In noiembrie 1979, fundamentalistii islamici au atacat Ambasada SUA de la Teheran, luand 69 de ostatici (functionari americani). Cu putin inaintea atacului, conform dispozitiilor, ofiterii CIA din ambasada, au distrus documentele secrete folosind „tocatorul, o masina de maruntit hartia, care a transformat documentele in mici bucati de hartie, de cativa milimetri (confetti). Ceea ce americanii nu au banuit, a fost faptul ca islamistii iranieni au inceput o munca migaloasa, de cativa ani, asambland bucatiile mici de hartie, pana la reconstituirea fiecarei pagini tocate. Apoi au publicat intregul material astfel reconstituit in mai multe voďż˝lume, numite "Arhivele de la Teheran". Printre documente se gaseste si o directiva codificata REDTOPS, care instruia asupra felului in care CIA urma sa-i utilizeze pe inaltii functionari din tarile comuniste recrutati in scop de spionaj, inainte de a le acorda azilul politic. Precum si teama de dezinformare. „Persanele secrete” La 9 noiembrie 1979, „militantii” islamici iau cu asalt Ambasada SUA de la Teheran, luand ostatici 69 de functionari americani. Ocuparea ambasadei si detinerea ostaticilor vor dura mai mult de un an (444 de zile) si va intra in istorie sub denumirea generica de „Criza de la Teheran. Ea va influenta decisiv alegerile prezidentiale din SUA, din 1980. Atunci cand Ronald Reagan dupa o intelegere secreta cu Ayatollahul Khomeyni, privind vanzarea de arme Iranului, in valoare de 5 miliarde de dolari (Irangate) l-a sfidat pe conďż˝tracandidatul sau, Jimmy Carter, promitand eliberarea ostaticilor americani de la Teheran si „stergerea rusinii si umilintei americane, iďż˝meďż˝diat dupa alegerea sa ca presedinte. Asa cum s-a si intamplat. Cu putin inaintea atacului, ofiterii CIA din ambasada reusisera sa distruga o buna parte din documentele secrete. Numai ca acestea reprezentau o asemenea cantitate, incat a fost imposibil sa le arda pe toate, in acelasi timp. Asa ca au procedat la tocarea documentelor secrete, cu o masina speciala - care, spre ghinionul lor, taia doar intr-o singura directie - transformand hartiile in mici bucatele, cu contur neregulat, de cativa milimetri. Iranienii au recuperat zile in sir, dupa ocuparea Ambasadei americane, toate aceste „confetti secrete. Iar apoi au inďż˝ceďż˝put o operatiune la fel de minutioasa: asamblarea bucatelelor de hartie, pana la reconstituirea fiecarei pagini tocate. Timp de cativa ani, sute de „islamisti”, buni cunoscatori ai limbii engleze, nu au facut altceva decat sa „reconstituie, sa „potriveasca” si sa asambleze, cu migala, milioane de „confetti. Renumiti pentru meticulozitatea cu care isi tes celebrele lor covoare persane, iranienii au reusit pana la urma o performanta absolut extraordinara: reconstituirea, pagina cu pagina, a fiecarui document al CIA. Odata reconstituite paginile au fost legate in volume si editate. Peste cincizeci de tomuri de documente secrete ale CIA au vazut astfel lumina tiparului. Ajungand, pentru prima data in istoria agentiei americane, in alte maini decat ale celor cateva persoane, autorizate oficial in SUA, sa le citeasca si sa le cunoasca continutul. Astfel, precum inscriptiile secrete de pe vechile covoare persane, iranienii au putut citi acum secrete americane de pe aceste "persane" de tipar. Nimeni, in afara Iranului, nu a putut, multa vreme, sa intre in posesia acestei asa-numite „arhive de la Teheran”, de o rara bogatie informativa. „Arhivele explozive” Printre documentele reconstituite integral de iranieni s-au aflat listele complete ale agentilor iranieni care lucrasera, de-a lungul deceniilor, pentru serviciul secret al lui U.S. Army, celebra D.I.A. (Defence