Nu le-am InTeles niciodata pe prea multele femei mai speriate de judecata altora decat de viata langa barbatii care le garanteaza cinic finaluri de poveste modificate: ...si-au trait nefericiti pana la adanci batraneti. Fie vorba tot intre noi, ele isi cam merita soarta. De care se plang, dar pe care nu indraznesc s-o apuce cu amandoua mainile si sa creada ca exista viata si dincolo de despartirea de el. Lor le reamintesc vorba veche ca e mai bine singura decat prost insotita. Am IntAlnit femei care au preferat cu indaratnicie o viata arida ca un desert langa barbatii carora le mai purtau doar numele si grija nemeritata, decat sa ramana singure. Drept e si ca, in lumea asta intoarsa rau cu susul in jos, a fi singur e ca si cum ai fi nespalat, iar a fi divortat e chiar mai rau. Dar nimic nu e mai trist totusi decat singuratatea in doi. Mi-a fost, iarASi, greu sa le inteleg pe acelea care, numai uitandu-se in jur, la puzderia de nemaritate, pe care le-au perceput mereu ca pradatoare, se speriau de sansele pe care le-ar mai avea daca ar trece de voie sau de nevoie din nou in tabara lor. Si cu dezavantajul de a fi fost lasate, cum se intampla de cele mai multe ori. Si asta le-a facut sa continue a duce un simulacru de existenta, cu frustrari si amaraciuni care le-au rapit din zambet si bucurie, care le-au facut acre si carcotase, care le-au spoliat finalmente de zestrea feminitatii. Femei care au ajuns sa nu se mai iubeasca pe sine, dar au continuat sa astepte inexplicabil intoarcerea fiorului ratacitor. Pentru ca vina, chiar daca nu ne place sa recunoastem, e cateodata si la noi. Un lucru e clar. Nici femeia si nici barbatul nu sunt facuti sa traiasca singuri. Exista o multime de bucurii sau de necazuri care se duc mai usor impreuna. De aceea le suspectez de ipocrizie pe feministele care supraliciteaza negand dorinta de-a fi femeia cuiva cu acte ori pe barbatii care nu se lasa dusi la primarie de teama zicalei ca nu exista femei cinstite. Ceea ce trebuie sa inteleaga cele care nu mai au demult o casnicie, ci doar o hartie nesocotita cu sau fara concursul lor de cel langa care zambisera victorioase in momentul punerii pirostriei, este ca a fi divortat nu este un pacat, o rusine, ci doar recunoasterea unei greseli. Si greselile recunoscute, sunt pe jumatate iertate. Restul va fi iertat doar daca ati invatat ceva din ceea ce vi s-a intamplat. Un gAnd bun si pe curand.

Mihaela Carlan - mihaela.carlan@ziua.ro