Coincidenta face ca, dupa o indelungata absenta din re�per�toriu, opera Evgheni Oneghin de Ceaikovski sa revina pe afis, in doar trei saptamani, pe tot atatea scene europene - la Staatso�per Viena (7 martie - aplau�data ca interpretare mu�zicala, contestata vehement ca montare), la Opera din Praga (20 martie, in regia lui Andrei Serban - plasand actiu�nea prioritar intr-o disco�teca) si la Opera Natio�nala Bucuresti (22 martie), in viziunea lui Ion Caramitru, care, astfel, a revenit in acest teatru dupa doua decenii, pentru a relua un titlu abordat candva la Belfast. Spre deosebire de confratii mentionati, Caramitru a optat pentru pastrarea actiunii in epoca imaginata de autor, decorurile simple, sugestive si functionale (semnate de Maria Miu), costumele splendide (schitate de Viorica Petrovici) si luminile irizate, permanent difuze (Chris Jaeger) conturand ambianta, poate usor idilica, a mosiilor rusesti de secol XIX sau a balurilor nobiliare. Personajele sunt bine conturate intr-o varietate de prototipuri, iar corul este extrem de solicitat nu doar ca partitura muzicala (impecabil realizata in pregatirea maestrului Stelian Olariu), ci mai ales ca miscare scenica (Mirela Slateanu si Florica Stanescu), dansand in maniera folclorica sau valsand elegant, fetele spalandu-se la rau de asemenea cu o gestica adecvata, dovedind inca o data talent si implicare in joc. Cantata in limba rusa, partitura ridica astfel si probleme de pronuntie si de dictie, aspect rezolvat cu mare acuratete de catre interpreti. La premiera, distributia a alaturat solisti destul de diferiti in plan artistic, cu voci calitative, dublate doar in parte de talent scenic. Astfel, baritonul Iordache Basalic a etalat din nou un glas condus cu eleganta, fara a reusi sa fie insa "personajul" Oneghin, in Tatiana, soprana Crina Zancu a rezolvat corect partitura, dar nu a avut nimic din trairea si profunzimea eroinei, mezzosoprana Oana Andra a conturat, in Olga, o tanara plina de viata, dezinvolta, iar tenorul Teodor Ilincai a surprins placut in Lenski (si) prin sensibilitatea cu care a cantat, dezamagind ca prezenta scenica, in timp ce experimentatul bas Pompei Harasteanu a dat o lectie de interpretare in aria lui Gremin; excelenta a fost mezzosoprana Ecaterina Tutu in rolul Filipievna - o doica autentica, un glas superb -, Gabriela Dragusin a sustinut onest rolul Larina, tenorul Florin Diaconescu a intrupat un agreabil Triquet, gandit insa cam "ingrosat", basul Radu Pintilie a avut doua aparitii episodice (Capitanul si Zaretki), o apreciere cu totul speciala meritand Anastasia Jinga, fetita gratioasa si deosebit de expresiva. Dansurile de la balul final s-au rezumat doar la cateva rotiri si reverente (la coregrafie fiind notat si Florin Fieroiu, dar si cele doua balerine citate), regizorul preferand ca pe muzica Polonezei sa se deruleze "viziunea" lui Oneghin, caruia ii revin in memorie personaje din trecut, orchestra a sunat bine, omogen si destul de nuantat, iar Iurie Florea a condus spectacolul cu acuratete, entuziasmul publicului demonstrand ca productia a placut, desi comentariile "de foyer" au fost destul de impartite si rezervate, multi avand nostalgia montarii (si mai ales interpretarii) din anii '80.

Anca FLOREA