Incepand cu anul 1920, atat serviciile secrete americane cat si cele britanice si-au concentrat eforturile in vederea descoperirii spionilor care furnizau informatii secrete sovieticilor. Conform informatiilor detinute de britanici, sovieticii reusisera sa puna la punct un sistem mult mai bun de spionaj, americanii si britanicii fiind incapabili sa identifice, in primul rand, persoanele care lucrau pentru sovietici, si modul in care acestia operau. Un rol important in aceasta confruntare l-a avut Leon Borisovici Helfand. Acesta a lucrat pentru serviciile secrete sovietice multa vreme si a defectat in august 1940, temandu-se ca va fi epurat. Trebuie mentionat faptul ca Leon Borisovici Helfand apare ca suspect de spionaj intr-o lista alcatuita in luna mai 1938 de Serviciul Special de Informatii. In dosarele M.I.6 (Serviciul Secret Britanic), Helfand aparea ca fiind nascut pe 10.12.1900 la Poltava. A ajuns in Franta pe 19.03.1926, calatorind cu un pasaport vizat de Ambasada Franceza din Moscova inca de pe data de 23.01.1926. La inceput a fost angajat copist la Ambasada Sovietica din Paris, devenind apoi Secretar-sef al Consulatului Sovietic, pentru ca ulterior sa revina la Ambasada Sovietica in functia de Secretar Adjunct. Se presupune ca avansarea sa rapida s-a datorat devotamentului fata de cauza comunista. Se pare ca incepand cu anul 1929 acesta a inceput sa colaboreze cu liderii Partidului Comunist Francez, cu cei ai sindicatelor revolutionare franceze, fiind suspectat ca el a fost cel care s-a ocupat de propaganda comunista din Siria si Maroc. Helfand a locuit in cadrul ambasadei, fiind o persoana de care colegii lui se temeau, atribuindu-i porecla "Ochiul Moscovei". Intre 1930 si 1932 Helfand a lucrat in cadrul Comisariatului pentru Afaceri Externe din Moscova, perioada in care a intrat in contact cu multi angajati ai Ambasadei Britanice de acolo. Ulterior, s-a confirmat faptul ca el a fost membru G.P.U. Crime si tradari Au existat o serie de zvonuri si informatii neconfirmate insa, care il indicau pe Helfand ca fiind implicat si intr-o serie de alte scandaluri. Astfel, in mai 1930 ziarul "Echo de Paris" a publicat o serie de informatii, furnizate de Vladimir Bourtzeff (Burtsev), legate de afacerea Koutiepov, care spuneau ca Helfand si Ellert l-au rapit pe Generalul Koutiepov, ca Helfand a parasit Parisul in graba, pe 28.01.1930 si ca impreuna cu Ellert au sosit la Berlin pe 22.02.1930, venind de la Moscova. Se pare ca la Berlin s-au intalnit cu doi agenti elvetieni si unul maghiar pentru a discuta formarea unei noi organizatii G.P.U. Mai mult, unul din angajatii Ambasadei Britanice a declarat ca pe langa rapirea Generalului Koutiepov, Helfand ar fi responsabil pentru o serie de crime comise in primele zile ale revolutiei. In aprilie 1936 ziarul german "Volkischer Beobachter" a publicat un articol care spunea ca, pentru Madrid, bolsevicii pregatesc o delegatie ce urma sa fie condusa de Helfand. La acea data, Helfand era consilier in cadrul Ambasadei Sovietice din Roma si urma sa faca o vizita in Anglia in mai 1937. Desi nu a existat nicio obiectie in privinta acordarii vizei, acesta nu a mai reusit sa ajunga in Anglia. In iulie 1940, angajat in cadrul Ambasadei Sovietice de la Roma, Helfand intra in conflict cu ambasadorul Gorelkin, dar si cu Moscova, iar in luna august acesta demisioneaza. Se pare ca dupa demisie, acesta i-ar fi expediat o scrisoare lui Molotov, explicandu-i ca motivul deciziei sale este convingerea ca asocierea rusilor cu fascistii va duce la prabusirea U.R.S.S.