Razvan SAVALIUC 

De aceea asistam la interminabile batalii politice pentru serviciile secrete, care asculta fara sa dea socoteala. Pentru ca aceasta este trista realitate. Nici un serviciu secret sau parchet, abilitat sa faca interceptari, nu este controlat la modul real asupra legalitatii interceptarilor. Comisiile de control parlamentar sunt o gluma proasta - o adunatura de nespecialisti plimbati din cand in cand, cu mari plecaciuni, prin sediile unor servicii secrete, sa vada niste computere si echipamente la care se uita precum curca in lemne. Mai mira pe cineva ca in Romania nu exista persoana trasa la raspundere pentru ascultari ilegale? De ce intr-un stat, declarat democrat, toate interceptarile se fac prin intermediul serverelor SRI? De cand un serviciu secret a devenit garantul democratiei? De ce se intarzie constituirea unui centru independent de interceptari, cum exista in fiecare stat european care se respecta si se prefera mentinerea monopolului SRI pe ascultari? Si mai frapeaza un lucru. Legea 298 ar fi trebuit sa lase operatorilor din comunicatii un timp suficient pentru a se dota cu tehnica necesara inregistrarilor automate de date. Dar si cu softuri complicate de gestionare si protectie, care nu se creaza peste noapte. N-au existat decat 60 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial si intrarea in vigoare. Iar operatorii nu s-au plans de termenul prea scurt. Ceea ce denota ca ei detineau demult mijloacele necesare, iar legea nu a venit decat sa regleze un cadru legal mai restrictiv. Mergand pe aceeasi logica, putem concluziona ca si convorbirile propriu-zise sunt inregistrate si stocate pe luni de zile, de vreme ce trec prin serverele SRI. Presa, si mai ales ZIUA, a scris la greu despre faptul ca oricine are un telefon fix sau mobil, ori un abonament de acces la Internet, poate fi monitorizat permanet unde se afla, cu cine si ce vorbeste. Si ca serviciile secrete, dar si grupari particulare specializate pe santaj, detin de ani de zile tehnica de interceptare cu care se poate asculta orice mobil, fara risc de depistare. Factorul politic a dus mereu lumea de nas, a speriat-o cu potentiale pericole - terorism, ciminalitate transfrontaliera - pentru a justifica mecanisme care sa permita controlul vietii personale. Dar mereu, cand isteria telefoanelor a incins natiunea, s-a ocolit o dezbatere pe tema garantarii unui control efectiv, prin lege, a celor care sunt abilitati sa intercepteze. Ce echipamente au achizitionat, cum le folosesc, si cu ce eficienta. Peste tot se strange cureaua la cheltuieli, dar nimeni nu a verificat, de la Revolutie incoace fondurile fabuloase, nelimitate, pe care le au serviciile la indemana pentru filaj si interceptari. De ce nu avem decat un singur expert autorizat pe voce si vorbire, in toata tara, si acela angajat al statului? Si de ce nimeni dintre cei ascultati cu mandat si nedovediti ca pregateau vreo infractiune (cum s-a motivat de magistrati cand au emis autorizatiile de interceptare) nu este chemat sa i se puna in vedere ca a fost ascultat si ca poate depune plangere daca se considera lezat? Asa cum se procedeaza in toate statele UE. Raspunsul e simplu: politicienii romani si uneltele lor din servicii sunt primii la adoptat orice masura recomandata de America sau Europa pentru supravegherea oamenilor, sub masca combaterii terorismului si criminalitatii. Si primii care sa descurajeze orice tentativa a societatii civile de control in acest domeniu. Pentru ca cine are informatia detine si Puterea.