Intelligence Agency). Se presupune ca aproape toti au fost arestati si lichidati. Au mai fost, totodata, reconstituite integral si cateva rapoarte secrete asupra operatiilor din zona. Probabil insa ca cel mai interesant document reconstituit migalos de „islamisti” a fost un raport CIA, clasificat „TOP SECRET NOFORN. Ceea ce semnifica „Strict Secret No Foreigners” (interzis sa fie aratat strainilor), deci celor cu alta cetatenie decat americana. Raport in care era analizat, in mare detaliu, intregul univers al serviciilor secrete israeliene. „Islamistii” au reusit sa reconstituie si lista principalelor obiective D.I.A. din lume, precum si documente referitoare ale operatiunilor CIA din Iran. Printre acestea, operatiunea „GREY PAN, lansata in comun de CIA si D.I.A., prin care s-a sustras un tun antiaerian sovietic, de constructie speciala achizitionat de armata iraniana in 1978. Pagubele suferite de CIA si D.I.A. prin aceasta „scurgere” de informatii secrete vitale au fost incalculabile. Pentru a evita pe viitor asemenea catastrofe, savantii CIA au pus la punct – imediat dupa Criza de la Teheran” - o noua tehnica de distrugere imediata si totala a documentelor secrete. In general, un agent secret poate „deveni tatic” - instantaneu – cu clasica capsula de cianura, montata in dantura. Pentru instalatii sau aparatura militara, „solutia finala” este explozibilul. Desi procedeul nu e lipsit de riscuri. Dupa cum s-a dovedit in cazul navei-spion U.S.S. Pueblo, capturata intacta de nord-coreeni, in 1968. Pentru documente insa solutia nu e chiar atat de simpla. Iata de ce savantii CIA au imaginat un procedeu, denumit tehnic "arhive explozive". Sistemul este relativ simplu: documentele secrete, care urmeaza sa fie complet distruse in situatii de urgenta, sunt plasate in niste seifuri speciale, prevazute cu explozibil si sistem de actionare de la distanta. In caz de urgenta, se apasa pe un buton si documentele secrete devin instantaneu cenusa. In teorie cel putin, totul parea perfect. Numai ca, la 6 septembrie 1986, un asemenea sistem a fost instalat la baza lui U.S. Air Force de la Marienfelde (Berlinul Occidental). Inainte de prima proba, seiful a explodat in timpul manipularii. Rezultatul: treizeci si trei de persoane trimise la spital, unele in stare foarte grava. Nu era deloc usor, se pare, sa manuiesti „documente explozive. Unii functionari CIA au profitat de ocazie ca sa le denumeasca, in gluma, „"documente bum-bum". Directiva ORGON/NOFORN” Spre deosebire de informatiile pe care CIA le-a divulgat voluntar ori folosind vechea metoda a „dezvaluirilor” pe care transfugii, refugiati in SUA, le faceau ziaristilor, directivele interne incluse in volumele „arhivei de la Teheran” reprezentau cu totul altceva. Pentru prima data in istorie deveneau publice metodele utilizate de CIA in recrutarea agentilor din sanul blocului comunist. Pentru analisti, nimic din ceea ce citisera pana atunci nu se putea compara cu aceste documente. Unele dintre ele purtau clasificarea SECRET ori TOP SECRET, dar altele aveau adaugate si alte clasificari secrete bizare, ca NOFORN (No Foreigners, „interzis strainilor, inclusiv celor apartinand unui serviciu secret aliat), NOCONTRACT (interzis ofiterilor de rang inferior din CIA) si, mai ales, ORCON (interzis oricui, inclusiv personalului CIA, fara autorizarea scrisa a unitatii din cadrul CIA care redactase documentul). „Arhiva de la Teheran” se referea, in premiera pentru straini, la obiectivele esentiale ale agentiei CIA, descriau un intreg univers secret in care, de pilda, diplomatii americani primeau instructiuni sa urmareasca obiceiurile culinare ale omologilor lor sovieticii, sa