Cristian UNTEANU 

Pana acum, alegerile europene nu prea constituiau o problema de importanta majora. Erau mai mult decat previzibile in masura in care ele reflectau cu o exactitate aproape absoluta echilibrul politic de pe piete interne. Si acesta usor de cuantificat, in raportul stanga-dreapta, intr-o curgere a puterii de la un bloc spre celalalt in ceea ce se desemna drept "mersul normal al unei democratii", fiind lasate libere spatii destul de reduse pentru partide fie desprinse din formatiunile clasice apartinand popularilor sau socialistilor europeni, afle pentru liberal-democratii, apoi verzii si cateva voci de independenti grupati intr-un grup mic, foarte vocal, dar nesemnificativ in tabloul general si in cuantumul de voturi. De data asta, combinatia nefasta intre criza globala si lipsa de solutii sociale reale poate face ca alegerile europene sa favorizeze in mod neasteptat partidele extremiste. Aduse daca nu in prima linie, ci cel putin la nivelul unei prezente reale in jocul de la Bruxelles. Nu mai e vorba despre euro-scepticii de pana acum, ci de partide cu linii politice cu adevarat extremiste, pure si dure, care reinvie tematici, sloganuri si formule de atac politic pe care le credeam uitate in cartile de istorie, care povestesc despre conditiile ce au premers cel de-al Doilea Razboi Mondial. Ca si atunci, partidele extremiste propun o intoarcere brutala la un nationalism extrem, la protectionism economic, salvgardare a pietelor nationale de munca supuse asaltului imigrantilor, securizarea unei societati bolnave, despiritualizate si viciate de actiunile unor grupari oculte care se aliaza pentru a vinde-cumpara tara pe nimic. La toatea acestea, cel putin pana acum, politicienii europeni (dar si ai nostri prin mimetism dublat de o lipsa cronica de cultura politica) au ridicat din umeri. Prostii! Exemple de tip Le Pen, raposatul Heider... nesemnificativi si izolati de propriile lor societati. Atunci asa si era, pentru ca, pur si simplu, in plina crestere economica, politicienii din tarile respective le puteau oricand contra�pune argumentul "societatii buna�starii". Si, intr-adevar, decenii la rand, visul european, prin reusita chiar cu mult peste asteptari a componentei sale economice, reprezenta cel mai solid argument. Dar la prima dereglare majora a economiei mondiale s-a vazut cel mai rapid nu numai cat de fragile erau sistemele economiei pietei libere, dar care sunt si costurile reale ale faptului ca Uniunea Europeana nu a reusit nici pana in acest moment sa aiba parghii unitare de actiune in domenii cheie, cel energetic spre exemplu, sau sa reuseasca sa vorbeasca pe o singura voce in do�meniul politicii externe si securitatii. In conditiile in care raspunsul la criza al statelor-cheie din UE a fost nationalizarea sistemului bancar si injectarea unor sume absolut colo�sale din banii contribuabililor in acti�uni de supravietuire a unor giganti industriali altfel falimentari, contri�buabilul-elector vine acum sa ceara socoteala: clasei politice si indeosebi alesilor europeni. Mai ales ca pe banii publici s-a facut operatiunea de salvare si, cu toate acestea, pietele nationale ale muncii sunt inca extrem de fragilizate. Extremismul nationalist vine pe acest teren de revendicari. Foarte periculos, pentru ca "renationalizarea Europei" este practic imposibila la nivelul pietelor care exista acum doar pe baza sistemelor lor de intercontectare si al principiului deplasarii libere a fortei de munca. Ce este insa posibil? Ca mesajul ultranationalist si violent sa fie preluat in mod egal de "noua dreapta" ca si de "noua stanga", cu foarte multi mem�bri tineri, debusolati si usor de canalizat spre acte de violenta, pentru a pune pe tapet, intr-o formula realmente explozibila, tema imigrantilor din Europa... Se striga deja acum "Anglia, englezilor", "Grecia, grecilor", etc... va mai amintiti exact cine si in ce moment proclama "Germania, germanilor" si carei paturi sociale i se adresa? Exista acum un potential foarte serios de nemultumire sociala, de frustrari si de lipsa de orizont care poate fi exploatat din plin de partidele extremiste. Fara sa aduca si solutii, altele decat cele pe care le-a mai sanctionat istoria, ele s-ar putea sa atraga pe cei care s-au saturat de demagogia evidenta a unei politici care propune vorbe in loc de solutii. Fara sa se mai ia in considerare faptul ca, cu toate imperfectiunile sale, modelul actual al Europei Unite ne ramane singura sansa reala de joc.