Dupa doua decenii, lucrarea este pusa in scena la Teatrul Foarte Mic, avand premiera astazi, de la orele 19.00. Radu Gheorghe care semneaza regia, decorul, adaptarea, muzica si versurile, dar interpreteaza si doua roluri (Interpretul si Politistul), a avut amabilitatea sa ne acorde un scurt interviu. De ce a trebuit sa treaca 20 de ani ? Piesa, asa cum exista ea in traducere, are o lungime de aproximativ 12 pagini si cred ca tuturor ni s-a parut la vremea aceea prea scurta pentru a exista singura intr-un spectacol. Acum, fiind un actor liber profesionist, sunt in cautare de texte si am descoperit piesa, mi-a facut cu ochiul si am completat-o cu cateva cantece. In conceptia regizorala a intervenit un lucru nou: faptul ca sunt mai multe personaje decat actori. In economia de piata am gandit ca doi actori sa interpreteze cate doua roluri, iar rolurile feminine sa fie unice. Si atunci am avut nevoie de timp pentru ca cei doi actori sa se schimbe si asa s-au nascut interventiile muzicale. Cu ocazia asta s-a lungit si durata spectacolului, ajungand la aproape o ora si 40 de minute. Cum e cu doua roluri in aceeasi piesa? Pentru noi este o provocare, daca erau patru roluri, cu atat mai bine. Inca sunt in perioada cand ma bucur atunci cand exista provocari, cand exista o reduta de cucerit. Eu am caracterizat piesa ca <<un spectacol-nepot al unei piese-bunici>>. Este o joaca, nu este un Shakespeare, este o piesa usoara in care este implicat si publicul. Ce ar trebui sa invete spectatorii? Este o piesa bulevardiera, cu iz social. Este o mica critica sociala inca din textul lui Tristan Bernard, care taxeaza su�per�ficialitatea societatii moderne: prea usor acceptam compromisuri de dragul materialului. De obicei, in spectacolele de genul asta, usoare, care nu te pun pe ganduri, exista un mic semn al exclamarii: "aveti grija ca viata pare frumoasa, dar nu dati vina pe altcineva ca raspunzatori sunteti voi!". La noi, sunteti promotorul genului stand-up comedy... Este poate prea mult spus promotorul. Sunt unul dintre cei care sustin genul pentru ca imi place ideea ca actorul are si el creierul lui. De cele mai multe ori, actorul este luat ca un executant si pana si el uita de multe ori ca are si creier si poate inventa subiecte si improviza. Frumusetea acestui gen este ca spectacolul se naste acum si aici. Nu este deloc usor, esti descoperit in fata spectatorilor: asta implica teama ca publicul, pe buna dreptate, poate sa raspunda imediat, sa te fluiere sau sa te aplaude. Daca esti singur, este destul de grav; daca te fluiera, nu mai ai alta alternativa decat sa pleci. Asa, cand esti in grup, poti sa spui: acum urmeaza colegul meu si ai disparut elegant. Unde mai puteti fi vazut? Tot la Mic unde joc in "Jacques sau supunerea". Stand-up-ul este un gen pe care-l practic daca sunt invitat la un club, la o intalnire sau evenimente particulare. Este destul material uman pe piata, ca sa nu mai fiu eu solicitat si ma bucura lucrul acesta. Sunt tineri noi, cu pretentii mai putine pentru ca trebuie sa tinem cont ca alta responsabilitate am eu sau un actor cunoscut. Eu nu pot sa apar cu cuvinte urate pentru ca lumea nu ma stie asa. Pretentia asta o am si fata de colegii mei mai tineri: sa incerce sa-si tina discursul astfel incat subiecte sensibile, cum ar fi sexul, sa fie spuse cu alte cuvinte decat "alea".

Cristina SPIRIDON