Intr-o viaTA prea scurtA, femei si barbati, firisoare de nisip si destin microscopice adunate cate doua, se hartuiesc prea des, rapindu-si cu inconstienta unii altora exact ceea ce nu-si pot darui prin limitarile Creatiei: timp. Si indarjiti, pedepsesc reale sau inchipuite greseli, se arata mai intransigenti cu celalalt decat cu sine, se incapataneaza sa nu uite relele, uitand de vremelnicia tuturor celor lumesti si nereusind decat sa impiedice vindecarea. Prin ce minune am mai putea oare sa regasim la alte varste entuziasmele si ingaduintele adolescentei, puterea ei de a trece peste suparari doar cu o scuturare din umeri a sufletului, peste volbura galcevei din te miri ce motive? Ori sa retraim infrigurarea cu care asteptam impacarea, de care nu ne indoiam nicio clipa ca va veni? Cu tot alaiul ei de trairi extatice, cu fiorii redesteptati printr-o misterioasa alchimie, cu bucuria regasirii intr-o imbratisare rotunda, care-l inlocuia pe ,,iarta-ma" si tinea loc de promisiunea ca ,,n-o sa se mai intample niciodata". Si chiar de se mai intampla, doar gandul la impacare facea suferinta suportabila si iertarea posibila. Ce-am rAtAcit de-atunci de nu mai putem crede si ierta acum nici daca auzim torente de cuvinte spasite, nici daca ,,vinovatii" le spun din spatele unor imense buchete de trandafiri, nici daca lacrimile fac balta pe podea in jurul genunchilor ori alte gesturi marete incearca sa sparga norul de deasupra perechii si sa peticeasca iziturile coconului in care ne credeam feriti de intemperii? Ce altceva decat dragostea, nu-i asa, pentru ca altfel n-ar fi fost posibile alte rataciri. Poate oare atunci doar dragostea unuia sa mai salveze intregul? Cu siguranta, nu. Repetabila greseala a unuia devine repetabila povara a celuilalt si divortul sentimental odata produs, e o chestiune de timp pana cand va deveni si tehnic. Si totusi exista perechi in care unul continua a gresi iar celalalt, paradoxal, a ierta. Dar asta numai fiindca cel din urma e de fapt mereu cel dintai si a inteles ca derapajele celuilalt sunt zadarnice zbateri de a nu se preda in fata mira�colului care este iubirea. Din cauza careia ajung sa recunoasca singuri ca nimic altceva nu mai are gust ori sens. ASadar, dragele mele, care ati trecut prin iadul suferintelor din dragoste alaturi de barbati razvratiti, neguvernabili, inselatori, asteptati-i sa creasca. Si daca simtiti ca acum, de ziua voastra, a celor adevarate, va spun ,,te iubesc" din suflet spalat de roua caintei sincere, mai credeti o data in invitatia de-a va continua drumul alaturi de ei. Chiar daca numai pana la urmatoarea... impacare. Un gAnd bun de primavara noua fara vechile dureri, si pe curand.

Mihaela Carlan - mihaela.carlan@ziua.ro