T�kes anunTA de ani de zile ca solicita autoritatilor statului roman aplicarea solutiei "pace contra teritorii" in sustinerea proiectului autonomiei teritoriale a tinutului secuiesc, prima etapa a radicalizarii pozitiei liderilor minoritatii maghiare de la noi, miscare sustinuta fara rezerve de presedintele Ungariei... La nord, relatia cu Ucraina reprezinta o mai veche-noua problema, putand oricand sa se acutizeze in functie de evolutiile impredictibile ale jocului politic intern din tara vecina care digera extrem de greu, daca o va face vreodata pe deplin, decizia Curtii Internationale de la Haga. La est, Republica Moldova anunta lumii intregi ca Romania a sustinut o incercare de lovitura de stat in timp ce, ca prin minune, pe strazile de la Chisinau a fost pus sa fluture demonstrativ un steag infatisand harta Romaniei Mari... Un arc de cerc al conflictelor prin care se incearca numai o lovitura impotriva Romaniei? Nicidecum. Nu noi suntem tinta finala. Se leaga acum o demonstratie in care Romania este aleasa ca subiect de expozeu pentru a se raspunde la modul negativ afirmatiei (si promisiunii) fundamentale pe care atat NATO cat si UE au facut-o Rusiei in ultimele decenii: extinderea va insemna crearea unei zone de pace, liniste sociala si securitate la granita intre cele doua sfere de interese. Iar argumentul in acest sens era ca tuturor statelor care doreau sa adere la cele doua organizatii li se ceruse imperativ sa demonstreze ca au stins toate conflictele cu tarile vecine. Si, in consecinta, ca nu pun sau nu vor pune vreodata in discutie granitele existente si ca renunta definitiv la orice tip de revendicari teritoriale. Si acum ce se intampla? Tinta primara aparenta, Romania, stat membru NATO si UE, este acuzata ca asupreste minoritatile, nu le respecta drepturile, ca promoveaza o politica nationalista depasita si antieuropeana, ca pune la cale lovituri de stat in tarile vecine... Cu alte cuvinte, ca arata cum angajamentul de stabilitate formulat de NATO si UE poate fi contestat oricand, acuzatiile lui Voronin fiind ultimul si cel mai dramatic episod al rationamentului distructiv pus acum in aplicare. Si asa se face ca am ajuns in situatia pe cat de ridicola, pe atat de primejdioasa, ca presedintele comunist al Moldovei sa ceara sprijinul statelor occidentale pentru apararea suveranitatii nationale a tarii sale, vezi, Doamne, amenintata acum de ambitiile Romaniei revansarde! SituaTia este foarte serioasa pentru ca deschiderea acestui tip de discutii este, evident, o noua forma de presiune in jocul de captare, capacitare si stabilizare a unor zone de influenta in contextul in care acum se restabilesc prioritati si, ca odinioara la Yalta, se redeseneaza un anume tip de harta. Care, spre deosebire de prima, are in vedere stabilirea unui cu totul alt tip de frontiere, in raport cu nevoia de securizare a transporturilor strategice de energie si a implantarii noului sistem antiracheta in care rusii vor sa fie parte componenta. Acesta este jocul real in care negocierile, mutarile-surpriza, amenintarile sau impacarile spectaculoase acopera nimic altceva decat batalia pentru supravietuire dintre imperii. In care ne-am putut pozitiona ca parte a uneia dintre tabere. Si, formal, am facut-o. Dar dividendele de securitate de-abia de acum inainte se vor vedea, in functie de reactia pe care o vor avea aliatii nostrii pentru apararea intereselor noastre comune, dar si a credibilitatii Romaniei pe scena internationala. Sa nu se intample cumva, ca altadata in istorie, sa fim lasati prada statutului nostru traditional de tara-tampon destinata sa suporte si sa absoarba, cat si cum poate, tensiunile altora, pentru interesele altora.

Cristian UNTEANU