Ziua Logo
  Nr. 4526 de marti, 5 mai 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Plajele raman infecte
-- Litoralul romanesc va arata si anul acesta la fel de prost ca in anii trecuti pentru ca PSD si PDL nu se inteleg
Plajele tot nu au plecat de la Ministerul Mediului, oricat s-au zbatut guvernantii sa gaseasca o solutie rapida pentru ca primarii de la malul marii sa dispuna de acestea. Incertitudinea amenajarii plajelor pentru sezonul estival, deja deschis oficial, este evidenta, Ministerul Mediului, care este responsabil de zona costiera, neanuntand nicio decizie cu privire la soarta falezelor. Esecul administrarii plajelor este total, cei mai afectati fiind turistii, care nu vor avea parte, nici in acest an, de o vacanta onorabila pe Litoralul romanesc.
Zona costiera, din care fac parte si plajele pentru turisti, are un statut aparte, pentru ca face parte din domeniul public al statului, iar din punct de vedere al protectiei mediului are un rol special. De aceea, Administratia Nationala Apele Romane (ANAR), aflata in coodonarea Ministerului Mediului, exercita rolul de proprietar al statului. Potentialul economic pe care il au, a facut ca plajele sa fie vanate de toate administratiile, indiferent de rangul lor. In guvernarea trecuta, Ministerul Mediului a incercat sa gaseasca o solutie pentru ca plajele sa corespunda unor criterii cat de cat normale pentru activitati turistice.
Esecul a fost total. Plajele au ajuns, prin licitatie, pe mana unor firme care au fost preocupate doar de a scoate cat mai multi bani din inchirierea sezlongurilor. Pana acum, plajele au fost inchiriate de doua ori si de fiecare data contractele, incheiate pe 10 ani, au fost reziliate din cauza neindeplinirii clauzelor contractuale.
Dusuri la tribunal
De dusuri si toalete, obligatie a operatorilor prin contract, nu a putut fi vorba pentru ca amplasarea lor si racordarea la reteaua de utilitati a statiunilor trebuia sa se faca numai cu acordul primariilor. Din acest moment s-a declansat razboiul, care a ajuns si la tribunal.
In guvernarea trecuta, PSD si PD au fost adversari politici pe fata, lupta dintre cele doua tabere ducandu-se si pe plaje. Fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu (n.r. - acum presedintele Comisiei de administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic in Camera Deputatilor, din partea PDL) nu a dat curs niciunei initiative a primarului de Constanta, Radu Mazare, care a vrut sa construiasca un port pentru ambarcatiuni de agrement in Mamaia (n.r. - ce tine de Primaria Constanta) si sa faca o sosea le-a lungul coastei. Ca reactie, Primaria Constanta nu a dat nici o autorizatie pentru toaletele de pe plaja.
Iesirea de la guvernare a PD a deschis noi oportunitati pentru valorificarea potentialului economic al plajelor. La sfarsit de mandat, in toamna trecuta, o interesanta coalitie parlamentara, PSD si PNL, a votat doua legi, la initiativa catorva deputati social-democrati, printre care si fratele primarului de Constanta. Astfel, plajele treceau la administratiile locale, iar Radu Mazare primea dreptul de a construi soseaua de coasta, intre Mamaia si Constanta. Incercarea a fost fara de noroc, pentru ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu a promulgat legile si le-a retrimis Parlamentului pentru o noua analiza, consi�derandu-le neconstitutionale.
Noua guvernare a scos la iveala noi variante ca plajele litorale sa ajunga la primarii, punctul central fiind Constanta, care a reusit chiar sa impuna detinatorul portofoliului de la Mediu. Imediat dupa instalarea in functie a lui Nicolae Nemirschi, noul ministru al Mediului, contractele de inchiriere a plajelor au fost reziliate pentru ca nu au fost indeplinite conditiile contractuale, lucru, de altfel, usor de observat. Potrivit DADL, la inceputul lunii martie fusesera reziliate 41 din cele 46 de contracte de inchirire de plaje, cele cinci ramase (n.r. - niciuna in Mamaia) fiind si ele in verificari. Ministerul Turismului si-a anuntat intentia de a deschide mult mai devreme sezonul turistic, astfel ca DADL a declansat o adevarata revolutie pentru curatarea plajelor, in prim-plan fiind, bineinteles, Mamaia.
