"The First Team" al CIA La cei 54 de ani ai sai, generalul-maior Richard V. Secord se vedea pentru prima data, intr-o indelungata si brilianta (desi discreta) cariera in U.S. Army, propulsat in plin epicentru al unui imens scandal. Acel gen de afaceri pe dosarul carora se aplica, de regula, stampila Top Secret si a caror declasificare urma sa se faca, potrivit legii, dupa un numar de decenii. Suficient de mare pentru ca toti "actorii" si "martorii" sai directi sa fi disparut demult. Cu toate acestea, la inceputul lui 1987, generalul Secord se vede nevoit sa compara in fata anchetatorilor, pentru a raspunde unui adevarat suvoi de intrebari. In timp ce mass-media americana il pandeste afara, in fata usilor salii de ancheta. In centrul scandalului: numeroasele societati girate de general si profilul acestora. Marea dificultate pentru Secord provenea tocmai de la caracterul ceva mai special al afacerilor sale: import-export armament de razboi, transport de trupe (mercenari), constructii de aeroporturi si baze militare clandestine etc. Altfel spus, generalul Secord facea parte din acea elita discreta - rareori mediatizata, dar extrem de influenta pe plan international - specializata in vastul sector paramilitar. Biografia generalului Richard Secord parea in deplina concordanta cu acest gen de operatiuni sub acoperire. Cariera militara Absolvent al Academiei militare West-Point (1955), Richard Secord intrase in U.S. Air Force, unde avea sa serveasca fara intrerupere in urmatorii douazeci si sapte de ani. Inca de la inceputul anilor '60, Richard Secord era socotit unul dintre cei mai buni ofiteri ai aviatiei americane, numarandu-se printre cei mai decorati militari ai generatiei sale. Pilot de vanatoare in Vietnam, Richard Secord va fi implicat apoi in parasutarile clandestine, in cursul razboiului secret dus de CIA in Laos. Din 1975 pana in iulie 1978, Richard Secord conduce in Iran un grup de consilieri militari ai Sahului Reza Pahlavi. Legaturile lui Secord in Iran se vor dovedi, ulterior, mai mult decat profitabile pentru CIA, mai ales cand aceasta va avea nevoie de unele contacte secrete la Teheran, cu oamenii lui Khomeini. Implicat in operatiunile secrete ale CIA din Laos, cum am mentionat, generalul Richard Secord - al carui gust pentru risc si aventura era binecunoscut colegilor sai - a ajuns, in cele din urma, inevitabil, si in legatura cu universul traficantilor de arme din zona Asiei de sud-est. Oameni aflati in legaturi, mai mult sau mai putin directa cu CIA. Inca din Vietnam si Laos, generalul Secord stabilise contacte cu Edwin Wilson, Ted Shackley si Thomas Cline, trei dintre cei mai reputati ofiteri ai CIA, care alcatuiau in zona celebrul "The First Team" ("Prima echipa") al CIA pentru derularea operatiunilor sub acoperire. Acestia, ca multi altii, se reciclasera rapid la inceputul anilor '80 pe traficul international de arme, derulat in spatele unor importante societati comerciale si banci. Dar intrarea triumfala a lui Ronald Reagan la Casa Alba (operatiune in care CIA ii daduse acestuia o mana substantiala de ajutor, in campania electorala contra lui Jimmy Carter) i-a readus la suprafata pe cei de la First Team. Promovat in 1981 pe un inalt post din Pentagon - director al "Biroului de Programe Internationale" ale U.S. Army - Secord isi paraseste subit functia, lansandu-se in marele trafic international de arme, ale carui ecouri aveau sa patrunda in mass-media internationala odata cu afacerea Irangate. Depozitiile generalului La 9 decembrie 1986, cand generalul Secord apare in fata Comitetului Senatului, membrii comisiei de investigatie cunosteau deja rolul acestuia in afacerea Irangate, ca si raporturile sale oculte cu colonelul Oliver North, consilierul presedintelui Ronald Reagan pentru afaceri de securitate, membru al influentului Consiliu de Securitate Nationala (NSC). Ca si un alt personaj cheie al administratiei, Michael Ledeen. Nu-i mai putin adevarat ca prima depozitie a generalului Secord a fost considerata dezamagitoare de catre membrii comitetului senatorial de investigatie, mai ales dupa ce Secord a invocat