Sorin RoSca STANESCU 

Chiar dacA criza din Romania ar putea fi agravata prin faptul ca, in mod instinctiv, statele din zona euro au tendinta de a rostogoli costurile spre statele non-euro. Pe termen scurt, in mod normal, situatia interna ar trebui sa fie bine gestionata. Pe termen mediu si lung, in conditiile in care presedintele dispune de o asemenea forta, concretizata printr-o majoritate zdrobitoare in Parlament si printr-o influenta absoluta asupra Guvernului si Justitiei, ar trebui ca, in fine, in Romania sa poata fi lansate si promovate proiecte importante. Avand drept tinta rezultate care nu vor putea fi obtinute decat in deceniile viitoare. Evident, asemenea obiective nu ar putea fi atinse decat in conditiile unei autocratii ori dictaturi luminate. Daca insa Traian Basescu va zgaria oglinda atunci cand se barbiereste dimineata, pentru Romania cataclismul va fi o certitudine. Sa fim insa in continuare optimisti. Atunci cAnd s-a lansat in campania electorala pentru obtinerea intaiului sau mandat de presedinte, Traian Basescu le-a promis romanilor o noua demnitate in raport cu celelalte natiuni. Cu alte cuvinte, mandria de a fi roman urma sa fie alimentata, in timpul mandatului sau, de performante ale statului nostru, in raport cu puterile europene si non-europene. Acestea puteau fi in diferite domenii dar in special in plan diplomatic, geo-politic si geo-strategic. Dupa patru ani, oricine poate constata ca angajamentul sefului statului nu a fost indeplinit. Nici macar in mica parte. Dimpotriva. Romania a pierdut teren pe toate planurile. In raport cu Uniunea Europeana, suntem tratati nu ca un egal intre egali, ci ca o provincie. Un fel de colonie de margine. Primim, in continuare, lectii. Bobarnace. Cele mai multe, nemeritate. Altele, "aranjate" de cozile de topor de la Bucuresti. Cum ar fi Monica Macovei. Dar poate europenii au dreptate. Noi nu ne putem impune un punct de vedere, pentru ca pur si simplu nu-l avem. Ne lipseste strategia. Aceeasi situatie, daca nu cumva mult mai grava, in raporturile noastre cu statele din Rasarit. Cu Rusia si cu Ucraina. Am fi putut fi o punte intre acestea si Statele Unite ale Americii ori Uniunea Europeana. Dar nu am reusit decat sa fim ignorati. Si de unii si de altii. Fiindca pur si simplu nu stim ce vrem de la Moscova ori de la Kiev. Si de aici decurge o consecinta si mai grava. Ducem o politica balbaita, balmajita cu Chisinaul. Nu avem in Basarabia niciun fel de credibilitate. I-am lasat perplecsi, adica cu ochii in soare, chiar si pe cei mai infocati adepti ai reunificarii. I-am dezamagit pe unionisti iar celorlalti le-am starnit dispretul. Acesta a fost rezultatul politicii noastre rasaritene promovata de la cel mai inalt nivel. A esuat si faimoasa strategie la Marea Neagra. Unde Romania s-a lasat folosita ca un simplu balon de incercare. Pe care cele doua mari puteri riverane, Rusia si Turcia, pur si simplu l-au intepat, facandu-l sa explodeze. Nici cu americanii nu stam prea bine. Pentru ca ne-am comportat mereu si mereu ca niste simpli servitori. Si nu trebuie sa ne miram ca suntem tratati ca atare. Cat despre China, India si statele arabe, ca sa nu mai vorbim de Africa si America de Sud, relatiile noastre cunosc, in raport cu epoca Ceausescu, un regres catastrofal. Toate aceste contra-performante, datorate in cea mai mare masura institutiei prezidentiale, pot fi transformate in obiective strategice pe termen mediu si lung. Evident, nu ma astept ca aceasta minune sa se petreaca prea curand. Adica in anul electoral prezidential. Ci mai tarziu, pe masura ce dictatura Traian Basescu se va consolida. La multi ani!