania care impune statului firmele de consultanta si proiectare isi asigura castigarea lucrarii, pentru ca in studiul de feza�bilitate si in proiectare isi va trece propriile specificatii tehnice. Specificatiile, un adevarat portret robot al firmei castigatoare, sunt consemnate apoi in caietul de sarcini, succesul fiind astfel asigurat.
Washingtonul a inceput prin a acorda Romaniei un "grant", adica o suma nerambursabila, de cateva sute de mii de dolari, necesara studiului de fezabilitate pentru realizarea in Romania a "Sistemului Informational pentru Managementul Integrat al Apelor", denumit Watman.
Banii pentru studiu au fost alocati de USAID - United States Agency for International Development si USTDA - United States Trade Development Agency din cadrul guvernului american.
Capitalism de cumetrie
Proiectul, care ar urma sa ne scape de inundatii, a umflat mai intai preturile
Bineinteles, banii pentru Romania au ajuns tot la firme americane. Cele doua agentii guvernamentale au incredintat executarea studiului de fezabilitate la doua companii din SUA. Una este "Burgess & Niple", o firma de inginerie de mediu. Printr-o coincidenta, directorul pentru zona Romaniei de la Departamentul de Stat pentru Comert din guvernui american se numeste Jay Burgess. "Capitalism de cumetrie" este o sintagma americana, "Crony capitalism" in limba engleza. Cealalta firma este "Chemonics International Inc". Chemonics are client principal Guvernul american, obiectul muncii fiind raspandirea binefacerilor modului american de viata si valorilor americane ale democratiei, dezvoltarii etc. Intr-o prezentare a firmei, Chemonics anunta cu mandrie: "Suntem consultanti in Egipt pentru mici imprumuturi bancare, suntem agronomi in Afganistan, suntem avocati in Rusia, unde luptam pentru transparenta justitiei, suntem forestieri in Ecuador si aparam padurea tropicala, suntem medici in Filipine unde combatem tuberculoza". Chemonics identifica nece�sitatile tarilor din lumea a treia si le arata cum sa remedieze situatia. Acestea, la randul lor, imprumuta bani din SUA pentru a plati firmele americane ce lucreaza la proiectele identificate de Chemonics si alti consultanti din orbita USAID.
Absorbant de bani
Pentru studiul Watman, Burgess si Chemonics au facut portretul robot al castigatorului si au umflat devizele, indicand pana si firmele americane de unde trebuie facute cumparaturile.
Sistemul fiind informatic, sunt necesare foarte multe calculatoare, musai de la firma americana Dell, pretul fiind de 5000 dolari bucata inclusiv monitorul, cam de cinci ori pretul pietei. Accesorii cum ar fi piezometre, celule de presiune, rocmetre cu tije pot fi cumparate de statul roman numai de la Slope Indicator Company. Pluviometrele sunt bune numai de la firma RM Young si numai modelul 52202. Pernele de zapada sunt de la Honeywell. Un furtun ne-ar costa 900 dolari, iar o barca pneumatica 10.000 dolari. Un radiotelefon fix costa 1000 dolari, iar un mobil 800 dolari. Contribuabilul roman ar trebui sa plateasca 7500 dolari pentru un "burete absorbant de ulei". Pentru sirene s-au prevazut 20 milioane dolari, din cauza ca pretul pe bucata este de 10.000 dolari. Proiectarea va costa 2,5 milioane dolari.
Compania care doreste sa execute proiectul Watman este Lockhhed Martin, care in urma cu mai multi ani a executat in Romania proiec�tele Simin, de previziune meteorologica, si Deswat, de previziune hidrologica. Watman ar fi completarea celor doua proiecte precedente, considerate de avertizare, pe cand Watman este de reactie ca urmare a avertizarii.
Simin si Deswat au fost facute de statul roman cu banii imprumutati de statul roman de la US. Export Import Bank (US Exim Bank). Pentru proiectul Wat�man consultantii americani au propus finantare tot de la US Exim Bank, desi ar trebui facuta licitatie internationala pentru finantare, daca Guvernul Romaniei decide sa finanteze lucrarea din credite si nu de la buget. Watman nu a fost trecut de autoritatile romane pe "Axa V", mangementul integrat al apelor, pentru a putea primi gratis fonduri europene. Dar OLAF, organismul european antifrauda, nu ar fi tolerat niciodata risipa de bani europeni care s-ar fi petrecut in proiectul propus de americani.
In consecinta, consultantii americani propun o contributie de 18 milioane dolari a partii romane si un credit de 102 milioane dolari de la US Eximbank pe zece ani, costul proiectului, inclusiv dobanzile, urmand a urca la 160 milioane dolari in zece ani. Acelasi model s-a aplicat si in cazul autostrazii "Bechtel", lucrare finantata de la bugetul Romaniei. Daca guvernul roman ar fi optat pentru o autostrada pe traseul Bucuresti-Sibiu-Arad ar fi beneficiat de finantare din fonduri europene, pentru ca traseul respectiv se suprapune cu coridorul european de transport.
