Ziua Logo
  Nr. 4497 de vineri, 27 martie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Jos pretul gazului!
-- Pretul petrolului a scazut de trei ori fata de iulie 2008 * Consecinta fireasca ar fi ca si pretul gazului platit de contribuabili sa fie mult mai mic
Incepand de la 1 aprilie 2009, pretul gazelor pentru populatie trebuie sa scada! Conform legislatiei din Romania, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) stabileste pretul gazelor pentru consumatorii captivi, in aceasta categorie fiind inclusa si populatia. ANRE, condusa de Petru Lificiu (membru PDL) se afla in subordinea vice prim-ministrului Dan Nica (membru PSD). Daca nu ieftineste gazul, Guvernul Boc nu poate fi acuzat decat de rea-vointa, incompetenta sau de interese meschine, care n-au legatura cu binele poporului, ci cu binele partidelor!
Este adevarat, surse de incredere ne-au declarat ca se pregateste o manipulare grosolana a electoratului. Cum pretul petrolului pare sa stagneze, si in trimestrul trei al anului (lunile iulie - septembrie), si in trimestrul patru (lunile octombrie - decembrie) pretul gazelor de import trebuie sa scada. In aceste conditii, o scadere brusca a pretului platit de romani in octombrie, cu 30% - 40%, l-ar aduce mai voios la alegerile prezidentiale din noiembrie, mai ales ca tot in noiembrie ar trebui sa vina si prima factura la gaze, cu pretul mult scazut! Ziarul ZIUA cere aplicarea legislatiei, care va conduce, inevitabil, la scaderea pretului gazelor de la 1 aprile 2009!
Pretul platit de romani pentru gazele naturale este format din mai multe componente: tariful de transport prin conductele magistrale ale companiei Transgaz, tariful de inmagazinare in depozitele subterane ale Romgaz si firmelor private, tariful de distributie prin conducte (cei mai mari distribuitori fiind Distrigaz Sud si E.On Gaz Romania - fosta Distrigaz Nord). Toate aceste tarife sunt stabilite de ANRE, pe baza costurilor si tinandu-se cont si de contractele de privatizare ale celor doua distributii (Distrigaz Sud cu Gaz de France, iar Distrigaz Nord - cu E.On/Ruhrgas). In plus fata de aceste tarife se plateste, evident, si pretul efectiv al gazelor.
Romania consuma, in prezent, aproximativ 16 - 18 miliarde de metri cubi de gaze anual. Din aceasta cantitate, circa 70% este livrata din tara, de catre producatorii interni, Romgaz si Petrom, in proportii aproximativ egale. Restul necesarului de gaze este importat, singurul furnizor extern fiind concernul rus Gazprom, dar care nu exporta direct in Romania, ci prin intermediari, controlati tot de el. Astfel, aproximativ 30% din cosul de gaze pentru consumatorii captivi (categorie din care face parte si populatia) este reprezentat de gazele de import.
"Bucla" pretului
Pentru ca nu exista o bursa internationala a gazelor, pretul acestora se calculeaza trimestrial, tinand cont de cel al petrolului pe o perioada anterioara de 6-9 luni. In luna iulie 2008, barilul de petrol a atins cel mai inalt nivel din toate timpurile: aproape 150 de dolari. Acum, pretul international al titeiului "se invarte" intre 45 si 50 de dolari pe baril.
Ceea ce inseamna ca petrolul s-a ieftinit de aproape trei ori. In aceste conditii, avand in vedere decalajul intre pretul petrolului si cel al gazului, in trimestrele trei si patru ale anului 2008 s-au inregistrat si cele mai mari preturi la gazele naturale de import.
Daca in trimestrul patru al anului trecut, pretul de import depasea 500 dolari/1000 mc, in trimestrul intai 2009 a scazut la circa 480 dolari/1000 mc. Surse din piata ne-au declarat ca, la preturile din prezent ale petrolului, pretul gazelor de import ar trebui sa scada in continuare, in trimestrul trei (de la 1 iulie), la 270 dolari/1000 mc, pentru ca din trimestrul patru 2009 (din 1 octombrie) sa se stabilizeze la 250 dolari/1000 mc, pentru ca in ultimele luni, pretul international al petrolului a ramas, practic, constant, intre 40 si 50 dolari/baril.
