Ziua Logo
  Nr. 4452 de marti, 3 februarie 2009 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Tara lui Gorbunov
-- Cazul talharului moldovean, suspectat de dublu asasinat, a spart buboiul din Justitie demonstrand cat de prost si corupt e sistemul penal din Romania * Serghei Gorbunov a scapat din puscarie si s-a plimbat pe sub nasul politistilor cu largul concurs al autoritatilor
Consiliul Superior al Magistraturii
Cazul Serghei Gorbunov a spart buboiul din Justitie. El demonstreaza debandada de neimaginat ce stapaneste institutiile statului, la toate nivelurile. Un infractor care nici macar nu stie bine limba romana a umplut de ridicol rand pe rand, instantele judecatoresti, Parchetele, Administratia Nationala a Penitenciarelor si Politia.
In ultimele 24 de ore, reprezentantii tuturor acestor institutii au iesit la rampa incercand sa se acopere una pe cealalta dar, in primul rand, sa-si salveze propria piele. Premierul Boc a recunoscut ca este vina sistemului. Chiar daca talharul moldovean are alibi, moartea celor doi oameni la Brasov a dat pe fata harababura din sistemul penal romanesc.
Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Virgil Andreies, a declarat, ieri, ca, in urma verificarilor preliminare privind cazul Gorbunov, s-au constatat probleme foarte grave de practica neunitara la Sectia penala a Tribunalului Dolj, precum si la Parchetul Tribunalului Dolj. Andreies a indicat in acest sens tocmai neregulile dezvaluite de Ziua, faptul ca in trei dosare cu acelasi obiect, cererea lui Gorbunov de intrerupere a executarii pedepsei pe motive medicale, judecatorii Tribunalului Dolj au dat trei solutii diferite.
Andreies a mai afirmat ca s-au constatat grave deficiente si la Biroul executari de la instantele brasovene. CSM a hotarat ieri, in urma scandalului legat de cazul Gorbunov si a faptului ca s-a facut public, ca un numar mare de detinuti care au beneficiat de intreruperea executarii pedepselor nu s-au mai intors in penitenciare pentru a-si ispasi condamnarile, sa faca verificari la toate instantele din tara in privinta tuturor cauzelor legate de amanarea, suspendarea sau interuperea executarii unei pedepse cu inchisoarea.
Foto: AGERPRES
La randul ei, procurorul general, Codruta Kovesi, a sesizat Inspectia Judiciara a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la participarea si concluziile procurorilor de la Parchetul Tribunalului Dolj in procesele in care Serghei Gorbunov a cerut intreruperea executarii pedepsei. "Procurorul general a dispus analiza si verificarea modului in care s-au exercitat caile de atac de catre parchet in toate cauzele aflate pe rolul instantelor din Craiova in care s-au pronuntat solutii de intrerupere a executarii pedepsei, iar condamnatii nu s-au prezentat la locul de detinere la expirarea termenului de intrerupere dispus de instanta", se arata intr-un comunicat al Parchetului instantei supreme. Purtatorul de cuvant al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Banescu, a declarat ca decizia de a nu face recurs in cazul intreruperii executarii pedepsei lui Serghei Gorbunov a fost luata de toti procurorii institutiei, concluziile anchetei interne fiind trimise Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie si CSM.
Se apara intre ei
Purtatorul de cuvant al Parchetului Tribunalului Dolj a mai declarat intr-o conferinta de presa, la Craiova, ca a fost verificat "modul" in care procurorul Marius Vladoianu, delegat sa se ocupe de cererea depusa de detinutul Serghei Gorbunov, si-a facut treaba. "Verificarile efectuate pana in prezent au vizat modul in care procurorii care au participat la judecarea cererii de intrerupere a pedepsei, depusa de Serghei Gorbunov, s-au conformat obligatiilor profesionale, prevazute de Codul de Procedura Penala si Legea privind Statutul Magistratilor. In acest sens, s-a constatat ca procurorul a depus concluzii de admitere a cererii de intrerupere a executarii pedepsei, iar hotararea a fost adusa la cunostinta conducerii Parchetului Tribunalului Dolj in sedinta saptamanala", a declarat procurorul Magda Badescu.
