Nascut acum 58 de ani, spaniolul cu obraz jovial, de copil bucalat, e un cineast autodidact. Dupa ce slujise obscur 12 ani la Societatea madrilena de telefoane, din 1990 s-a afirmat rapid ca speranta a noului cinema hispanic. "Faptul ca vorbesti despre barbati si femei, paianjeni sau extraterestri, pederasti sau menajere nu caracterizeaza catusi de putin un film. Esentiala e doar povestea!" isi caracteriza pe atunci arta poetica, cineastul. Ei bine, ultima poveste, legata strans de cinema, e mai incalcita decat in oricare dintre filmele sale anterioare tocmai datorita referintelor narcisiace la propria filmografie. E vorba despre un regizor care si-a pierdut vederea, dar si-a regasit un fiu despre care habar n-avea si despre un producator vindicativ care nu ezita nici in fata asasinatului. O melodrama, ca de obicei, dar in care autorul si-a pierdut unul din darurile care-l defineau cel mai bine: umorul. Dar "Los abrazos rotos" (Imbratisari zdrobite) n-a fost ieri singurul film dedicat cinefiliei. O caricatura de film O alta premiera, la fel de asteptata, a fost cea a lui Quentin Tarantino - "Inglourious Basterd" -, in care in centrul actiunii sta (de asta data, premiera), Parisul ocupatiei germane, din 1943. Un film "patriotic" german, la care participa intreaga garnitura a demnitarilor celui de-al treilea Reich in frunte cu Adolf Hitler. E firesc ca atat Rezistenta franceza, cat si un desant de militari americani de origine evreiasca sa puna la cale razbunarea. Despre ce se intampla in filmul lui Tarantino, o vreme nu stii ce sa crezi. Sa-l iei ca parodie de film de razboi ar fi riscant; mai curand e caricatura. Tarantino trece, cu arme si bagaje, din zona abstracta a artelor martiale - in care stralucise pana acum -, in a celui antifascist, dar cu aceeasi schema de poveste de adormit copiii care a dat atatea frisoane si teme de elogiu fanilor. Daca inlocuim titlul "Kill Bill" cu "Kill Fritz", putem spune ca vedem acelasi film, utilizand aceleasi trucuri. Din punctul de vedere al castingului, e un film de masti: (cinicul colonel nazist profereaza acelasi ras sadic; diafana Shoshana arboreaza mereu masca ironiei; locotenentul Raine pe cea a urii) si locul partidelor de karate e luat de strategia canonadelor si recitalurilor de tortura. Umorul nu lipseste, dar cel mai des pare involuntar, iar locul miresei insangerate si al viperelor asasine e luat de "Exterminatorul de nazisti" si de "Ursul evreu". Cat despre desantul vanatorilor de scalpuri ariene, are tot atata autenticitate, cat si cea despre moartea lui Hitler intr-un cinema parizian, care incheie odiseea. Este contributia rasfatatului cineast hollywoodian la dezvoltarea istoriei lumii contemporane, in spiritul unui western spaghetti. Cu Tarantino, marile premiere asteptate aici s-au cam incheiat si au lasat un gust searbad. Simtindu-se jignit de primirea pe care i-a facut-o presa internationala, Lars von Trier si-a facut bagajele invocand aceeasi neurastenie care-i motivase si "Antichristul". Iar Societatea de electricitate din orasul festivalului a stins, ieri, toate luminile marilor hoteluri si a oprit circulatia lifturilor, intrand brusc in greva. Singurul lucru care a continuat imperturbabil a fost proiectia filmelor conform programului, fiindca Palatul festivalului e alimentat de la un generator separat.

Tudor Caranfil