-ului. Totodata, acesta il informa pe Molotov ca a hotarat sa nu se mai intoarca la Moscova niciodata, deoarece se teme pentru viata sa si a familiei sale. Dupa o scurta perioada in care a disparut, Helfand a fost retinut in 1941 la New Yok; acesta a reusit sa paraseasca Roma si sa ajunga in Statele Unite, unde a solicitat si a obtinut azil politic, fiind mult mai norocos decat predecesorii sai, Agabekov si Krivitski, care se presupune ca au fost omorati de sovietici. Tratat ca un colaborator Deoarece, in prima faza, britanicii nu detineau informatii precise care sa dovedeasca faptul ca Helfand a fost membru al G.P.U., interogatoriul a pornit de la premisa ca el trebuie tratat ca un colaborator si nu ca un spion, in vederea obtinerii cat mai multor informatii. Agentul britanic care il interoga pe Helfand a declarat ca si americanii procedasera la fel, reusind sa obtina informatii importante, fara sa-l acuze ca a facut parte din G.P.U.. Totusi, el a mai afirmat ca aceasta abordare se poate schimba, in momentul in care acesta refuza sa mai colaboreze. La randul sau, profitand de faptul ca britanicii aveau nevoie de el, Helfand nu le-a oferit toate informatiile pe care le detine, nu a recunoscut nicio acuzatie ce nu putea fi dovedita si a fost destul de vag in privinta numelor presupusilor agenti, spioni sau colaboratori. In cele din urma, pus in fata unor dovezi incontestabile, Helfand a recunoscut ca a fost agent al G.P.U. si le-a oferit mai multe detalii cu privire la modul de operare al Moscovei. In declaratia sa, Helfand a afirmat ca singurele documente secrete la care a avut acces au fost telegramele si scrisorile care circulau intre Ambasada Britanica de la Moscova si Biroul de Externe de la Londra, majoritatea fiind codificate. Aceste documente erau decodificate de "Biroul Negru", unul din departamentele G.P.U.; Helfand a declarat ca seful acestui departament era Gleb Boki. O parte a personalului era format din criptografi ce au lucrat si sub regimul tarist, care au pregatit la randul lor alti specialisti. Ei puteau decodifica atat documentele britanice cat si pe cele ale multor alte tari. Spre exemplu, in perioada 1930 - 1933, departamentul s-a ocupat si de documente secrete ale germanilor. Activitatea din cadrul Ambasadei Sovietice de la Roma Helfand a reusit sa le dea anchetatorilor mai multe detalii cu privire la modul in care documentele secrete britanice intrau in posesia sovieticilor, in perioada in care acesta a lucrat in cadrul Ambasadei Sovietice de la Roma. Se pare ca in cadrul Ambasadei Britanice, exista o persoana, pe care Helfand a declarat ca nu o cunoaste, care extragea documentele secrete si le aducea la Ambasada Sovietica. Initial, acestea erau fotografiate si copiate in laboratorul G.P.U. din cadrul ambasadei, fiind ulterior trimise lui Helfand. Ulterior, din motive de securitate, procedura a fost modificata; documentele erau doar fotografiate, iar filmul era trimis la Moscova. Acest lucru insemna ca daca Helfand dorea sa vada documentele, trebuia sa mearga in laborator si sa le studieze in timp ce erau fotografiate. In mod oficial, accesul lui Helfand la aceste documente a fost restrictionat in anul 1937, probabil datorita faptului ca insasi pozitia sa in ambasada era periclitata. Totusi, el a mai avut acces la aceste documente pana in anul 1939, prin intermediul prietenului sau, Dmitri Yakovlev; acesta ii arata cele mai importante documente in cadrul unor intalniri private dintre cei doi. Conform informatiilor sale, Helfand a mai declarat ca persoana din cadrul Ambasadei Britanice nu sustragea documentele ci le ducea pur si simplu la Ambasada Sovietica. Odata pe saptamana, reprezentanti ai G.P.U. paraseau Ambasada Sovietica intr-o masina, in jurul orei 15. Spre deosebire de alti oficiali ai ambasadei, reprezentantii G.P.U. aveau propriile masini si nu erau nevoiti sa apeleze