De fapt, ceea ce il facea pe Anatoli Golitin atat de greu de "digerat" pentru CIA, MI 5 si SDECE francez nu era atat deconspirarea "cartitelor" infiltrate de KGB in randurile lor, nici "maskirovka" (dezinformarea) sovieti�ca, cat noua lumina pe care transfugul sovietic o arunca asupra unor afaceri considerate inchise si, mai ales, inspaimantatoarea perspectiva ca serviciile secrete occidentale nu intelegeau nimic din ceea ce facea KGB. In acest context, Anatoli Golitin i-a explicat pe larg lui James Angleton ca, din 1959, KGB trecuse de la spionajul clasic la o forma speciala de diplomatie clandestina. Aceasta se servea de agenti si de alte mijloace secrete pentru a ajuta URSS sa-si atinga obiectivele geopolitice. Potrivit lui Anatoli Golitin, infiltrarile si agentii dubli urmareau acelasi "design" geopolitic. Din acest punct de vedere, imaginea KGB prezentata de Anatoli Golitin era complet diferita de cea clasica, descrisa de toti ceilalti transfugi. Si, dupa parerea lui James Angleton - spre deosebire de colegii sai din CIA, MI 5 ori SDECE - aceasta era adevarata imagine a KGB. Reorganizarea KGB Anatoli Golitin i-a mai dezvaluit lui Angleton ca el facuse parte dintr-un mic grup de tineri analisti ai KGB, insarcinati sa pregateasca marea reorganizare a serviciului secret sovietic din 1959, conform cerintelor exprimate de Hrusciov. Fostul sef al Komsomolului si al Comitetului Unional al Studentilor si Aspirantilor la Studii in URSS (seful direct al lui Iliescu, intre 1950-1954), favoritul lui Hrusciov, Aleksandr Selepin, fusese numit in 1958 in fruntea KGB exact in scopul acestei vaste reorganizari.

		Criza rachetelor din Cuba din 1962 ar fi fost o ampla operatiune de dezinformare pusa in practica de KGB

Serviciul Secret sovietic care, pe vremea lui Stalin, se preocupase in principal de securitatea statului sovietic - adica de epurari politice, protejarea secretelor si impiedicarea serviciilor occidentale de a recruta informatori sovietici - trebuia sa devina acum o organizatie capabila sa manipuleze deciziile politice si militare ale Selepin ii explicase lui Anatoli Golitin ca modelul era celebra "afacere Trust", din anii '20. Atunci Felix Edmundovici Dzerjinskisi Ceka ("bunica" KGB) concepusera o organizatie clandestina aparent anticomunista si promonarhista "fantoma" numita Trust. In scurt timp, Trust (manevrata din umbra de Ceka si infiltratii ei) reusise sa atraga mii de adversari interni ai bolsevicilor din Rusia si sa se "lanseze", cu sprijinul Moscovei, in Occident, printre grupurile tariste si ale ofiterilor albi. In acest scop, cu acordul Ceka si al "cartitelor" sale infiltrate in Trust, erau organizate pe teritoriul Rusiei bolsevice actiuni anticomuniste veritabile, atentate, sabotaje, greve, unele de anvergura. La acestea erau adusi in Rusia, clandestin, drept "martori", emigranti albi, notorii pentru antibolsevismul lor, pe care Ceka nu-i aresta. Dimpotriva, ii lasa sa se reintoarca in Occident, tocmai pentru a atesta acolo, in cercurile emigratiei ruse anticomuniste, ca Trust exista si ca actiona in forta contra bolsevicilor. Cand a venit momentul sa se inchida "tarcul", Ceka i-a arestat prompt pe toti cei care aderasera si actionasera in Trust (cu exceptia, bineinteles, a propriilor "cartite"), dar si pe capii rezistentei antibolsevice din Occident, in primul rand pe cel mai periculos adversar al lui Lenin, celebrul Boris Savinkov. Lovitura a fost enorma, dar, in primul rand, conta ca Trust a semanat pe veci neincrederea in cercurile emigratiei antibolsevice ca si un pesimism care s-a hranit apoi permament din esecul acestei vaste "conspiratii", puse la cale, de fapt, chiar de Ceka. Evocand celebra "afacere Trust", Selepin a dorit sa-i semnaleze lui Anatoli Golitin ca dezinformarea