Ziua Logo
  Nr. 4413 de vineri, 12 decembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Actualitate
Avion de criza pentru Basescu
-- Seful statului nu a putut utiliza aeronava prezidentiala "Carpati" pentru a ajunge la Bruxelles * Presedintele s-a urcat, in cele din urma, intr-un avion de rezerva
Avionul prezidential ramas la sol, un Boeing 707, a facut parte din flota lui Niculaie Ceausescu
Presedintele Traian Basescu si delegatia oficiala care il insoteste la lucrarile Consiliului European de iarna au plecat, ieri dimineata, la Bruxelles, cu aproape o ora intarziere, cu o aeronava de rezerva. Avionul cu care se fac de obicei deplasarile a fost nevoita sa ramana la sol din cauza defectarii transponderului.
Aparatura in cauza, trans�ponderul, este un echipament de bord care furnizeaza anumiti parametri tehnici privind zborul. Din punct de vedere operational, transponderul asigura identificarea aeronavei pe care o echipeaza, prin raspunsurile la intrebarile emise de catre interogatoarele IFF sau de catre radarele secundare de supreveghere civila.
Adrian Goleanu, directorul Romavia, a declarat ca aeronava Boeing 707-3K1C. YR-ABB "Carpati", cu care trebuia sa plece la Bruxelles seful statului, a fost verificata in urma cu o zi, conform protocolului, de o comisie speciala si ca nu au fost depistate probleme, astfel ca aceasta a fost sigilata si pregatita pentru decolare.
Pentru ca ieri dimineata au aparut probleme la aparatura de bord a avionului, care indica o abatere de la parametrii normali, s-a luat decizia inlocuirii cu o aeronava de rezerva de tip BAe 146, care opereaza din anul 1994.
34 de ani de serviciu
Aeronava prezidentiala, denumita "Carpati", este functionala din 1974 si a facut parte din flota lui Nicolae Ceausescu. Avionul a fost modernizat de mai multe ori si in fiecare an este supus unei revizii generale. Problema avionului prezidential a fost motiv de galceava intre Basescu si Tariceanu in cursul acestui an cand Romavia, prin intermediul Ministerului Apararii, a trimis la CSAT un raport prin care solicita achizitionarea unor avioane pentru zborurile speciale. Subiectul a fost discutat in CSAT si i s-a dat unda verde, dar a fost stopat ulterior de Tariceanu. Conform unui proiect de Hotarare de Guvern, in martie 2008, doua aparate de tip Airbus A 310-325 ale companiei TAROM ar fi putut fi transferate, cu plata, catre Compania Romana de Aviatie (ROMAVIA) pentru a fi utilizate ca aeronave de stat pentru transportul presedintelui si prim-ministrului. Proiectul prevedea ca cele doua aparate sa fie achizitionate de la TAROM pentru 100 milioane de lei, alte 100 de milioane de lei urmand sa fie utilizate pentru modificarea celor doua aeronave, la care se adauga sapte milioane lei pentru cheltuieli anuale cu intretinerea si reparatiile, 4,4 milioane lei pentru asigurarea aeronavelor si 8,7 milioane lei pentru cheltuieli de personal. Probabil ca acum se va reveni asupra deciziei de innoire a flotei Romavia, avand in vedere ca Tariceanu nu mai reprezinta un impediment.
Romavia este o companie aeriana romana infiintata pe scheletul Flotilei 50 Aviatie Transport, in aprilie 1991, pentru a asigura zborurile presedintelui si ministrilor romani. Romavia se afla in subordinea Ministerului Apararii. Ea are 241 de angajati si este condusa de generalul Adrian Goleanu, trecut in rezerva zilele trecute printr-un decret semnat de seful statului.
Compania dispune de 5 avioane: un Boeing 707-320C - (YR-ABB - avionul prezidential), doua avioane BAe 146-200 - (YR-BEA, YR-BEB), inchiriate in sistem leasing pe 5 ani, incepand cu 27 februarie 2007, de la United Jet din Irlanda si doua aeronave ROMBAC 1-11-560 - (YR-BRE, YR-BRI).
Accidente si incidente
Pe 13 decembrie 1995 a avut loc cel mai grav accident din istoria Romavia, cand avionul AN-24 YR-AMR s-a prabusit la decolarea de la Verona. Tragicul accident s-a soldat cu moartea a 41 de pasageri si a celor opt membri ai echipajului.
Pe 22 aprilie 2008 unul din cele doua avioane BAe 146-200 (cel inmatriculat YR-BEB) ale companiei, ce efectua un zbor pentru compania Carpatair, a iesit de pe pista la aterizarea pe Aeroportul Otopeni. Toti cei 67 de pasageri ai aeronavei (65 de adulti si doi copii) au fost evacuati in siguranta. Evenimentul este clasat, datorita gravitatii avariilor, ca accident.
Doru DRAGOMIR 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Avion de criza pentru Basescu   de Conan___the___Barbarian
A r h i v a
  Regele Mihai la "I.L. Caragiale"    5 comentarii
  CSM si MJ joaca leapsa cu Dan Voinea    3 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Conditiile lui Basescu (4386 afisari)
 Remuscari la liberali (3364 afisari)
 Oferta la cheie (3138 afisari)
 Ficatei la cuptor cu mamaliguta (1698 afisari)
 Iarna cecenilor (1336 afisari)
 O profesoara de religie din Capitala a ajuns vedeta porno pe Internet (5968 afisari)
 "Miss Vacanta 2008", gasita spanzurata (4458 afisari)
  Pamela, ce jalnic ai ajuns sa arati! (2216 afisari)
 Basescu, plictist de discursul lui Tariceanu despre proiectele Romaniei de la Bruxelles (VIDEO) (1955 afisari)
 Carmen Electra, fotografii incendiare in Playboy! (1863 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01056 sec.