Cristian UNTEANU 

Cazul tanarului Rares Niculescu, nominalizat ca purtator de cuvant al Guvernului Romaniei si impartitor de pumni neautorizat la o discoteca, pune nu numai o problema foarte serioasa in ce priveste competentele sale proprii si ale celor care i-au propus functia respectiva. In definitiv, asta e o problema de imagine si credibilitate pentru premier si coalitia de guvernare. Sa se spele pe cap cu ea. Dar Rares Niculescu este si europarlamentar, adica reprezinta Romania si imaginea sa de marca in Uniunea Europeana. Aici chiar avem o problema. Si una foarte serioasa. Sigur, nu se poate face o suprapunere de imagine intre batausul Rares Niculescu si colegii sai europarlamentari. Numai ca, in mod surprinzator pentru un observator de la Bruxelles (dar deloc ciudat daca stim cum se joaca piesa pe Dambovita), n-am vazut ca vreunul dintre europarlamentarii romani, in primul rand din randul propriului sau grup condus de Theodor Stolojan, sa se fi delimitat de gestul colegului lor, absolut de neconceput dupa regulile unei diplomatii evoluate. Nimeni n-a zis nimic, de parca chiar nu s-ar fi intamplat nimic... Lucrurile insa nu stau asa, sau nu ar trebui sa fie bagate sub presul indiferentei noastre nationale. Poate lucrurile ar fi stat altfel daca baiatul nostru s-ar fi luat la bataie in fata unui bar din Bruxelles si sa trebuiasca sa-si arate pasaportul diplomatic pentru a scapa de politie. La noi, evident, i-a fost cu mult mai usor caci, nu-i asa, partidul e in toate ce sunt... Dar se uita ceva. Doar peste cateva luni, pe 10 iunie, vor avea loc alegerile europarlamentare, moment in care si electoratul de la noi va fi chemat la urne, miza fiind cele 33 de locuri pe care romanii le vor avea in Parlamentul European. Doamne fereste ca, la nivelul perceptiei publice, faptele de arme ale tanarului nostru Rares Niculescu sa fie asimilate cu portretul-robot al europarlamentarului roman in viata. Cel provenit direct din rezerva de cadre a partidului, noua generatie pura, idealista, crescuta in parametrii educatiei la standarde europene si chemata sa schimbe imaginea prafuita si lipsita de credibilitate a Romaniei. Nu e asa. Dar, din nefericire, este si asa in masura in care acest episod dovedeste subrezenia sistemului de selectie pe baza caruia s-au nominalizat fie si macar cativa dintre politicienii tinerei generatii si li s-au deschis portile unor cariere fulgurante. Sunt oare alegerile europarlamentare o simpla chestiune de partid pentru a se da o treaba unor merituosi si credinciosi osteni care sa mai stea si pe la Bruxelles ca acasa li s-a terminat mandatul? Daca asa sunt privite lucrurile, atunci riscul este sa ne mai intrebam inca patru ani, cu aceeasi disperare, de ce vocea Romaniei nu este auzita asa cum ne-am dori si de ce, in momente critice, nu avem cum sa facem lobby pentru interesele noastre nationale. Daca asa stau lucrurile, atunci Rares Niculescu va figura pe listele pentru europarlamentare, episodul cu pricina fiind trecut eventual la rubrica "pacatele tineretii" si iertat cu blagoslovire de la stapanire. Numai ca riscul enorm este ca electoratul sa fie profund demotivat de rationamentele unei asemenea politici proaste si bazata pe un set minimalist de valori si interese de grup. Si, ca urmare, nu se va buluci la urne. Ba chiar dimpotriva, impartasind astfel un trend propriu tuturor tarilor membre UE. Ar fi normal ca partidele sa faca publice criteriile de selectie pentru alegerile europarlamentare. In functie de platformele ideologice proprii, sa fixeze o serie de obiective de performanta care trebuie atinse. Sa faca publice rapoartele de activitate ale europarlamentarilor proprii aflati acum la Bruxelles precum si organigrama fiecarui birou de europarlamentar, cu numele, calitatea si pregatirea profesionala a asistentilor sau numeroaselor asistente... fiecare platiti cu o suma intre 3000 si 5000 de euro. Nu asa ar fi normal? Altfel in functie de ce se va alege? Poate, de data asta, cineva se va decide sa ia lucrurile in serios...