In anul 1975 Agentia Centrala de Informatii de la Washington alcatuia un amplu raport cu privire la Ucraina si la tendintele nationaliste din aceasta republica - pe atunci sovie�tica. Concluzia CIA: Ucraina poate sa devina independenta - o previ-ziune care ar fi putut soca in acea perioada daca ar fi fost facuta pu-blica. Analistii CIA aratau ca: "Intr-un efort de evaluare a puterii fortelor centrifuge din Ucraina, am spart problema ucraineana in partile ei componente. In primul rand, am observat ca ucrainenii detin majoritatea ingredientelor necesare independentei politice. Pentru un popor care nu a fost independent in actuala perioada, acestia au o mostenire culturala neobisnuit de mare si sustin cu mandrie faptul ca ei sunt mai "europeni" decat marii rusi. Acestia au o economie relativ stabila si in ultimul sfert de secol au trecut de la statutul de natiune formata in majoritate din tarani la o structura a claselor diversificata. Totusi, analiza orientarilor lingvistice si demografice indica faptul ca acestia sunt influentati de o serie de forte de asimilare, in special in estul Ucrainei. Rusificarea lingvistica se intensifica in special in zonele urbane din estul Ucrainei. Desi majoritatea ucrainenilor din aceste zone se considera inca ucraineni si sustin ca ucraineana este limba lor materna, limba rusa o inlocuieste pe aceasta in administratie si comunicare. Probabil ca utilizarea limbii ruse se datoreaza in buna parte presiunii oficiale, dar multi ucraineni considera ca utilizarea limbii ucrainene este "nekulturnyi" sau lipsita de complicatii. Procesul este lent, dar elementul rus din estul Ucrainei creste, in special in orase, prin asimilarea ucrainenilor si migratia rusilor. Diferentele din vest In vestul Ucrainei statisticile spun o poveste oarecum diferita. Vestul Ucrainei a reusit mai mult decat sa reziste presiunilor rusesti. Acest lucru indica o alta dimensiune a problemei ucrainene. In mare masura, istoria, cultura si religia Ucrainei de est s-au impletit cu cea rusa, dar anexarea de catre sovietici a vestului Ucrainei a introdus in sistemul sovietic o populatie straina si in general ostila, ce poate fi rusificata, daca poate fi, doar printr-un efort masiv si prelungit. Desi procesul de asimilare se desfasoara treptat in estul Ucrainei, acest lucru nu exclude posibilitatea ca opozitia ucrainenilor fata de rusi sa creasca, partial datorita "infectiei" din vestul Ucrainei. Cele doua tendinte nu sunt neaparat incompatibile. Fortele de urbanizare, mobilizarea sociala si educatia maselor, care lucreaza in favoarea anularii diferentelor sociale pe termen lung, ar putea duce la o intensificare a constientizarii diferentelor pe termen scurt. De fapt, s-a constatat o crestere a sentimentului national ucrainean, sau cel putin acesta devine din ce in ce mai vocal. In ultimele decade, opozitia ucraineana a avut o evolutie - de la rezistenta armata din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, la formarea unor grupuri conspirative in 1950, pana la o serie de proteste deschise in 1960. Probabil ca punctul culminant al opozitiei s-a inregistrat intre anii 1968 - 1970, in momentul invaziei Cehoslovaciei si perioada in care Shelest le-a oferit scriitorilor din opozitie o oarecare libertate. Campania lui Scherbitsky pentru conformitate ideologica i-a pus pe dizidenti in defensiva, dar acestia nu au putut fi redusi la tacere complet, iar introducerea mai multor masuri draconice i-ar fi radicalizat. Divizarea dizidentilor Divizarea geografica si sociologica a dizidentilor releva faptul ca dizidenta nu se rezuma la informatii sau la una dintre zonele Ucrainei. Desi nationalismul a fost mereu mai puternic in vest, in special in Galitia, in ultimii ani se pare ca dizidentii au inceput sa apara si in orasele din estul Ucrainei. Desi marea majoritate a dizidentilor ucraineni sunt intelectuali, nationalismul ucrainean ar putea avea o baza populara mai puternica