al cinci-lea amendament al Constitutiei americane, care ofera oricarui cetatean american dreptul de a nu depune marturie atunci cand aceasta se poate intoarce, intr-un fel sau altul, contra lui insusi. Dar la 5 mai 1987 - asadar cinci luni mai tarziu - lovitura de teatru: generalul Secord accepta sa faca declaratii amanuntite in fata Comitetului senatorial. Depozitia sa va dura peste 10 ore, in care generalul Secord a raspuns pe larg, fara eschivari sau ambiguitati, valului de intrebari care i s-au pus. Generalul Secord a comparut in fata senatorilor intr-un costum civil elegant, a ramas in tot timpul anchetei perfect decontractat, raspunsurile sale au fost clare, precise si amanuntite. Iar tonul sau nu lipsit de anumite ironii. Pentru milioanele de telespectatori americani, generalul a aparut mai degraba ca un om de afaceri volubil si plin de umor, decat ca un personaj sumbru, angajat de o viata in razboaiele clandestine. Ce stia secretarul de Stat Dupa depozitia generalului Secord, a fost randul lui George Schultz, secretarul de Stat american, sa explice senatorilor implicarea ambasadorului american de la Beirut, John Kelly, in constituirea unui canal secret de Comunicatie - la solicitarea lui North si Secored - cu oamenii Teheranului. Cel mai cunoscut dintre acestia fiind reverendul Benjamin Weir, un personaj extrem de important pentru CIA si Departamentul de Stat, date fiind contactele pe care Weir le avea de multi ani in Orientul Apropiat. Cu aceasta ocazie avea sa iasa la iveala o prima mare surpriza: furnizarile secrete de armament american catre Iran continuasera neintrerupt si dupa eliberarea prizonierilor luati de fundamentalisti in Ambasada SUA din Teheran. Iar contactele secrete intre Administratia Reagan si oamenii Ayatolahului Khomeini se derulasera cu regularitate intre 1980 si 1987, momentul anchetei senatoriale. Dincolo de livrarile clandestine de armament pentru eliberarea americanilor luati prizonieri la Teheran ori- cativa ani mai tarziu, in Liban - livrari oarecum justificabile - iesea la iveala un comitet clandestin constant de armament, derulat prin cativa fosti ofiteri CIA sau ai Pentagonului. Urmarind obiective geopolitice pe termen lung ale Administratiei Reagan si de care opinia publica sau Congresul american nu erau, catusi de putin, in tema. Multi analisti s-au intrebat chiar daca nu cumva secretarul de Stat George Schultz - care dezaprobase intotdeauna acest gen de operatiuni oculte - nu facuse asemenea dezvaluiri in fata Comitetului senatorial urmarind, in mod deliberat, implicarea grava a anumitor consilieri ai presedintelui Reagan. Mai ales a celor legati de fostul secretar de Stat, generalul Alexander Haig, un rival al lui George Schultz - pentru a-i compromite si "debarca". Astfel ca in locurile tocmai eliberate, Schultz sa-si plaseze propriii sustinatori, consolidandu-si propria pozitia personala la Casa Alba, in urma scandalului Irangate. Legatura North Oliver North si Richard Secord se cunosteau din 1981. In acel an, cei doi lucrasera din greu, devenind artizanii controversatei livrari de avioane radar tip Awacs catre Arabia Saudita, ceea ce transformase peste noapte aceasta tara in cea mai puternica forta militara din zona. Miscare geopolitica pe termen lung, aceasta se incadra strategiei globale urmarita de Administratia Reagan, interesata in eliminarea totala a influentei sovietice in aceasta zona-cheie pentru securitatea mondiala si interesele petrolifere ale SUA. Cativa ani mai tarziu, Razboiul din Golf avea sa confirme strategia initiata inca din 1981 prin livrarile clandestine de arme, la care lucrasera colonelul Oliver North, generalul Secord si oamenii lor. Ceva mai tarziu, North si Secord se vor lansa intr-o noua operatiune secreta: organizarea razboiului clandestin punctat de fortele Contras (anticomuniste) din Nicaragua contra regimului saudinist, de obedienta sovietica si cubaneza. Ori tocmai pentru a putea finanta in secret fortele Contras (anticomuniste) din Nicaragua, North si Secord se vor implica tot mai mult in livrarile clandestine de armament catre Iran.

Vladimir Alexe