trecea acum (in 1959) inaintea spionajului clasic, in prioritatile "noului KGB". Manipulare si dezinformare Manipularea deciziilor politice si militare occidentale prevala si determina natura culegerii de informatii, iar acestea din urma aveau sa slujeasca exclusiv "dezinformarii" si manipularii deciziilor occidentale. Urmarile acestei schimbari erau considerabile. Acum (in 1959), in loc sa mai impiedice contactele sovietice si est-europene cu Occidentul, "noul KGB", dimpotriva, le incuraja, astfel ca si CI, si celelalte servicii secrete occidentale sa recruteze agenti, disidenti si alte surse de care "noul KGB" urma sa se serveasca pentru a intoxica Occidentul cu informatii false. "Planul Selepin" prevedea, in acest context, ca agentii dubli, falsii transfugi ori "cartitele" sa mentina o linie secundara, ultrasecreta, de comunicare cu KGB. In acest scop, "Planul Selepin" a produs o "diviziune a muncii" in cadrul KGB, in domeniul dezinformarii, impartind serviciul secret sovietic in doua organizatii: un KGB "exterior" si un KGB "interior". Personalul KGB "exterior" urma sa se afle in permanent contact cu strainii, oferindu-se astfel, in mod deliberat, recrutarii de catre serviciile secrete occidentale. In aceasta categorie intrau recrutorii si observatorii KGB aflati la post in ambasadele si reprezentantele sovietice, ca si atasatii militari, agentii de influenta si propaganda, ofiterii de informatii care actionau in Occident. Incurajarea contactelor acestora in Vest urmareau, de fapt, tocmai recrutarea lor de catre serviciile secrete occidentale. In mod deliberat, cei desemnati pentru aceste misiuni - numiti in jargoul KGB si "spioni condamnati" - urmau sa se "compromita" si sa "vorbeasca" in mod intentionat. Anatoli Golitin i-a comparat pe acestia cu pilotii celui de-Al Doilea Razboi mondial, trimisi in misiuni speciale deasupra teritoriului inamic, si care erau in mod deliberat "indopati" cu informatii false, tocmai pentru a dezinforma inamicul, in cazul capturarii lor. In schimb, KGB "interior" urma sa conceapa, sa orchestreze si sa evalueze campaniile de dezinformare lansate de cei din KGB "exterior". Practic, KGB "interior" era format dintr-un grup restrans de ofiteri, selectionati si supervizati in acest scop chiar de Biroul Politic Sovietic. Anatoli Golitin i-a explicat lui James Angleton ca toti cei care prezentau un minim risc - in primul rand, ofiterii KGB de origine evreiasca - au fost mutati in KGB "exterior". KGB-ul "interior" Anatoli Golitin a subliniat si o alta caracteristica a reorganizarii din 1959: intre KGB "exterior" si KGB "interior" se stabilise un adevarat "zid chinezesc". Nimeni din KGB "exterior" nu trebuia sa-i cunoasca pe cei din KGB "interior". Si invers. Nimeni nu putea fi mutat dintr-un serviciu in celalalt si viceversa. Aceasta era regula de fier a compartimentarii totale, in materie de dezinformare. KGB "interior" concepea, orchestra si evalua campania de dezinformare, ofiterii KGB "exterior" preluau informatiile falsificate drept autentice, fara sa stie nimic despre cei care le falsificasera si, cand ajungeau sa fie recrutati, le "pasau" serviciilor secrete occidentale, convinsi ei insisi de autenticitatea lor. Aceasta compartimentare absoluta era impusa de imperativele "debriefing"-ului (interogatoriului) la care ofiterul KGB "exterior" urma sa fie supus in Occident: testul cu detectorul de minciuni, scopolamina, hipnoza, tortura - toate puteau fi astfel suportate de cel recrutat fara sa se tradeze, deoarece acesta habar n-avea ca, de fapt, el era purtatorul unei informatii false, fabricate de altii, pe care nu-i cunostea si a caror existenta in KGB nici macar nu o banuia. Aceasta dezvaluire a secretului suprem al KGB i-a consolidat increderea lui James Angleton