decat opozitia liberala rusa. Recent, in diferite ocazii muncitorii au organizat greve cu caracter nationalist, dar cooperarea dintre muncitori si intelectuali este fara indoiala ingreunata de esecul general al nationalistilor in a impune clasei de jos o serie de standarde materiale si de viata. Nationalismul deschis pare a ramane un fenomen urban; daca in ultimul timp au aparut miscari nationaliste care sa implice tarani, noi nu avem cunostinta despre acestea. Totusi, incepand cu anul 1960 un numar mare de intelectuali s-au implicat in actiuni de protest. In aceasta perioada am asistat la aparitia unui nou tip de dizident, de orientare marxista, care a apelat la noile elite sovietice pentru care nationalismul traditional ucrainean parea depasit. Cazul dizidentilor ucraineni este intarit intr-o oarecare masura de sprijinul venit din partea altor elemente dizidente din societatea sovietica. In ultimii ani s-a inregistrat o convergenta graduala intre scopurile si tacticile ucrainenilor si cele ale altor grupuri dizidente, precum si o diminuare a vechilor ostilitati. Ucrainenii au primit un ajutor discret din partea evreilor, iar propagandistii sovietici au inceput sa acuze o posibila intelegere intre "sionisti" si "nationalistii burghezi" ucraineni. Mai important, dizidentii liberali sovietici, care in trecut s-au impotrivit sau chiar au fost ostili la adresa sentimentelor separatiste ucrainene, au inceput sa sprijine aspiratiile ucrainenilor, iar dizidentii crestini, in special cei greco-catolici, continua sa sprijine nationalismul ucrainean. O alta variabila este nivelul sprijinului extern pentru nationalismul ucrainean. Avand in vedere politicile restrictive ale regimului, acesta devine din ce in ce mai vulnerabil la criticile venite "de pe celalalt mal", fapt ce va deschide canalele de comunicatii intre Uniunea Sovietica si Vest, iar manifestatiile de protest ale emigrantilor ucraineni din Statele Unite si Canada ar putea fi folosite de dizidenti ca un scut si i-ar incuraja in actiunile lor. Ucraina este si mai susceptibila de a fi influentata de Europa de Est, avand in vedere asocierea istorica dintre vestul Ucrainei si statele de la granita cu Europa de Est, precum si caracterul poliglot al populatiei afectate. Daca nemultumirile din Ucraina se intensifica suficient de mult pentru a duce la o "situatie revolutionara", o revolta in Europa de Est ar putea avea un efect catalitic. Dovada ca nu s-a ajuns la un asemenea grad de nemultumire se gaseste in evenimentele din 1968, moment in care ceea ce devenise o simpatie generala la adresa cehoslovacilor a creat suficienta neliniste in Ucraina incat oficialii partidului sa tremure, dar din informatiile noastre nu s-a ajuns la incidente violente. O revolutie de succes in Cehoslovacia ar fi bucurat Ucraina, dar sa speculam pe aceasta tema ar insemna sa facem referire la chestiuni imprevizibile. Visul eliberarii Teama ca in cazul unui razboi cu China, Ucraina ar incerca sa se elibereze, a fost enuntata de dizidentul rus Andrey Amalrik si in mod evident este vociferata si de o serie de oficiali ai Partidului Comunist. In ultimii ani China si-a accelerat eforturile de exploatare a problemei nationaliste a Ucrainei, realizand o campanie de propaganda legata de represiunile rusilor, precum si realizand o serie de contacte cu grupurile de emigranti ucraineni. O campanie de lunga durata a chinezilor ar putea stimula nationalismul ucrainenilor, dar este putin probabil ca acestia sa colaboreze cu China. Dizidentii ucraineni se opun regimului chinez mai mult decat celui sovietic; singurele referiri la Maoism din samizdatul ucrainean sunt unele negative. Se pare ca nationalismul din Ucraina este in crestere, dar nu se intrevede niciun efort separatist serios. Desi ucrainenii s-au aratat la fel de iritati de dominatia rusa ca si de cea a Europei de Est, cel putin doua chestiuni majore fac ca situatia din Ucraina sa fie diferita