Ziua Logo
  Nr. 4459 de miercuri, 11 februarie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Misterul accidentarii lui Mutu
Selectionerul spune ca l-a lasat pe "Briliant" in Italia pentru a se reface dupa o contractura, iar site-ul clubului Fiorentina sustine ca acesta, de fapt, n-a fost chemat la nationala pentru a-si reveni dupa accidentarea de la cot.
Duminica dupa-amiaza, in ultima etapa de campionat italian, cand Fiorentina a invins pe Lazio, scor 1-0, Adrian Mutu a jucat tot meciul, fara a acuza probleme de sanatate, reusind chiar sa realizeze faza din care Gilardino a marcat in minutul 90. Imediat dupa partida, selectionerul Piturca a anuntat ca acesta nu va fi convocat din cauza unei contracturi musculare de care atacantul trebuie sa scape pentru a nu risca o accidentare mai grava. Numai ca site-ul oficial al Fiorentinei a anuntat ca, unei intelegeri intre atacantul roman si Piturca, acesta din urma a ramas in Italia pentru a se reface complet in urma accidentarii de la cot. Selectionerul nu a lasat-o asa, postand ieri un comunicat pe site-ul FRF in care o tine pe a lui. "In seara zilei de 8 februarie, clubul Fiorentina a trimis Federatiei Romane de Fotbal o scrisoare oficiala, solicitand renuntarea la serviciile lui Adrian Mutu, deoarece, in ultimele zece minute ale jocului de campionat contra lui Lazio, internationalul roman a simtit brusc dureri la coapsa dreapta, fapt care il impiedica sa joace la un interval de trei zile. In atare conditii, pentru a nu agrava accidentarea la coapsa, selectionerul Victor Piturca a acceptat sa-i permita lui Mutu sa ramana la Florenta si sa efectueze toate investigatiile medicale necesare", sustine Piturca pe site-ul FRF. Practic, prin acest duel al comunicatelor, varianta potrivit careia Mutu nu a vrut sa vina la Nationala pentru a evita huiduielile fanilor din Ghencea se amplifica. Iar in conditiile in care Piturca are deja probleme cu DNA-ul si cu stenogramele, a fost nevoit sa accepte dorinta vedetei nationalei, pentru a evita declansarea unui nou conflict de proportii.
Cristian MUNTEANU 
A r h i v a
  Samsarii Becali    
  Meci cu fratii cei mari    
  Gigi si Piti, doi nedumeriti    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Drumul armelor de la Ciorogarla (8697 afisari)
 Se stie ucigasul! (3909 afisari)
 Rusii speriati (2965 afisari)
 Atac antisemit in revista lui Felix (2765 afisari)
 Ucisa de laptele mamei (2367 afisari)
 Solistul trupei Iris, Cristian Minculescu, internat intr-o clinica din Germania, pentru ca boala s-a agravat (4541 afisari)
 A gasit o comoara de 3 miliarde de dolari pe Google Earth (3736 afisari)
 Monica Belluci, sexy si tandra sub dus! (FOTO) (3291 afisari)
 Oligarhii rusi sunt gata sa plateasca sute de mii de euro pentru niste penisuri uriase (3159 afisari)
 Primul documentar de educatie sexuala din lume (VEZI VIDEO) (2647 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00880 sec.