in Anatoli Golitin si convingerea ca sovieticul era un "transfug autentic". Spre deosebire de Nosenko. De fapt, Anatoli Golitin a fost singurul ofiter KGB care a dezvaluit Occidentului Marele Joc al KGB in domeniul dezinformarii. Din nefericire, interese meschine, birocratice, au facut ca dezvaluirea senzationala a lui Anatoli Golitin sa fie cat mai mult esompata, pentru a nu deranja carierele comode ale celor din CIA, MI 5 ori SDECE. Cu consecinte enorme, peste ani, cand au iesit la iveala cazuri grave, de tipul Aldrich Ames. Aceleasi "ratiuni" au condus si la izolarea treptata si indepartarea lui Angleton din CIA, in 1974. Caci, pentru Angleton, concluzia era clara: "falsii transfugi" nu cunosteau niciun secret strategic sovietic veritabil! Totul era masluit, deformat, falsificat. Un mare numar de diplomati, atasati militari, ziaristi, disidenti si ofiteri operativi sovietici, pe care CIA incerca sa-i recruteze, nu cunosteau, de fapt, nimic important, ci erau "indopati" cu informatii false. In afara unor detalii minore privind functionarea KGB, toti acestia nu puteau livra Occidentului decat dezinformari bine dozate de Moscova. In aceeasi situatie se aflau si transfugii. Iar microfoanele CIA din ambasadele sovietice nu inregistrau altceva decat discutiile unor diplomati care nu aveau habar, in realitate, de adevaratele secrete strategice ale URSS. Din aceasta perspectiva, "noul KGB", asa cum a fost structurat in 1959, devenea cu mult mai periculos pentru serviciile secrete occidentale. Angleton a fost si mai explicit: "Este imposibil sa intelegem KGB de acum incolo, daca nu tinem cont de ceea ce s-a schimbat prin restructurarea sa din 1959", a sustinut el. Manuscrisul depozitiilor lui Anatoli Golitin cuprindea 1200 de pagini si ascundea dezvaluiri teribile si tradari occidentale infricosatoare. Era limpede: Anatoli Golitin si Angleton devenisera, paradoxal, extrem de incomozi, tocmai pentru ca dezvaluisera adevaratele secrete ale KGB. Provocarea Penkovski Conflictul lui Anatoli Golitin cu Divizia Blocul Sovietic din CIA s-a declansat imediat dupa revenirea sovieticului in SUA din Marea Britanie. In timp ce discuta cu Peter Bagley, directorul adjunct al Diviziei, in legatura cu cazul Nosenko, sovieticul a intrerupt brusc convorbirea, acuzandu-l pe Bagley si pe cei din Divizia sa ca "nu intelegeau absolut nimic din ceea ce facea KGB". Anatoli Golitin a mai intrat in conflict, ulterior, si cu o unitate speciala din cadrul Diviziei Blocul Sovietic, insarcinata cu actiunile clandestine, care tocmai redacta de zor o carte, care trebuia sa apara sub numele colonelului Oleg Penkovski, ofiter in GRU (Informatiile militare sovietice). Timp de cativa ani, mai exact intre 1961 si 1963, colonelul GRU Oleg Penkovski lucrase ca "agent dublu" atat pentru CIA, cat si pentru MI 5 si MI 6 britanice. In 1962, Oleg Penkovski "furnizase" CIA unele documente secrete privind rachetele sovietice. Acestea le-au permis ulterior americanilor sa evalueze corect capacitatea militara reala a URSS, in cursul "crizei rachetelor" din Cuba, in 1962. Datorita "dezvaluirilor" lui Penkovski, Pentagonul a aflat mult laudata precizie a rachetelorArmatei Rosii - cu care se falea Hrusciov, mai ales dupa doborarea in 1960 a avionului U2, aflat intr-o misiune de survolare deasupra teritoriului sovietic - nu era decat o "legenda". Avionul U2, pilotat de colonelul Garry Powell, dupa cum demonstrau documentele furnizate de Penkovski, fusese "doborat", in realitate, de "suflul" unei rachete trase de rusi asupra sa, care insa isi ratase tinta. Dar provocase, in schimb, dezechilibrarea aparatului, scapat apoi de sub controlul colonelului Powell, care se salvase doar in ultimul moment. Practic, documentele oferite americanilor de Penkovski