stabileasca studiile scolare ale copiilor acestora, ca si hobby-urile functionarilor sovietici si sotilor lor, tentatiile sexuale ori bolile cronice. Se mai dezvaluiau totodata metodele prin care CIA selectiona cetateni americani, in functie de limba straina pe care o cunosteau, de cunostintele medicale ori din alt domeniu, de aspect fizic, pentru a servi drept „contacte” ori mijlocitor intre oamenii agentiei si diversii diplomati, vizati de CIA. Unul dintre cele mai interesante documente descoperite in „arhiva de la Teheran” era o directiva, codificata ORCON/NOFORN, emisa de seful Diviziei Blocul Sovietic din cadrul CIA, in 1973, si intitulata „RETURNAREA (IN TARILE DE ORIGINE) A VOLUNTARILOR RETOPS. Din lecturarea directivei, rezulta ca REDTOPS constituia denumirea codificata, care desemna pe inaltii functionari din blocul comunist. Directiva REDTOPS avea sase pagini si recomanda rezidentilor” (sefi de antena sau retea) ai CIA, ca si ofiterilor acoperiti din ambasadele SUA, sa recruteze inalti functionari din blocul comunist. Pe care ulterior CIA, printr-o unitate speciala codificata BK HERALD, urma sa-i mentina, ani de zile, ca agenti in tarile lor de origine (REDTOPS), mai degraba decat sa-i incurajeze sa se refugieze in SUA. In directiva se mentiona: „Suntem in curs de a monta asemenea operatiuni si de a le continua un timp indefinit, putand sa evacuam acesti agenti, cel mai adesea cu familia lor, cand le va veni timpul sa se refugieze de acolo. Una dintre cele mai interesante - si mai plina de consecinte istorice remarci – cuprinsa in directiva este aceea prin care se preciza ca, in cazul in care agentul REDTOPS (contactat de CIA) nu ocupa in ierarhia tarii sale (comuniste) o pozitie care sa-i permita accesul la secrete importante pentru agentie, acesta urma sa fie ghidonat de agentie. „Suntem pregatiti sa-l ghidam si sa-l ajutam in cariera sa (in cadrul guvernului comunist), pana cand acesta va ajunge intr-o pozitie care sa-i confere acces la secretele de care avem nevoie. Obiectivul nostru final este de a returna pe acesti voluntari in tarile lor de origine, ramanand in contact cu noi, in timp ce ei vor lucra acolo in interior. Acest fragment din Directiva CIA ne obliga sa tragem trei concluzii: 1) Toti refugiatii politici din SUA, cu rang inalt in ierarhia comunista a tarilor lor, au actionat cu certitudine pentru CIA ani de zile dupa contactarea lor de catre agentia americana si inaintea solicitarii azilului politic in SUA. 2) CIA avea posibilitatea de a asigura ascensiunea agentilor sai in ierarhia comunista est-europeana, ceea ce inseamna ca agentia americana a fost, in tot cursul razboiului rece, mult mai bine infiltrata in nomenclatura comunista decat s-ar fi crezut. 3) Lasa sa se intrevada si perspectiva ca multi dintre cei care au trecut prin SUA ori au petrecut pe acolo stagii mai lungi (la studii, cu bursa ori la doctorat) sa lucreze si acum pentru agentia americana, inainte de a se stabili definitiv, cu familia, in SUA. Mai presus de orice, „arhiva de la Teheran” si directiva REDTOPS dovedeau ca in cadrul CIA se produsese o veritabila „revolutie” in maniera de a trata „voluntarii” din tarile comuniste, aspiranti la azilul politic pe teritoriul american. Formula RETURNARII VOLUNTARILOR IN TARILE REDTOPS, SUSTINEREA ASCENSIUNII LOR IERARHICE PANA LA ACCESUL LA SECRETE DE STAT SI, DUPA ANI DE ZILE, REFUGIEREA IN SUA dovedea o schimbare radicala in conceptia analistilor CIA. Pe scurt: se cerea mai intai sa spioneze ani de zile, inainte de a se „refugia” in SUA. William Colby si Directiva 4/2 De fapt, totul a inceput in ianuarie 1973, cand Richard Helms a parasit directoratul CIA. William