Penitenciarul de maxima siguranta Craiova (Foto: AGERPRES)
Intrebata care sunt motivele pentru care, in cazul a doua cereri depuse de Serghei Gorbunov, la sentintele pronuntate de Tribunalul Dolj, procurorii de caz au actionat diferit, una fiind atacata cu recurs, iar la cea de-a doua fiind depuse concluzii de admitere, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj a dat un rasspun naucitor: "Au fost mai multe cereri, dar perioada de timp care a necesitat judecarea lor a impus o data admiterea, o data respingerea. Nu erau toate datele la dosar la momentul judecarii cererilor".
Vladoianu n-are dosar
Procurorul de sedinta Marius Vladoianu, cel care nu a atacat decizia de intrerupere a executarii pedepsei lui Serghei Gorbunov, "nu are calitatea de invinuit sau inculpat in niciun dosar penal aflat pe rolul DNA", a informat DNA. Ziarul "Cotidianul" scria ca Marius Vladoianu este cercetat de DNA sub suspiciunea ca ar fi luat mita de la infractori trimisi in judecata la Tribunalul Dolj. Vladoianu a mai fost cercetat de DNA, in 2005, pentru trafic de influenta, insa procurorii Anticoruptie au decis atunci neinceperea urmaririi penale. Numele sau a aparut intr-un scandal de trafic de influenta intr-un dosar ce-l privea pe interlopul craiovean Ion Dragusin, zis Sile Dragusin sau Sile Zapp.
Premierul vrea raport
Primul-ministru Emil Boc a afirmat, ieri, ca va cere o serie de rapoarte in ceea ce priveste jaful armat de la Brasov deoarece incidentul demonstreaza existenta unor probleme din sistemul judiciar. Boc a apreciat ca situatia de la Brasov nu este doar un incident izolat, ci arata prezenta unei probleme mai serioase, potrivit NewsIn. "Ceea ce s-a intamplat la Brasov reprezinta o problema de sistem si am cerut rapoarte detaliate cu privire la toate aceste probleme grave pentru ca, dincolo de cazurile punctuale, cred ca avem o problema de sistem", a declarat premierul.
Medicii s-au lasat prostiti de infractor
Carmen Marin (foto), medicul oftalmolog care l-a diagnosticat pe Serghei Gorbunov cu "subatacuri de glaucom inchis", admite ca ar fi putut fi indusa in eroare de catre detinut.
Ea a declarat ieri pentru Mediafax, ca ochii detinutului erau perfect normali la consultul din decembrie 2007, dar ca Gorbunov i-ar fi spus ca noaptea are dureri oculare cu intetosari pasagere ale vederii. "Pacientul mi-a spus ca are aceste lucruri care ne-au dus cu gandul la aceste subatacuri de glaucom cu unghi inchis. L-am consultat, vederea era foarte buna", a declarat Carmen Marin. Ea si spune ca asemenea afectiuni se pot trata prin laser, interventia durand cateva minute, iar spitalizarea, cel mult trei zile. Medicul Claudiu Tolescu, de la IML Craiova, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca in concluziile medico-legale initiale a scris ca Gorbunov trebuie tratat in reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor. "Medicul din comisia de examinare care apartine ANP (n. red. - Leontin Brasoveanu) a spus ca afectiunea nu poate fi tratata in reteaua lor. Nu aveam cum sa stiu ce opereaza ei si ce nu opereaza in reteaua ANP", a declarat Claudiu Tolescu. Intrebat de ce a acordat "doua-trei luni" pentru recuperare post-operatorie, medicul legist a raspuns: "O operatie, scrie si in expertiza, sa-i dam o saptamana-doua, iar cu recuperare cat sa-i dam? Pana se duce acolo, pana se opereaza, pana se vindeca, cam asta e".
Angajatii Penitenciarului Craiova sunt buni de puscarie
Judecatorii din Dolj au fost dezinformati, in octombrie 2008, ca Gorbunov e din nou la puscarie. La acea data el se plimba liber prin Brasov.
Potrivit incheierilor de sedinta din dosarul 16274/2008, jude�catorilor Tribunalului Dolj li s-a spus ca Gorbunov s-a intors in puscarie.