Udrea dispune de plaje
Pentru a nu mai fi nicio problema cu modul in care se organizeaza activitatea pe plaje, Ministerele Turismului si Mediului au propus un nou act normativ prin care plajele sa fie administrate de hotelieri si autoritati locale in baza unor contracte de asociere incheiate cu ANAR. Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Turismului, Guvernul a aprobat, in ultima sa sedinta, o ordonanta de urgenta pentru modificarea reglementarilor privind utilizarea plajelor si controlul activitatilor desfasurate pe plaja. "Avand in vedere ca se apropie deschiderea oficiala a sezonului estival, era nevoie sa schimbam legislatia, in sensul utilizarii performante a plajelor in scop turistic. Vom reusi, in acest fel, eliminarea intermediarilor care existau intre stat si detinatorii de structuri de primire turistica in administrarea plajelor", a declarat, intr-un comunicat, ministrul Turismului, Elena Udrea.
Nici aceasta varianta de a ajunge plajele la administratiile locale nu a avut sorti de izbanda, pentru ca s-a opus ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, care nu a semnat actul normativ pe motiv de neconstitutionalitate. Primarul Mazare a reactionat prompt la pozitia ministrului Justitiei, spre deosebire de fostul sau subaltern, ministrul Mediului (n.r. - fost viceprimar de Constanta), care nu a avut nici o reactie la esecul propriului proiect. De altfel, Ministerul Mediului nu a fost in stare sa precizeze, de cateva saptamani, modul de organizare a activitatii pe plaje, in conditiile in care contractele de inchiriere au fost reziliate, iar altceva nu le-a luat locul. DADL a precizat ca "Guvernul Romaniei a elaborat o ordonanta de urgenta care va stabili modul in care vor fi exploatate din punct de vedere comercial plajele care au ramas libere".
Imediat dupa instalarea in functie a lui Nicolae Nemirschi, noul ministru al Mediului, contractele de inchiriere a plajelor au fost reziliate
Mazare contra Boc
Primarul Constantei nu stie ce trebuie facut pentru ca plajele sa treaca la hotelieri si crede ca situatia poate fi rezolvata numai de catre premierul Emil Boc. "Nea Boc e seful Guvernului, el ar trebui sa rezolve problema asta. Ce apel sa fac eu ? Iti trebuie sapte facultati ca sa intelegi ca plajele trebuie administrate de hotelieri? Daca eram eu prim-ministru, era in vigoare si erau impartite in doua saptamani. Asa stie Boc sa faca turism. Ce sa fac mai mult de atat, sa ma duc sa fac greva foamei la Guvern?", a afir�mat Mazare, intr-o confe�rinta de presa. Pana la rezolvarea problemei, sub ce forma va fi, tot turismul are de suferit.
Pagina realizata de Luminita MOROIANU 
 Afisari: 977  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
porcus turisticus    de ziuatv
dar pentru aia   de lastexit
A r h i v a
  Teza la romana a fost amanata pentru joi    1 comentariu
  Reforma "de la firul ierbii"    6 comentarii
  Salarizarea comunista    7 comentarii
  Ultimii in lume la performanta    1 comentariu
  Gunoiul ar putea costa Romania 200.000 de euro zilnic    
  Gripa luata la misto    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Basescu spulbera sporurile magistratilor (2281 afisari)
 Vinovatii fara vina (1947 afisari)
 Dambovita devorata de termitele de asfalt (1853 afisari)
 Guvernul comunist de la Chisinau demisioneaza (1564 afisari)
 Basescu si analistii lui (1456 afisari)
 A deschis din greseala fisierul porno in locul imaginilor pentru intalnirea de afaceri - VIDEO (3507 afisari)
 Andrea Marin: Daca Stefan ma inseala, va avea o surpriza! (2401 afisari)
 Sondaj CSOP intentii de vot: Traian Basescu 40%, Mircea Geoana 19%, Crin Antonescu 15% (2239 afisari)
 Metoda "Limba de catifea": Rusia, usor de satisfacut  (1573 afisari)
 Si-a maltratat cu salbaticie logodnicul: l-a ars cu tigara si i-a oparit organele genitale (VIDEO) (1335 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01163 sec.