dovedeau ca sovieticii stiau doar "cand le pleaca racheta", dar aveau inca mari probleme cu stabilirea exacta a locului in care le "cadea racheta" expediata. Testele din poligoanele sovietice o dovedeau cu prisosinta. Aceste amanunte l-au ajutat, in 1962, pe presedintele american John Kennedy, in cursul celebrei "crize a rachetelor" din Cuba, sa opuna un baraj naval eficient in fata convoiului de nave sovietice, care transportau noi rachete spre Cuba. Astfel, Kennedy nu s-a lasat impresionat nici de demagogia lui Hrusciov si nici de santajul cu "precizia" rachetelor Moscovei. In 1963, OlegPenkovski iesise brusc din scena. Se banuia ca fusese arestat si executat in URSS. (Desi unele zvonuri sustineau ca ex-colonelul GRU continua totusi sa traiasca). Ministrul Justitiei, Robert Kennedy, avusese atunci ideea cu unitatea speciala, din cadrul Diviziei Blocul Sovietic, sa "redacteze" o carte, intitulata "Carnetele lui Penkovski", care sa fie prezentata apoi in mass-media drept jurnalul personal al sovieticului. CIA aprobase proiectul, fiindca dezvaluirile introduse in "Carnete" urmau sa acrediteze lumii ideea ca succesul repurtat de Kennedy asupra lui Hrusciov in "criza rachetelor" se datora "constiintei" unui colonel sovietic, care ajuta Occidentul din motive ideologice si anticomuniste. Anatoli Golitin insa daduse peste cap planul lui Robert Kennedy! Astfel, sovieticul dezvaluise celor din Divizia Blocul Sovietic a CIA, odata cu schema amplasarii microfoanelor sovietice din Ambasada SUA de la Moscova, si faptul - terifiant pentru CIA! - ca, inca de la prima discutie a lui Penkovski cu ofiterii americani din ambasada, KGB inregistrase absolut totul, asa ca se putea trage concluzia ca acesta "monitorizase" de la bun inceput jocul "dublu" al colonelului Penkovski. Astfel incat americanii sa afle de la Penkovski despre rachetele sovietice doar ceea ce KGB si GRU lasau impresia ca se "scursese", ca informatie secreta. Euforia celor din Divizia Blocul Sovietic, care traiau inca sub impresia "loviturii" date rusilor prin recrutarea lui Penkovski, se transforma, acum, subit, intr-o amara deceptie: daca avea dreptate - si toate datele indicau ca avea - nu KGB sau GRU fusesera pacalite, ci chiar ei, cei din Divizia Blocul Sovietic, care se lasasera penetrati si "intoxicati" de rus! O asemenea perspectiva risca sa se incheie cu destituiri in serie si alte sanctiuni, poate chiar cu "reorganizarea" intregii Divizii Blocul Sovietic, acuzata de Anatoli Golitin ca "inghitise" caseta otravita a lui Penkovski, care disparuse intre timp de pe scena tot atat de brusc pe cat aparuse. Pericolul devenise si mai mare pentru "fotoliile" celor din Divizia Blocul Sovietic, cu cat James Angleton si Divizia Contrainformatii, rivalii lor traditionali din cadrul CIA, sustineau si confirmau in totalitate veridicitatea depozitiilor lui Anatoli Golitin. Pentru Angleton si pentru cei din Divizia C.I., era evident ca, interceptand prima convorbire a lui Penkovski cu ofiteri CIA din Ambasada SUA de la Moscova, KGB controlase permanent "jocul"sovieticului. Intre timp, MI 6 britanic confirmase dezvaluirile lui Anatoli Golitin privind jocul dublu al lui Penkovski cu serviciile secrete engleze. In fata acestor dovezi, Peter Bagley, directorul adjunct al Diviziei Biroul Sovietic, sfarsi prin a recunoaste in persoana lui Penkovski un "infiltrat", dirijat de Kremlin, cu misiunea de dezinformare strategica a SUA si Marii Britanii. Lucrurile nu se opreau insa aici. Dezvaluirile lui Anatoli Golitin bateau mult mai departe, mai ales, in momentul cand sovieticul a inceput sa descrie intreaga "arhitectura" a ceea ce el numea "provocarea Penkovski", operatiune tipica "noului KGB", condus de Selepin, asa cum fusese restructurat in 1959.

Vladimir ALEXE