Ziua Logo
  Nr. 4496 de joi, 26 martie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Ieftiniti gazele!
-- ANRE nu mai vrea sa reduca tariful gazelor naturale pentru populatie * Avand in vedere scaderea costului de import, ar fi normal ca si cel platit de romani sa se diminueze * Surse autorizate declara ca Autoritatea "pastreaza" pretul in preajma alegerilor
Incepand cu 1 aprilie 2009, pretul gazelor pentru populatie ar trebui sa scada! Si asta pentru ca gazele din import se ieftinesc cu aproape 25%. Totusi, noul presedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), Petru Lificiu (membru PD-L), a declarat, pentru NewsIn, ca pretul gazelor livrate populatiei ramane nemodificat in trimestrul doi. Surse autorizate ne-au declarat ca pretul final al gazelor pentru populatie ar trebui sa scada cu peste 30% pe parcursul intregului an.
Motivul pentru care gazele nu se ieftinesc pare a fi acela ca 2009 este un an electoral: pe de o parte, daca gazele se ieftinesc cu peste 30% in octombrie, iar factura vine in noiembrie, cand au loc si alegerile prezidentiale, poporul va fi foarte bucuros! In plus, in perioada aprilie - septembrie, furnizorii de gaze ar putea sa "stranga osanza" cu banii pe care ii vor incasa in plus din mentinerea pretului in loc de ieftinire si ar avea de unde sponsoriza anumite partide sau candidati in alegerile europarlamentare si prezidentiale.
De remarcat, ANRE se afla in coordonarea viceprim-mi�nistrului PSD Dan Nica. Romania consuma anual circa 16-18 miliarde de metri cubi de gaz, din care aproximativ o treime este importat, de la singura sursa, concernul rus Gazprom. Pretul final al gazelor, platit de consumator, este format din tarifele de transport, distributie si inmagazinare, precum si din pretul gazului ca marfa (practic, cea mai importanta componenta, ajungand pana la aproximativ 70% din pretul final).
Reamintim, de la inceputul anului 2008 pretul international al petrolului a tot crescut, de la circa 90 de dolari/baril in ianuarie, pana la 147 dolari/baril, la mijlocul lunii iulie, dupa care a coborat vertiginos, din noiembrie 2008 pana in prezent barilul variind intre 40 si 50 de dolari. In aceste conditii, avand in vedere decalajul intre pretul petrolului si cel al gazului, in trimestrele trei si patru ale anului 2008 s-au inregistrat si cele mai mari preturi la gazele naturale de import, in ultimul trimestru gazele fiind importate in Romania cu aproape 550 dolari/1000 mc.
Lificiu isi contrazice propriii experti
Autoritatea Nationala de Re�glementare in domeniul Energiei (ANRE) estimeaza, intr-o nota, ca pretul gazelor naturale furni�zate consumatorilor in regim reglementat, inclusiv populatiei, va fi in trimestrul al doilea al anului de 68,55 lei/MWh, mai mic cu 11,9% fata de nivelul de 77,77 lei/MWh in primul trimestru 2009. "Prezentul document contine evaluarile ANRE privind estimarea costurilor necesare pentru achizitia gazelor naturale destinate furnizarii in regim reglementat (la preturi stabilite de Autoritate - n.r.), inclusiv serviciile aferente", se arata intr-un document postat pe pagina de Internet a Autoritatii. Aceasta valoare fixa unitara nu include acciza si TVA-ul, dar acopera integral cheltuielile de achizitie a gazelor de catre furnizori si cele de transport. Pentru trimestrul al doilea al anului, ANRE a luat in calcul un pret al gazelor din productia interna de 45,71 lei/MWh, identic cu cel din trimestrul precedent. Totodata, pretul gazelor importate este estimat sa scada in perioada aprilie-iunie la 370 dolari/1.000 metri cubi, de la 480 dolari/1.000 metri cubi in perioada ianuarie-martie."In urma solicitarii distri�buitorilor de gaze, ANRE a decis ca pretul gazelor livrate populatiei sa ramana neschimbate, de la 1 aprilie. Vom lua insa in calcul o reducere a pretului gazelor, de cateva procente, de la 1 iulie si probabil si de la 1 octombrie", a mai spus Petru Lificiu, conform NewsIn. Ultima data, ANRE a anuntat majorarea preturilor la gazele naturale livrate populatiei de la 1 iulie 2008, cu un procent mediu de 12,5% pentru clientii Distrigaz Sud si cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz Romania.
Gabi MOROIANU 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
de ce? simplu, ca sa anumite buzunare sa continue sa se umple, iar   de TM
Solutii necesare   de Atamild
Grija fata de OM   de fantomas
"Ieftiniti gazele !" ce patetic, aduce a Bild-Zeitung care se bate ptr drepturile boborului asudat   de Conan___the___Barbarian
Deci, nu e economie de piata ! Alegerile au trecut. Cine si de ce o blocheaza iar ?   de Osiris
A r h i v a
  Balbaielile lui Boc ingroapa firmele    
  FMI dreseaza bancile sa nu muste Romania    4 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Macel pe hoitul Doi s-un sfert (3902 afisari)
 Miza politica: Reinvierea D.A. (3350 afisari)
 Miliardar si ginerele lui Dinca "Te leaga" (2503 afisari)
 UE sare la gatul SUA (2451 afisari)
 Pitcovici si afacerile cu droguri (2359 afisari)
 Raport NASA: Lumea este amenintata in 2012 de o puternica furtuna solara cu efecte devastatoare (5400 afisari)
 Nastase: S-ar putea ca Puiu Popoviciu sa primeasca o oferta interesanta - sa cedeze actiuni pentru ca "astfel de greseli" sa nu se mai repete  (2719 afisari)
 S-a facut de cacao: Un arbitru din Romania a facut pe el in timpul unui meci de fotbal (VIDEO) (2327 afisari)
 A cautat o viata intreaga un soldat care i-a salvat viata in cel de-al Doilea Razboi Mondial (2069 afisari)
 Suflete pereche sau nu? Un test matematic v-ar putea furniza raspunsul! (1752 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00943 sec.