Ziua Logo
  Nr. 4553 de vineri, 5 iunie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Finante
Seful statului considera incorecta reactia bancherilor
Basescu sare la banci
-- Prudenta bancherilor il nemultumeste pe presedintele Traian Basescu. El nu cere bancilor simpla mentinere a liniilor de finantare, ci "dinamism si curaj". Pe de alta parte, el a recunoscut la postul public de televiziune ca este prudent in ceea ce priveste iesirea economiei din criza.
"Reactia bancilor nu este multumitoare si o consider incorecta. Eu le-am propus un parteneriat, iar astazi (n.r. - miercuri) am auzit numai plangeri ... ce sa mai faca statul. Dar este timpul ca bancile din Romania sa faca si ele ceva pentru economia romaneasca", a spus Traian Basescu, miercuri seara, la TVR1, referindu-se la intalnirea cu reprezentantii mediului bancar. El a mentionat ca simpla mentinere a liniilor de credit este un efort, pe care el insusi il recunoaste, dar, in acelasi timp, este si o respectare a intelegerilor anterioare acordului cu FMI. "Eu astept mai mult de la banci. Astept dinamism si curaj", a subliniat seful statului. "Bancile adevarate si bancherii adevarati stiu sa faca bani si pentru ei si pentru economie si in perioada de criza", a continuat el. Presedintele Basescu a spus ca reproseaza bancilor, in primul rand, "dobanzile foarte mari". "Au lichiditati, sunt bani, nu inteleg de ce mai mentin aceste dobanzi. Sigur, au niste probleme din decembrie, ianuarie, februarie, cand s-au repezit sa-si ia clientii unii altora, ca intr-un joc de-asta fara reguli, si atunci au oferit dobanzi foarte mari la depozite. Acum le este foarte greu sa coboare aceste dobanzi, pentru ca ei platesc la depozitele pe care le au dobanzi mari, de 20%, de 18%, insa aceasta nu este vina economiei romanesti, este responsabilitatea lor si trebuie sa-si asume si raspunderea de a mai pierde din profit", a spus el. Presedintele a afirmat totodata ca nimeni nu poate impune bancilor o anumita conduita in ceea ce priveste costul banilor. "Ce mi se pare inadmisibil este ca abordarea lor este risc zero", a aratat seful statului.
Prima casa demareaza in iunie
In ceea ce priveste programul "Prima casa", presedintele Traian Basescu a spus la TVR1 ca este convins de fapul ca acesta va demara la timp. "Sunt convins ca va functiona, dar nu as vrea sa descriu eu acest program mai mult decat a facut-o premierul Boc, si care sunt convins ca va continua sa o faca", a spus Basescu. El s-a aratat convins, totodata, ca programul va intra in functiune pana la sfarsitul lunii iunie. Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat, la finalul sedintei de Guvern de miercuri, ca beneficiarii progra�mului, care se refera doar la case terminate, sunt persoanele fizice care nu detin in proprietate o locuinta si nici nu au in derulare un credit ipotecar, precum si sotii care nu detin in comun sau individual o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, si care nu au un credit ipotecar. Prin derogare de la prevederile legii privind datoria publica, Ministerul Finantelor este autorizat sa mandateze Fondul National de Garantare a IMM-urilor in vederea emiterii de garantii in numele si in contul statului, in favoarea bancilor care acorda credite persoanelor pentru cum�pararea unei locuinte din pro�gramul "Prima Casa". Contractele prin care Fondul National de Garantare acorda garantiile se constituie in titluri executorii, iar ipoteca de rangul I va fi constituita in favoarea statului, prin Ministerul Finantelor.
George BANCIULEA 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
ca sa vezi - 'dinamism si curaj'   de Bumerang
A r h i v a
  Salariu de aprilie    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Obama reseteaza jocul geo-strategic pentru secolul XXI (2544 afisari)
 Comunistul Voronin latra la Romania (2400 afisari)
 Presupuneri privind dezastrul din Atlantic (1992 afisari)
 "Felix" are picioare scurte (1744 afisari)
 Putin catre Bruxelles: Nu va fi gaz! (1606 afisari)
 Comandantul aerodromului a murit in urma unui accident aviatic la Clinceni (2172 afisari)
 Posibila deturnare a zborului Air France 447 - Un chinez a facut o asigurare de peste un milion de dolari cu putin timp inainte de a se imbarca (2023 afisari)
 Rusia se pregateste sa trimita in Belarus doua Armate cu efectiv complet (1949 afisari)
 Fotografii cu femei topless si un barbat dezbracat facute la vila lui Berlusconi din Sardinia, publicate de El Pais (1829 afisari)
 Guvernatorul regiunii Odesa: "Basarabia va fi pentru totdeauna teritoriu ucrainean" (1715 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00906 sec.