Toamna, cand doar bradul ramanea verde si cainii latrau a iarna, turmele de oi coborau in sat, acolo unde intreaga suflare astepta intoarcerea feciorilor. In fiecare casa murea un dor puternic, care avea sa reinvie in primavara urmatoare, implinind rotund rostul ancestral al vietii. Cand intri in Rasinari, prima impresie este cea a patrunderii intr-un univers ermetic, care isi ascunde trairile zilnice. Strazile sunt inguste si strajuite de falange lungi de case, cu porti inalte si rotunde, aparate de ziduri. Casele sunt lipite una de alta, intr-o solidaritate arhitecturala care sugereaza o infinita coloana a vietii. La Rasinari nu poti sa privesti peste gardul vecinului. Dupa ce scapi de stansoarea strazii "Octavian Goga", patrunzi intr-o zona mai larga, de unde se zareste coasta Boacii, universul copilariei lui Cioran. Paduri de pin si de brad imbraca in verde etern muntele spre care rasinarenii privesc in fiecare dimineata cu sufletul. Valuri de aer de munte navalesc pe strazile pietruite pe care pasim incercand zadarnic sa ghicim ce se petrece dincolo de portile inalte. Privim spre coasta Boacii. Aproape ca atinge cu fruntea satul. Prin mijlocul comunei trece Raul Casei. Raul scalda pe malul drept peretii caselor pe langa care trece. Natura le-a daruit rasinarenilor muntele Boacii, aerul ozonat si un rau cristalin, care trece pe langa fiecare casa. Ca sa intre in gospodarie oamenii si-au construit punti peste rau. Aproape fiecare casa are puntea ei. Marimea puntii reflecta gradul de bunastare al familiei care a construit-o. Exista si case fara punti. Acolo, oamenii trec raul pe la vecini. Sunt mai putin avuti, dar nu saraci. "In Rasinari nu s-a murit niciodata de foame!", spune primarul Bucur Bogdan. In comuna, cooperativizarea nu a fost cunoscuta niciodata. Oamenii au ramas tarani liberi. Sute de ani, in comuna s-a mentinut o pros�peritate linistitoare. "Feciorii din Rasinari/Jumatate sunt ciobani!", spune cantecul popular. Chiar daca este frumos, cantecul se aude acum mai rar. S-ar auzi mai des daca rapsodul popular anonim ar modifica versurile: "Feciorii din Rasi�nari/Prea putini mai sunt ciobani!" Scoala cu clopotnita Scoala generala "Octavian Goga"a fost inaugurata in 1836. Aici au invatat Octavian Goga si Emil Cioran. Cu peste o suta de ani in urma, scoala avea pe acoperis o clopotnita care o imita pe cea de la Biserica Veche, aflata peste drum de scoala. Era mes�tesugit construita, astfel incat, atunci cand suna clopotul de la Biserica Veche, suna si clopotul de la scoala. Gheorghe Iancu are 69 de ani si este mester popular. Spre deosebire de Mesterul Manole. nu are calfe si zidari, sau vreun ucenic pe care sa-l invete meserie. "Mester popular de-al nostru! Uitati-va cat de drept si fara de frica sta pe acoperis!", il admira directorul scolii, Constantin Valcu. Acasa la Goga si Cioran Turistii care vin la Rasinari vor sa viziteze casele memoriale Goga si Cioran. Nu este posibil deoarece urmasii marilor persona�litati culturale au luat in proprietate privata aceste imobile care sunt vizitabile doar in anumite perioade, atunci cand nepotii lui Goga si ai lui Cioran sunt prezenti in comuna. Primarul Bucur Bogdan poarta in prezent discutii cu proprietarii pentru ca aceste case memoriale sa devina muzee publice. Deocam�data, negocierile schioapata si nepotii lui Goga si ai lui Cioran vin de la Bucuresti doar cand sunt chemati. A sunat un grup de la Turnu Magurele si primarul i-a chemat pe nepoti sa vina la Rasinari pentru ca elevii sa poata vizita casele memoriale. Primarul este suparat: "Pentru noi nu este un lucru bun!"Poate va reusi sa-i convinga pe nepoti sa amenajeze macar una dintre camere cu unele lucruri care i-au apartinut lui Goga. Casa lui Cioran se afla la o intersectie de drumuri, la capat de strada. In fata casei, aproape de temelie, se afla bustul lui Cioran, care il reprezinta pe acesta in perioada tineretii. Soclul statuii este asezat stingher, langa casa, ca o entitate separata de casa, fara sa fie protejat de un gard metalic. La baza soclului, cineva a aruncat o pereche de cizme scalciate, de culoare neagra. Urcam pe o strada ingusta, cu aceleasi case cu porti inalte, lipite una de alta. Casa lui Goga este asezata pe partea stanga a drumului si are un brad inalt la poarta. Sunam la poarta vecina si, spre norocul nostru, poarta inalta de cetate se deschide. Este proprietatea familiei Stanescu si suntem intam�pinati de Traian Stanescu, sotul actritei Ilinca Tomoroveanu, nepoata lui Goga. Norocul nu ne ajuta pana la capat pentru ca actrita este plecata, iar cheile de la casa memoriala se afla la ea. Urcam din greu pe coasta Boacii si ajungem intr-o zona accidentata unde elevii de la scoala "Octavian Goga" planteaza puieti de molid si de paltin de munte. Profesoara Liana Berengea este de loc din Bistrita. E frumos si acolo, dar nu ar mai pleca niciodata din Rasinari. Este o zona lasata de Dumnezeu pentru a-i bucura pe oameni. "Turismul ne poate salva, pentru ca Rasinari a fost creat pentru turism!", spune pro�fesoara, fara sa