Colby a preluat atunci conducerea „Directiei Planuri” a agentiei, o diviziune secreta a CIA. Provenit din unitatile de actiune clandestina, insarcinate cu „Programul de pacificare” al CIA din Vietnam, si nu din unitatile de culegere a informatiilor, William Colby a fost acela care a schimbat total politica CIA in materie de recrutare a functionarilor comunisti cu rang inalt. Pana in 1973, directivele CIA aveau in vedere ca serviciile secrete sovietice (KGB si GRU) recurgeau, in mod periodic, la „provocatori. Ceea ce insemna ca personalul ambasadelor sovietice care contactau ofiteri americani de informatii, propunandu-le acestora sa le „vanda” ori sa le „comunice” secrete, putea sa fie cartite” controlate de KGB ori GRU. Scopul acestor „provocatori, in conceptia americana, era acela de a determina CIA sa-si dezvaluie sursele si metodele. Ori de a compromite ulterior agentia americana, „fabricand” incidente, speculate in mass-media internationala (de pilda, acuzatii de „rapire, de „interogatoriu sub tortura, administrare de droguri”etc.), doar pentru a discredita public CIA. Tocmai de aceea, directivele CIA insistau, in asemenea cazuri, asupra obligativitatii stabilirii bunei credinte” a „voluntarului” dintr-o tara est-europeana, inainte de a lua in serios si verifica autenticitatea informatiilor transmise. Procedura fusese definita din Directiva 4/2 a CIA, emisa de Allen Dulles. Si ea preciza urmatoarele: „Se va acorda o atentie speciala stabilirii bunei credinte a persoanelor refugiate. Caci s-a dovedit ca serviciile inamice se servesc de transfugi pentru a infiltra serviciile de informatii americane sau pentru a le comunica informatii false. „Divizia Contrainformatii” a CIA, condusa de James Jesus Angleton, a fost insarcinata cu aceasta misiune, incepand din 1954. In 1973, Directiva ultra-secreta „Returnarea voluntarilor REDTOPS” a fost expediata tuturor sefilor de antena (retea) ai CIA din intreaga lume. Ea ordona, contrar Directivei 4/2, ca functionarii REDTOPS, mai ales diplomatii, ofiterii de informatii si atasatii militari, sa fie tratati diferit: „Analiza voluntarilor REDTOPS din ultimii ani arata ca REDTOPS nu s-au servit in mod serios de acestia ca agenti provocatori. Teama de provocari a fost principala cauza a manevrelor gresite in domeniu. Am concluzionat ca noi ne vom elibera de aceasta practica gresita, renuntand la contacte promitatoare doar de teama provocarilor. Suntem convinsi ca suntem capabili sa determinam daca un agent activ ne furnizeaza sau nu informatii autentice. Practic, aceasta insemna ca ofiterii „Diviziei Blocul Sovietic” puteau recruta din acel moment functionari din tarile comuniste (REDTOPS) fara sa mai stabileasca, in prealabil, buna-credinta a acestora. Deci, daca sunt provocatori ori transfugi autentici. James Angleton s-a luptat impotriva acestei directive, cu consecinte catastrofale pentru CIA, pana in 1974, cand a fost silit sa paraseasca agentia. Iar disputa Colby-Angleton, pe tema PROCEDURI a intrat in istoria serviciilor secrete. Sa mai adaugam un ultim amanunt pentru a intelege disputa Colby-Angleton. Pe langa faptul ca William Colby nu provenea din mediul informatiilor secrete, ci din acela al trupelor de comando, Angleton il verificase anterior pe Colby in cursul unei investigatii contrainformative. Ale carei rezultate Colby a avut grija sa le faca pierdute, imediat dupa plecarea lui Angleton din CIA. Urmarea a fost ca, incepand cu William Colby, din 1974, CIA nu s-a mai preocupat serios de stabilirea bunei credinte a agentilor din tarile comuniste. Ceea ce a deschis KGB-ului si dezinformarii sovietice perspective usor de anticipat.

Vladimir ALEXE