la soferii ambasadei. Omul sovieticilor parasea cladirea ambasadei avand asupra sa documentele secrete; acesta alegea un traseu cat mai complicat, pentru a se asigura ca nu este urmarit. Reprezentantii G.P.U. se intorceau la ambasada in jurul orei 17, cu teancul de documente, unde erau fotografiate, iar in jurul orei 20 acestea erau returnate, probabil in acelasi mod. Helfand a declarat ca nu cunoaste identitatea persoanei care furniza documentele si nici detalii cu privire la modul in care intalnirea dintre acesta si reprezentantii G.P.U. avea loc. Singura informatie cu privire la identitatea spionului sovieticilor, informatie care se regaseste atat in declaratia lui Helfand cat si in cea a lui Krivitski, este cea legata de faptul ca acesta ar putea fi un profesor de arheologie. Nu se stie cine a fost cel care l-a recrutat pe acest profesor, dar, potrivit declaratiei lui Helfand, cel care se ocupa de aceasta operatiune era Secretarul Adjunct de la Ambasada Sovietica de la Roma, ce i-a urmat lui Eneprov (?). El nu isi aduce aminte numele acestuia cu exactitate, facand cateva aproximari: Elmo, Elmov, Ellov sau Elmar. Atat britanicii cat si americanii detineau o serie de informatii, neconfirmate insa, potrivit carora si italienii reusisera sa intre in posesia unor documente secrete in acelasi mod. Helfand a confirmat acest lucru, afirmand totusi ca nu stie daca sursa italienilor era aceeasi cu cea a sovieticilor. El se baza in afirmatiile sale pe discutiile avute cu Galeazzo Ciano, Ministrul de Externe al Italiei din acea perioada, ocazii cu care acesta a dat de inteles ca detine aceleasi informatii ca si sovieticii. Helfand a dat si un exemplu concret: dupa ce a primit o telegrama care rezuma o discutie a lui Sir Nevile Henderson, ambasadorul britanic din Germania, cu Hitler, el s-a intalnit cu Ciano. Pe tot parcursul discutiei Ciano i-a dat de inteles ca a vazut si el acea telegrama, fara sa afirme insa explicit acest lucru. Desi au avut la dispozitie aceste informatii, dupa interogatorii si investigatii care au durat mai bine de zece ani, nici serviciile secrete britanice si nici cele americane nu au reusit sa-l identifice pe informatorul sovieticilor. Se pare ca la acea data rusii erau superiori in ceea ce priveste modul de organizare si operare al serviciilor secrete. Cazul Sir Edmund Ovey Printre altele, Helfand le-a relatat anchetatorilor cazul diplomatului britanic Sir Edmund Ovey. La inceputul anilor '30, la Moscova, majoritatea diplomatilor obisnuiau sa cumpere ruble de pe piata neagra din Riga, deoarece acolo cursul era mult mai bun decat cel oficial; singura exceptie era Ambasada Britanica. Totusi, la un moment dat, diplomatul britanic Edmund Ovey a cumparat si el o suma foarte mare de ruble, dorind sa achizitioneze o serie de bunuri de la Moscova. Biroul de Externe a fost informat despre acest lucru printr-o telegrama. Raspunsul primit de la Londra a fost ca el nu avea dreptul sa se implice intr-o astfel de actiune ilegala, iar in cazul in care este descoperit, nu va primi niciun fel de sprijin din partea Biroului de Externe. Stalin a intrat in posesia telegramei si a hotarat inchiderea imediata a singurului magazin de unde diplomatii straini puteau face cumparaturi, lasandu-l pe Ovey cu o suma mare de ruble pe care nu o putea cheltui. Imediat, Sir Edmund Ovey i s-a plans lui Litvinov despre acest lucru, raspunsul primit fiind acela ca oficialii rusi detin o serie de informatii cu privire la faptul ca un diplomat strain a cumparat o suma mare de ruble de la Riga si ca planuieste sa o cheltuiasca in Moscova. Serviciile secrete sovietice isi cunosteau atat de bine adevrsarul incat isi permiteau sa faca glume pe seama lui.

Ioan TUDOR