Institutul s-a privatizat. Patronul, fostul sau prieten, l-a trecut primul pe lista cu restructurati. Sotia l-a parasit. Fiica cea mai mare s-a retras temporar de la facultate. S-a inscris in partid. Matricea inca fierbinte l-a urcat in structurile de conducere. Cand institutul a ajuns in gratiile structurii guvernamentale pe care o conducea l-a cautat pe fostul sau prieten in ajunul Craciunului sa-i spuna ca-l iarta. Il iertase Dumnezeu inaintea lui si-l luase la el. Jumatatea sa, - asa-l striga mama-sa, Ghi, te cauta jumatatea ta, mama - era in Cer. A doua zi de Craciun a luat-o pe nou-nascuta si s-a repezit la biata lui mama pe care n-o mai vazuse de la concedierea sa, ca sa-i spuna vestea cea trista. A regretat gestul de cum a simtit mirosul de medicamente, de mucegai si cimitir. A trimis-o pe-a mica sa se joace in curtea din spate cu verisorii ei, a desfacut cadourile, le-a aranjat pe bufetul vechi din hol si a intrat in dormitor. Batrana dormea sau doar se prefacea. Odaia, altadata luminoasa si vesela, se aplecase intr-o rana, se garbovise. Privea laba piciorului iesit de sub patura. Pielea pergamentoasa pe degetele lungi, nodurose. Mama care-l nascuse nu suferea sa doarma invelita. Labele picioarelor ramaneau in afara indiferent de cat de frig era in casa. S-a aplecat, a simtit pe buze unsoarea parului rar si subtiat. A ramas o vreme asa, nestiind cum sa continuie. Nu misca. A murmurat usor, mama, mama! I-a auzit rasuflarea intretaiata, pieptul tresarea spasmodic. Plangea. A luat-o la rost, gata, gata, sa stii ca nu mai vin, daca te porti asa nu mai vin sa stii, gata, sunt aici... Inghitea rar, sarmalutele de odinioara miroseau greu, a porc afumat, nu alunecau usor. Mamaliga avea un gust acru, de malai ieftin. Nu indraznea sa-i spuna de aia mica de teama sarmalelor. O va aduce inainte de plecare. Inghitea rar si pentru ca nu aveau ce vorbi. Lungea timpul. La aflarea tristei vesti, a zis doar "Eh, mama!" ii mangaia parul cat sa nu-l supere, cu degete tremurande. La orice intrebare raspundea scurt "Eh, mama!" Parca se ferea sa vorbeasca. Ii era teama sa se auda. Si a venit momentul despartirii. Aia mica il tragea de haina, incepuse sa se smiorcaie. Erau in usa cand a auzit-o soptind, "Pa!" Nu-i venea sa creada. Unde auzise mama lui, taranca semianalfabeta, vorba asta pe care n-o folosise niciodata in viata ei? Mama lui, fiinta care facuse din el barbatul care era invatase un cuvant nou, pa. Ca sa-i fie pe plac. Sa mai vina si altadata. Caci, nu-i asa, cuvantul asta o introducea in lumea lui. A lui si a fetitei care se smiorcaia sa plece din casa ei. Pa! Uite, zicea cautatura ei umeda, sunt ca voi, nu sunt din alta lume! Atunci a jurat sa se ocupe mai mult de aia mica, sa incerce o impacare cu fiica mare, sa-i ceara iertare prietenului plecat si sotiei si tuturor celor pe care... S-a luat cu altele si...

Nicolae Cristache - cristas@clicknet.ro