Judecatorii din cel de-al doilea dosar din 2008 in care Gorbunov ceruse intreruperea executarii pedepsei au trimis, la data de 13 octombrie 2008, o adresa in care au solicitat Penitenciarului de maxima siguranta Craiova sa comunice daca infractorul Gorbunov s-a intors in penitenciar. "In caz afirmativ, sa se inainteze dovada de incarcerare", se consemneaza in pronuntarea, in sedinta publica, din 13 octombrie 2008. Doua saptamani mai tarziu, in sentinta 449/27 octombrie 2008, judecatorii au consemnat, tot in sedinta publica, in prezenta procurorului, ca Gorbunov este "in prezent detinut in Penitenciarul de maxima siguranta Craiova".
Din sentinta data de judecatori nu reiese daca Penitenciarul a raspuns adresei din data de 13 octombrie. Daca au comunicat ca Gorbunov s-a intors in puscarie, fapta lor tine de penal. Daca nu au raspuns adresei, este un mister cum au ajuns judecatorii doljeni la concluzia ca Gorbunov e din nou in puscarie si cum de nici procurorul de sedinta nu stia ca infractorul era inca in libertate.
In oricare dintre situatiile de mai sus, rezulta ca angajatii Penitenciarului Craiova au gresit cu intentie sau din grava neglijenta. Ei au "uitat" o data, sa respecte legea si sa raporteze, in 16 august 2008, ca moldoveanul nu s-a intors la Puscarie. Dar cum mai pot explica faptul ca au mai "uitat" si a doua oara sa-l raporteze pe Gorbunov, dupa adresa de la Tribunal din 13 octombrie? Reamintim ca disparitia condamnatului a fost comuni�cata oficial abia la 28 octombrie, doua saptamani dupa adresa judecatorilor.
Pagini realizate de Catalin ANTOHE, Constantin DINU si Marian GHITEANU 
 Afisari: 3663  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 20 Afiseaza toate comentariile  
De ce s-a Desfintat Serviciul de Informatii Protectie si Anticoruptie din Ministerul Justitiei   de Mahacicala
ptr. asa zisul ghita bizonu'   de timiseu
Tara este a mafiotilor de partid si de stat ...   de Socrate
om de meserie   de Viorica Ianc
de ce este romania asa?   de timiseu
In toata lumea...   de CAP-istul
Pestele.......   de Moldovan
stucturiliiii.....!!!!!   de bolovan gheorghe
STATUL MAFIOT   de NO
Buna tara, rea tocmeala!   de Zaharia2
Apel catre toti criminalii din lume sau viitorii criminali :    de ionion
Tara tovarasilor Papura unde criminalii se plimba fluierand -    de ionion
Nu tara lui ci tara in care Justitia e habauca , reformata si imbecila    de Ghita Bizonu'
Tara lui ..Basescu    de FB
sistemul judiciar   de cosor ion
acolo este mafia magistratilor   de timiseu
Asta a operat tot atit de bine ca Mussorgsky ...   de cotrofelnitza
Tara oricarui strain   de hej
reflectii..   de dorumare
Se pare ca firmele de "paza si protectie"   de Paul din Ohio
A r h i v a
  Doi morti pentru 50 de euro    4 comentarii
  Sterilizare fortata    5 comentarii
  Caderi masive de zapada    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Doi morti pentru 50 de euro (3700 afisari)
 Basescu are un joc la doua capete (3695 afisari)
 Tara lui Gorbunov (3663 afisari)
 Basescu se tine tare la Budapesta (2072 afisari)
 Caderi masive de zapada (1984 afisari)
 Soc! E groasa: Populatia de pe Insula Serpilor a votat autonomia si cere alipirea la Romania (8981 afisari)
 CURTEA DE LA HAGA NE-A DAT DREPTATE: Romania a primit 80% din suprafata disputata (4633 afisari)
 Criza economica a fost declansata de un american care o contractat un credit de 250.000 de dolari (3810 afisari)
 "Mama, nu face asta!", a fost strigatul disperat al unei fetite de 12 ani, ucisa de propria mama, la cererea iubitului  (2658 afisari)
 Kievul anunta o victorie obtinuta la Haga: Insula Serpilor a fost recunoscuta oficial (2270 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2009 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01349 sec.