Ambasadorul lui Lockheed
Mark Gitenstein, viitorul ambasador al SUA la Bucuresti
Proiectul Watman a fost pus pe masa autoritatilor romane inca din 2004, dar guvernantii care s-au succedat de atunci au tras de timp, pentru ca nu au avut curajul sa semneze asa ceva. Singurul progres a fost adoptarea in 2005 a unei hotarari de guvern pentru aprobarea finantarii externe a proiectului. In ultima vreme, reprezentantii Ambasadei SUA au crescut presiunea asupra autoritatilor romane pentru a da drumul proiectului. Diplomati americani cu competente in relatiile economice si comerciale se duc pe la Ministerul Mediului sau Finantelor pentru a-i convinge pe romani sa se imprumute de la americani si apoi sa le dea banii tot lor. Presiunea va creste odata cu venirea la Bucuresti a noului ambasador american, Mark Gitenstein. Acesta a mai fost propus de Obama pentru alte functii in executiv, dar nominalizarea sa a fost respinsa din cauza conflictului de interese. Gitenstein a fost inregistrat ca lobby-ist pentru mai multe companii, intre care si Lockheed Martin, care vrea sa execute proiectul din Romania.
Trafic diplomatic de influenta
Gitenstein nu este primul ambasador care vine cu sarcini concrete. Inaintea lui, Alfred Moses a tras sforile pentru escrocheria TransChem, care a pagubit statul roman cu 160 milioane dolari, si a incercat sa impuna Romanei achizitionarea elicopterelor militare "Bell Helicopters" de 2,5 miliarde dolari, adica 5% din PIB-ul Romaniei la acea vreme. James Rosapepe, s-a implicat in privatizarea Combinatului de la Resita. Dupa el a venit Michael Guest, care a patronat contractul Bechtel. Guest a declansat cruciada impotriva coruptiei din Romania din cauza ca nu a reusit sa impuna Guvernului Nastase o firma americana pentru consultanta privatizarii Petrom. Dupa Guest a venit Nicholas Taubman, care a sprijinit cumpararea Automobile Craiova de catre Ford in conditii avantajoase pentru partea americana. Fabrica olteana a primit ajutoare de stat de un miliard de dolari prin renuntarea statului roman la solicitarea taxelor vamale cuvenite in contractul initial cu Daewoo.
Pagina realizata de George SCARLAT 
 Comentarii: 28 Afiseaza toate comentariile  
Vedeti ca cel mai mare hidrolog al Romaniei risca sa fie chemat la Den Haag!   de Adrian v.D.
Orice afacere in care Romania pierde pe termen lung ,   de sorge
Sistemul vs Agenturili   de Bumerang
De ce nu facem noi un astfel de sistem?   de Gargantua
"licurici"   de budulea taichii
Cum ii ia unul la bani-marunti pe Amis, cum se fastacesc gugustiucii trancai ai USraelului   de NormanFinkel5
Americanii cand vor lucruri de calitate   de FB
Erata - ref la autostrada de pe coridorul european IV . cica ca cum ca    de Ghita Bizonu'
Tovarasi asa se fac afacerile ! bagnd in buzunaru trau nu al altora. Insa noi ia vedeti FMI   de Ghita Bizonu'
Numai la ape ?   de Viorica Ianc
E clar ! Ei sunt de vina ....   de Changeman
Ia nu mai dati vina pe americani   de emigrstul
Nu e prost cine cere, prost este cine da. In final, noi. Vezi demonstratia mai jos.   de Socrate
interese   de sailor66
articol comandat   de parang
Iar ne fura jegurile astea, peste tot in Lume fura la fel??? Dupa aia se lauda ca-s cei mai bogati    de Hokusai san
cu coada sus   de stan patitu
am pierdut ore intregi.........   de marian ciurea
Amerika   de Eufrosin
Mighty -poly   de FB
erata...   de tovmatei
concluzii logice   de tovmatei
Dom'le da' nu inteleg o chestie....   de Mache
Romania are alternative:   de Paul din Ohio
resturile ancii   de Iovescu
Scarlat a avut vreun accident recent?   de Anca2008
romanul de la falksen   de Iovescu
Un articol excelent   de srelu
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Diversiunea Voronin (2871 afisari)
 Marele Licurici ne fura la ape (2737 afisari)
 Obsesia EBa si factorul etnic maghiar (1553 afisari)
 Opus Dei se demasca (1434 afisari)
 Gardienii Revolutiei ameninta ca vor zdrobi protestele opozitiei (1358 afisari)
 Fiul cel mic al lui Silviu Prigoana si al Adrianei Bahmuteanu a murit (3196 afisari)
 Analist de serviciu al Kremlinului si comunistilor moldoveni ameninta Romania cu dezmembrarea teritoriala (3137 afisari)
 Harta "Moldovei Mari", la Ambasada RM de la Bucuresti (2615 afisari)
 Abuzata de un elev de 15 ani, o profesoara acuza scoala ca a pus-o in calea violatorului (2585 afisari)
 Din Courtney Love a ramas doar o umbra (FOTO) (2180 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01323 sec.