Am scris cu caTiva ani in urma despre insemnarile zilnice din anii '50 ale lui Traian Chelariu ("Strada Lebedei nr. 8", 2002) editate si prefatate de Mircea A. Diaconu, un istoric literar serios si talentat care se ocupa sistematic de ceea ce istoricii mai vechi numeau "goticul romanesc" sau grupul "Iconar"... El publica, acum, sub titlul "Zilele si umbra mea", jurnalul intim al lui Chelariu din perioada 1929-1933. Merita a fi consultat, nu atat pentru calitatile literare indirecte, cat pentru valoarea lui documentara. Cel dintai ("Strada Lebedei nr. 8") era, in felul lui, exceptional prin notatiile de ordin existential. Un scriitor cAt de cat notoriu, profesor intr-o universitate romaneasca, este dat afara din slujba si, pentru a-si intretine familia, se angajeaza la serviciul de ecarisaj. Cu alte vorbe, scriitorul este ziua deratizator, dezinsectizor si dezinfectator (sunt titlurile inscrise in cartea lui de munca in 1956!) si participa impreuna cu altii la vanatoarea de sobolani, iar seara, intors acasa, citeste cu creionul in mana "Also sprach Zarathustra" si isi noteaza In caietul secret gandurile despre tinerete... In alta zi, face stropiri cu hexocloriclohexan prin parcurile capitalei, iar noaptea copiaza versuri de Rilke si scrie el insusi poeme pe care nu i le publica nimeni. Este, din nefericire, nu biografia fictiva a unui personaj de roman realist, ci biografia reala, tragica a unui intelectual roman in obsedantul deceniu (1950-1960). Nu e singurul exemplu de fabuloasa "declasare" si umilire a intelectualului roman in epoca stalinista, cea mai dura din istoria moderna a Romaniei. Am semnalat altadata jurnalul intim lasat, de pilda, de C. Fantaneru, autorul unui roman ("Interior"), semnalat de criticii literari din deceniul IV. Dupa razboi, terorizat de foame si de frica, el se refugiaza la Glodu sau Budisteni, doua sate prapadite din Arges, si redevine taran. Ziua coseste fanul si adapa vitele, iar noaptea traduce "Ubu Roi" sau citeste si comenteaza eseurile lui Paul Valery. Crede ca intr-o zi va fi redescoperit ca scriitor si acest orgoliu (superb) il salveaza moralmente. Doua exemple dintre multe altele. Cine vrea sa scrie o istorie adevarata a literaturii romane postbelice trebuie sa se refere si la aceste dimensiuni ale vietii literare... Revin la Traian Chelariu si la jurnalul din vremea studentiei sale (1929-1933). Nu-i atat de interesant ca acela din anii '50, dar merita sa fie consultat pentru ca spune ceva despre psihologia unui tanar bucovinean intr-un moment in care literatura romana isi cauta alte modele si, in acest proces, "provincia" - reputata pentru conservatorismul si inertia ei intelectuala - incearca sa se sincronizeze cu spiritul timpului. Este si cazul acestor "iconari" care modernizeaza poezia rurala printr-o infuzie, intre altele, de expresionism. Traian Chelariu vine din lumea taraneasca, vorbeste germana si ucraineana bucovineana, comenteaza pe Kant "frazeograful", citeste pe Valery si pe Schopenhauer, iar cand ajunge la Paris, ca bursier, primul lui gand este sa-l cunoasca pe Bergson. Filosoful Ii deschide uSa, dar nu-l primeste in casa, scuzandu-se ca este ocupat... In tara, tanarul bucovinean isi pregateste lucrarea de licenta si trece dintr-o iubire in alta. Adora, intai, pe Stanca, dar dupa o vreme isi da seama ca numita Stanca nu corespunde aspiratiilor sale si o paraseste cu urmatoarea reflectie: "iubirea nu se merita". Se consoleaza numaidecat cu alte june bucovinence - Valerita, Mita, Rita, Silvia etc. Silvia este vanitoasa si cam "sovinista" si, din aceasta pricina, terorizeaza pe studentul idealist de origine rurala. Se desparte si de Silvia cu oarecare durere in spirit si cauta alte compensatii si alte zari. Nu-i place proza lui Arghezi si-l numeste, pe nedrept de altfel, "scatolog". Este si opinia lui Iorga si a grupului conservator de la "Neamul Romanesc". Lui Chelariu nu-i spune mare lucru nici G. Calinescu, considerandu-l "incoerent si plin de contradictii si neadevaruri". Este de parere cu Leca Morariu in ceea ce priveste "Viata lui Mihai Eminescu": "o capodopera de falsificare a adevarului istoric"... Propozitie rea, absurda! Remarc faptul ca bucovineanul, om dornic sa se instruiasca si sa-si modernizeze spiritul, nu are totdeauna optiunile estetice si ideologice cele mai bune. Refuza ceea ce el numeste "ciocoinicia" romaneasca, adica "administratia ciocoiasca" si "politica de capatuiala" - ceea ce este de inteles, dar arata ingaduinta, intr-un rand, pentru "marile merite ale metodelor fasciste" (?!). Viseaza doi corbi care seamana, unul cu Al. O. Teodoreanu si altul cu Ionel Teodoreanu. AltA datA viseaZA pe Napoleon sau ceva legat de Napoleon. Crede ca demonul luciditatii "este cel mai trist demon" si se gandeste ca esentiala pentru el, tanar creator ambitios ("numai artist genial cata sa fii"), este "contemplarea estetica a existentei". Propozitia din urma trebuie retinuta pentru ca ea spune ceva despre aspiratiile acestor tineri din nord ajunsi in marile universitati din Occident, dornici - cum am precizat deja - sa iasa din imobilismul intelectual al traditiei, speriati, in acelasi timp, de ideea de a abandona traditia spirituala. Traian Chelariu imprumuta de la alt iconar, Mircea Streinu, de nu ma insel, conceptul de "goticism" si incearca sa-l defineasca estetic. Nu prea reuSeSte, dar ramane ideea ca moderna in literatura nu este natura obiectului contemplat, ci atitudinea estetica fata de obiect... Trecand peste alte aspecte, sa spun ca jurnalul lui Traian Chelariu dovedeste ca literatura de sertar ne mai poate oferi inca surprize.

Eugen SIMION