S-a spus cA romanul e las, s-au scris chiar carti depre istoria noastra, ca fiind o insiruire de tradari, care mai de care mai abominabile. Nu doresc sa fac aici un inventar al partilor caracterologic negative ale romanilor: sociologii si istoricii se vor ocupa, cu siguranta, cu mai multa aplicatie de aceste aspecte. Si cu cat mai bine isi vor face meseria, cu atat mai bine vor "proteja" generatiile viitoare de bolile trecutului. Ce se poate remarca, insa, de la nivelul oricarui traitor al Romaniei de azi, e imensa ipocrizie care se practica la toate nivelele in societatea noastra, si care datorita prezentei din ce in ce mai sufocante in viata oamenilor de zi cu zi, tinde sa nu se mai vada, in adevarata ei grotesca dimensiune. Originea, "sAmAnTa" acestei boli, - a ipocriziei acceptate, isi are originea in rusinoasa lansare, dupa 1989, pe scena publica a sintagmei "rezistenta prin cultura", care a devenit, prin perfidia cu care a fost aruncata pe piata si aparent acceptata, chiar punctul zero al inceputului "noii minciuni" romanesti. A accepta acest fals grosolan inseamna putinta de a accepta, in principiu, orice mizerie ca fiind o adevarata valoare. De aici incolo, poporul roman a putut accepta ca politicienii vor in primul rand binele tarii si abia in ultimul binele personal, desi este chiar invers; ca societatea civila este impartiala si nu are interese politice, chiar daca vad cum unul cate unul, "corifeii", apologetii "political corectness"-ului se gudura pe langa un anume partid, care le-a asigurat cate un post bine remunerat. Ca asa-zisa campanie impotriva coruptiei a fost declansata tocmai de acela/aceia care figurau pe primele locuri pe lista coruptilor si ca Justitia este folosita ca arma politica. CA jurnalismul ar fi cea mai importanta meserie in Romania, ca din randurile ei doar foarte putini ar fi aceia care se pot numi "deontologi", singurii detinatori ai adevarului absolut si ca fara ei societatea romaneasca s-ar prabusi in neant. Ca fara aparitiile lor grave, bine jucate, seara, la sezatorile televizate, Romania s-ar transforma in sat fara caini. Ca OTV este o televiziune a derizoriului, la care nimeni nu se uita (mai ales ei, marile constiinte, care au aflat despre invitatii lui Dan Diaconescu "doar fiindca le-a povestit cineva"), dar care face rating-uri uriase. Ca UDMR este o organizatie culturala, care lupta doar pentru binele maghiarimii si al Romaniei, in general. CA Elena BAsescu nu are ce cauta pe listele de europarlamentari ale PD-L, desi in politica amestecata azi cu fosta "societate civila impartiala" romaneasca exista atatea si atatea personaje mizerabile care apar fara nici o rusine zi de zi pe micile ecrane, fiind luati fara nici o problema in serios. Ca insasi Biserica Ortodoxa Romana, cea care traieste prin si printre oameni nu a aflat inca despre mersul lumii si al societatii si cere pedeapsa "lumeasca" de puscarie pentru prostituate, tocmai Ea, care are la indemana amenintarea pedepsei cu "focul Gheenei"... Sunt numai cAteva exemple de crasa ipocrizie acceptata "cu ochii inchisi" de cea mai mare parte a societatii in care traim. Suntem parca anesteziati de discursurile publice ale unor persoane care ne paralizeaza simtul critic, dar in buna parte si simtul ridicolului, ba chiar si umorul. Caci, macar, in timpul comunismului acesta functiona, facand viata grea multor securisti a caror sarcina era de a contabiliza bancurile cu Ceausescu. Iar daca unui popor ii moare si ironia, asta inseamna ca el s-a imbolnavit grav. De ipocrizie acuta.

Octavian HoandrA