Zoe PETRE 

Refrenul "n-am cu cine vota, nu ma reprezinta niciunul" este probabil cea mai frecventa si mai nombrilista forma de autoamagire, care incearca de fapt sa spuna ca emitentul ei este atat de grozav el insusi/ea insasi incat nici nu poate privi la candidatii, partidele, parla�men�tarii ori ministrii in functie fara a se degrada. Deseori - nu insa intotdeauna - cei priviti astfel nu merita cu mult mai mult, dar imi veti permite sa ma intreb si ce merita privitorul. emocraTia - asta stia si Aristotel - este judicioasa statistic, cand e vorba de numere mari, dar asta nu inseamna ca fiecare cetatean in parte e egal sau mai bun decat oricare dintre cei alesi. Or, mass-media ne aduce deseori in casa indivizi al caror unic merit este acela de a fi perpetuu indignati. Atunci cAnd cel ce se indigneaza e un distins intelectual, cred ca acesta ar avea obligatia de a cantari si consecintele spectacolului de neincredere in institutiile fundamentale ale democratiei pe care il joaca cu atata voluptate. Fiindca hiperbolele lui sunt mimate ad litteram de opinia publica, fiindca radicalitatea frazelor lui este asumata fara nuante de cei care ii repeta figurile de stil ca pe o axioma. Imi amintesc de lungile nopti ale lui 1999, cand regretatul Octavian Paler declina - solo sau in duet - cu energia fanatica a unui cruciat in misiune, teza "statului disolut". Nu vom sti niciodata cati dintre cei care s-au lasat atunci fascinati de verbul lui nu au ales sa nu mai voteze niciodata. Sunt de acord ca ar trebui sa-i alegem pe cei mai buni dintre cei buni. Din pacate, pentru asta ar trebui ca acesti "cei mai buni" sa si vrea sa fie alesii nostri. Or, cei mai multi dintre ei prefera sa exercite o cenzura intermitenta asupra celor care consimt sa se expuna in viata politica, doar ca sa-i poata declara, superior, nereprezentativi. Asta nu-i impiedica sa cocheteze ei insisi din cand in cand, jenat, cu politicul, de parca institutiile statului ar fi tot atatea bordeluri, de frecventarea carora trebuie sa te ascunzi, rusinat si culpabil. Aceste mofturi au sporit exponential eficacitatea propagan�dei neocomuniste contra partidelor politice - poate ati uitat cum erau denuntate acestea in 1990 (si cum scandam noi ca fraierii in Piata Universitatii "nu suntem partide"). Atunci s-a deschis o cale regala desistarii generalizate la care asistam. Nu doar la noi: aflu ca, in Germania, un partid Violet (sau al Violetelor), care aspira la o politica spiritualizata, e in competitie cu Partidul Cetatenilor Liberi, "Freie B�rger", care refuza cu totul partidele politice. Ca dl Iliescu in 1990, cand inscria FSN ca partid - al Vioreilor, care va sa zica - dar, in acelasi timp si sub acelasi aspect, ne explica si ca partidele sunt depasite. Am fost IntrebatA daca, in conditiile crizei globale, exista pericolul revenirii extremismelor in prim planul vietii politice. Am raspuns ca sansele populismului violent sporesc in vremuri grele, dar ca extremele pot uzurpa centrul doar pe fondul desistarii majoritatii cetatenilor de la viata politica. CAnd PDL Si PSD isi smulg unul celuilalt un triumf de o treime dintr-un sfert din preferintele romanilor, nici nu-i de mirare ca tandemul Vadim-Becali ajunge in Parlamentul European cu mai putin de 2% din adeziunea tuturor cetatenilor cu drept de vot. Se spune cA odinioarA Solon ar fi initiat o lege dupa care, in caz de razboi civil, cetatenii care nu luau armele in favoarea niciuneia dintre tabere isi pierdeau dreptul de cetatenie: de vreme ce se comportasera asemenea sclavilor, chiar erau vanduti ca sclavi.