In inima Bucurestiului, intr-o casa boiereasca de pe strada Luca Stroici, la numarul 18, a avut loc, ieri, vernisajul primei expozitii a galeriei "Artmark". Si cum criticul de arta si curatorul spatiului, Ruxandra Garofeanu, a gandit un proiect inedit de mai lunga durata, numit "Suflete-pereche", prima expozitie a adus pe simeza, lucrari de Ion Gheorghiu, (care ar fi implinit in acest decembrie 79 de ani) si de Anamaria Smigelschi. Criticul Dan Haulica a vorbit despre cei doi si despre acea granita subtila ce apropie doi artisti ce-si impart si existenta domestica. Dincolo de locurile comune, de care biografii se folosesc cu voluptate, atunci cand se simt obligati sa disece vietile artistilor, trebuie spus ca longevitatea artistica a unor cupluri tine in primul rand de respectul si puterea de recluziune a fiecaruia. La parterul galeriei, operele lui Ion Gheorghiu (Alin): picturi, proiecte de sculptura in carbune si sanguina, si cateva sculpturi in bronz marturisesc o simbolistica, locvace si hedonista, apogeu al unei creatii netulburate de rictusuri si de indoieli. Asumandu-si timp de peste patru decenii, cu o staruinta de demiurg, statutul de pictor al memoriei obsesive, vibrata de spiritul culorilor, si facand din real o explozie emergenta, Ion Gheor�ghiu si-a scris si rescris in captivitatea senzatiilor si a murmurelor interioare limbajul propriu, de o frumusete si transparenta revoluta in pictura ultimelor decenii. Splendidele lui vartejuri, infloriri, lacuri, desfrunziri si infrunziri, cu echilibrul lor conceptual, sunt in artele vizuale romanesti o sursa de miracol permanent. Prin Ion Gheorghiu, pictura s-a construit si deconstruit, remodelandu-si cu maretie destinul. La etaj, in labirintul intim al incaperilor, privitorul descopera cu incantare sporita, pe masura ce paseste, desenele colorate si gravurile de o regala virtuozitate, ale Anemariei Smigelschi. Fascina�ta de insotirea dumne�zeiasca: cer, apa, piatra, cochilii de scoici, metal, artista are vizavi de materie, o iubire sacra, detaliindu-i cu finete muzicala, toate nervurile ce ii strabat carnea. Alternanta apa-nisip-vietati marine, scaldate intr-o lumina palida, sau in cea orbitoare a soarelui, seria de funii si odgoane, observate in functio�nalitatea lor acut-spirituala, spectacolul senzorial si cerebral, cu tandre tensiuni si privilegiul respiratiei luminoase, fac din opera Anamariei Smigelschi o confesiva raportare la eternitate. Linia desenului, exceptional de intensa si vie, sustine moral si umoral descifrarea lumii. Cu o delicatete rara, Anamaria Smigelschi si-a pus propria creatie exceptionala intr-o inexplicabila stare de veghe pe care acum o descopera, intim si patetic. Expozitia de la "Artmark" aduce in prim-plan, ca o mantuire la vacarmul gregar si absurd pe care-l traim, acea limpezime si minunare de care multi dintre noi avem atata nevoie.

Iolanda Malamen