de cea din Polonia sau Cehoslovacia. In primul rand, Ucraina nu are unitati militare nationale proprii. Diversele nationalitati din Uniunea Sovietica sunt integrate in mod inteligent si deliberta in armata sovietica; este foarte probabil ca trupele sovietice stationate in Ucraina sa aiba un numar de ucraineni proportional. In al doilea rand, desi Partidul Ucrainean si guvernul sunt in mainile ucrainenilor, in momentul in care ar fi supusi la un test in mod sigur, in majoritate, si-ar incerca norocul cu regimul. Liderii din Partidul Ucrainean sunt mult mai puternic integrati in sistemul sovietic decat colegii lor din Cehoslovacia, iar sistemul a fost bun cu ei. Regimul central le-a oferit membrilor Partidului Ucrainean o serie de avantaje care se pare ca au fost suficiente sa-i determine sa nu aiba doleante prea mari. Totusi, Partidul Ucrainean nu a fost lipsit complet de tendinte nationaliste. De cele mai multe ori acestea iau forma unui patriotism local economic. Dar pana cand cazul Shelest este privit ca o aberatie, tendintele nationaliste ar putea continua sa ia forma unor atitudini diferite. Acestea ar putea include sprijinul pentru planurile politice care vizeaza descentralizarea, o atitudine relativ indulgenta la adresa scriitorilor dizidenti, precum si un refuz general de acceptare a superioritatii ruse in toate domeniile. Atitudinea fata de nationalism pare sa depinda, partial, de atitudinea factiunilor, avand aici exemplul factiuni Dnepropetrovsk care in mod traditional a condus campaniile de rusificare. Pe baza unor dovezi nu foarte concludente, dar si in baza bunului - simt, putem presupune ca oficialii Partidului din vestul Ucrainei sunt mai dispusi sa ajunga la un compromis cu elementele nationaliste, desi exista exceptii de la aceasta regula. Malanchuk, care este din Lvov, si Ilnitsky, originar din Transcarpatia, sunt doi sustinatori puternici ai rusificarii. In cele din urma, politicile urmarite de liderii ucraineni sunt complicate si prin prezenta unor patroni puternici la centru, care provin din organizatiile Partidului Ucrainean si care continua sa se amestece in problemele interne ale Ucrainei. Controlul de partid Se pare ca la ora actuala Scherbitsky are Partidul Ucrainean in mana. Acesta i-a inlaturat pe cei care nu au sutinut ideologiei partidului, majoritatea acestora avand legaturi evidente cu Shelest. Totusi, Lyashko, cel mai mare rival al lui Scherbitsky, a fost considerat multa vreme ca un critic al politicilor economice ale lui Brejnev, iar factiunea sa Donetsk este reprezentata in conducerea Partidului Ucrainean si institutiile guvernamentale. Nici chiar Scherbitsky nu a fost mereu un naiv in relatia cu autoritatile centrale. Acesta se identifica atat de tare cu Brejnev incat ar fi imposibil pentru el sa faca o intoarcere de 180 de grade la adresa nationalismului atata timp cat Brejnev este in functie, dar daca se va schimba climatul politic va fi nevoit sa se accepte elementele nationaliste din Ucraina. In timpul lui Brejnev, conducerea a avut o atitudine extrem de dura la adresa oricarei forme de nationalism ucrainean. Liderii i-au inlaturat pe dizidentii nationalisti, promovand idei care sprijina intensificarea rusificarii. Acestia au refuzat si propunerea descentralizarii administratiei economice, care viza modificari constitutionale ce ar fi putut reorganiza unitatile din punct de vedere economic si nu national, eliminand un lider local al Partidului Ucrainean care parea sa fie dispus sa accepte, intr-o oarecare masura, "deviatiile" nationale. Dar campaniile de sprijinire a nationalismului sunt greu de sustinut pe perioade lungi, deoarece risca sa exacerbeze problemele pe care ar trebui sa le rezolve. Un lider regional al Partidului, indiferent de nationalitate, este responsabil de performantele economice ale republicii sale. In mod normal acesta militeaza pentru interesele sale in alocarea de resurse".

Traducere de Ioan TUDOR