Doua cresteri in 2008
Pe de alta parte, pretul final al gazelor naturale a fost modificat anul trecut de doua ori: o data incepand cu 1 februarie (cand a fost stabilita la circa 92,5 lei/MWh) si la 1 iulie 2008 (cand a fost stabilit la aproximativ 104,4 lei/MWh), preturile neincluzand TVA si accize. Din iulie 2008, pretul platit acasa de romani nu s-a mai modificat.
Mecanismul pietei gazului
Bernard Arnaud, directorul general al Distrigaz Sud, ne-a explicat cum functioneaza piata gazului. Pretul acestuia urmeaza pretul international al petrolului, dar cu o intarziere, un ecart, de sase - noua luni. Orice fluctuatie a pretului titeiului, in sus sau in jos, se va regasi si in pretul international al gazului, cu un decalaj de sase - noua luni.
Gabi MOROIANU 
Alte articole
  Incompetentul Lificiu    (Eveniment, 2009-04-04)
  Bomba cu gaz    (Economic, 2007-12-18)
  Gaze 2008    (Economic, 2007-12-17)
  Atac la buzunar    (Social, 2007-10-01)
  Pretul la gaze ar putea sa scada cu 30%    (2009-05-29 17:10)
  Gazele nu se vor scumpi la 1 aprilie, iar din trimestrul trei s-ar putea ieftini    (2009-03-10 15:51)
  Gazele nu se scumpesc de la 1 octombrie    (2008-09-25 17:41)
  Flacara mica la aragaz si becuri economice, solutia supravietuirii dupa 1 iulie    (2008-06-20 15:45)
  E.ON vrea gaze mai scumpe cu 19%, de la 1 iulie    (2008-04-08 12:45)
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
Auzishi, TeddyRoy? :-)   de NormanFinkel5
liniste in suflet   de www.Sfaturiortodoxe.ro
Gazele   de muresanu
POTI SA ASTEPTI MULT SI BINE d-le WASP!   de boul
a-ti vrea voi...   de bolovan gheorghe
BOC ! SA AUZIM CU CAT SCADE GAZUL !--IMEDIAT!   de wasp
A r h i v a
  Solutia ZIUA    2 comentarii
  Pretul gazelor Romgaz ramane neschimbat    1 comentariu
  Guvernul dubios    5 comentarii
  Lotul Popoviciu lasat la vatra    4 comentarii
  "Forza Rossa Store SRL"    1 comentariu
  Bazac confirma ca a fost amenintat    4 comentarii
  Afacerea Baneasa: 220 de hectare evaluate la 82.000 de dolari    4 comentarii
  Balbele procurorilor anticoruptie    4 comentarii
  "Salvat"de Becali    
 Top afisari / comentarii 
 Jos pretul gazului! (1873 afisari)
 Guvernul dubios (1751 afisari)
 Lotul Popoviciu lasat la vatra (1527 afisari)
 Guvernul Basescu ne jefuieste la gaz (1281 afisari)
 "Salvat"de Becali (1145 afisari)
 Suceava: Dezbracata si maltratata de sase colegi, chiar in sala de clasa (2433 afisari)
 Orgii sexuale "de lux" organizate de cea mai buna prietena a iubitei Printului William  (1912 afisari)
 Taxa de avocat: I-a cerut 270 de euro pe ora nu pentru consultari legale, ci... sexuale ! (1837 afisari)
 Procurorii au inregistrări cu Șerban chiar din sediul DGIPI (VEZI TRANSCRIPTUL DISCUTIILOR!) (1324 afisari)
 Minune la Iasi: Din osemintele unor preoti si scriitori prigoniti de regimul comunist a iesit mir! (1247 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01362 sec.