precizeze de la ce ne poate salva turismul. Se subintelege ca raul este atat de cunoscut, incat el nici nu trebuie precizat. O intrebam pe eleva Ioana Vlad din clasa a VII-a daca a vizitat casa memoriala "Octavian Goga"- "Pe dinafara da!, inauntru, nu!", vine stupefiant raspunsul unei rasinarence get-beget. Coboram de pe Coasta Boacii mai greu decat am urcat si urcam din nou un deal, spre Biserica Noua din comuna. Suntem insotiti de Mioara Iacob, custodele Muzeului de Etnografie. In curtea Bisericii se afla Mausoleul unde este ingro�pat Mitropolitul Andrei Saguna. Alaturi, printre sute de cruci de marmura alba, isi dorm somnul de veci parintii lui Goga, ai lui Cioran, familia Barcianu si explo�ratorul Ilarie Mitrea, fost general in armata olandeza din Indiile de Est, casatorit cu o printesa din Indonezia, pe care a adus-o sa tra�iasca alaturi de el in gura de rai a Rasinarilor. Strabatem strazi drepte si inguste, cu case si porti colorate si ajungem in final la o margine de Rasinari. Aici intr-o jumatate de gradinita periferica se afla Muzeul Etnografic, care adaposteste o colectie valoroasa de unelte de lucru, instalatii si obiecte specifice diverselor mestesuguri si obiceiuri din zona Rasinarilor: oieritul, rasinaritul, dogaritul, dulgheritul, lucrul la padure, tesutul covoarelor si con�fectionarea costumelor populare. Din cand in cand, cate un grup de vizitatori mai da telefon la primarie sa anunte ca vor veni de undeva din tara sa viziteze muzeul etnografic. Acest lucru insa se intampla rar pentru ca putini vizitatori se incumeta sa caute printre strazile intortocheate si inguste muzeul ratacit la margine de comuna. "Chiar daca un grup soseste dupa program si primesc telefon, eu vin cu bucurie si deschid muzeul!", spune Mioara Iacob. Voronetul Transilvaniei De aproape douazeci de ani, comuna functioneaza la turatie minima. Turismul a ramas o Fata Morgana pentru ca s-a crezut ca el se va dezvolta de la sine. Sute de autocare au trecut in fiecare an prin Rasinari, ducand turistii spre Paltinis, fara ca nimeni sa se opreasca pentru a vizita casa lui Goga, a lui Cioran sau Biserica Veche de peste 250 de ani, cu picturi murale exterioare, numita si "Voronetul Transilvaniei". In jur de 20-25 de pensiuni incearca sa salveze onoarea comunei, fara ca vreuna sa ofere in mod obisnuit preparatele traditionale ale zonei. In ultima duminica din august a anului se desfasoara "Festivalul tuicii si al branzei", intr-o poiana de pe Valea Strezii. Aici se prepara produse traditionale: cocoloase cu branza, pastrama si tocanita de oaie. Festivalul se afla la a saptea editie, fiind mai mult o sarbatoare in familie pentru ca este popularizat doar la nivel judetean. Nimeni nu le-a spus vreodata celor din Europa sa vina la Rasinari in ultima duminica din august sa manance tocanita de oaie si sa bea palinca. Nimeni nu le-a spus vreodata ca la Rasinari se danseaza invartita, Jianu si Hatiegana, cele mai frumoase dansuri populare din Marginime. Feciorii din Rasinari s-au raspandit in cele patru vanturi si nu mai sunt demult ciobani. Locul lor a fost luat de ciobanii de "tip indus�trial-agrar", cu mii de oi, pe care le cresc pe terenurile cumparate la Medias si Agnita. La Rasinari nu poti sa mai vii sa cumperi carne de miel sau branza, pentru ca nu gasesti la nimeni. In preajma Pastelui, rasinarenii isi poarta mieii in marile orase, pe unde gasesc centre de taiere autorizate. Plecati de pe pasunile verzi pe asfaltul pietelor, mieii nu inteleg nimic din lumea in care au intrat, iar ciobanii injura vartos la fiecare sacrificare, pentru ca pretul mieilor scade zilnic. De Paste, in Rasinari este liniste, iar din sura nu se mai aude behaitul mieilor. Brandul de Rasinari-Zero! Asezat intr-o zona exagerat de mioritica a Ardealului, Rasinariul a fost binecuvantat de Dumnezeu cu aer curat, rauri cristaline si tumultuoase, creste de munti acoperite de brazi si multa iarba verde si flori raspandite prin poieni. Oamenii trebuiau sa inteleaga acest lucru si sa modeleze raiul din jur dupa sufletul lor. Nu au inteles si au lasat comuna intr-o stare anemica de incremenire. Dupa 1990, Rasinariul a pierdut startul in competitia care putea sa transforme localitatea intr-o perla a turismului autohton. A existat o vreme cand se venea la Rasinari pentru a se cumpara branza, tuica si carne de miel. Nimeni nu mergea la oras sa vanda. Veneau cumparatorii la Rasinari. O inertie colectiva a determinat inscrierea intr-o traditie care a func�tio�nat doar intr-o anumita perioada si care s-a dovedit a fi potrivnica vremurilor noi. In comunitatea Rasinarilor nu a existat o deschidere spre lume. Oamenii si-au rezolvat singuri problemele, pe plan local. Pentru ca nu au avut nevoie de bani, nu au plecat la munca in strainatate. Toate ambitiile si trairile zilnice s-au hranit dintr-o veche rezonanta in constiinta publica, dobandita pe vremea cand inexistenta cooperativizarii le oferea rasinarenilor posibilitatea de a se situa pe o treapta sociala mai buna.

Foto si text:Teodor Seran - teodor_seran@yahoo.com