Ioan GROSAN 

N-am spus "Adio. La PRM", caci mai rar partid care sa se confunde atat de bine (sau, ma rog, atat de de rau) cu liderul sau; performanta pe care n-a obtinut-o nici omolul francez al lui Vadim, Le Pen, cu care - nu stiu dac-ati observat - <<Tribunul>> si seamana fizic si care, in Hexagon, nu se simte nici el prea bine. Saptesprezece ani Vadim a fost locomotiva cu aburi pestilentiali a garniturii sale formate din - aici e tot hazul! - vagoane de un cu totul alt calibru, vagoane de mocanita; cum e si firesc, la curbele periculoase ale capului de tren, vagonetele mai sareau de pe sina, asa incat acum, la halta uninominalului, la oprire, in loc sa sarbatoreasca cu echipa la vagonul-restaurant, mecanicul sef s-a trezit ca nu-l mai urmeaza decat vagonul-posta. Si era firesc sa se-ntample asa: calatorii care s-au urcat la pornire in trenul lui Vadim erau in marea lor majoritate fie nostalgici ceausisti de varsta a treia, fie securisti care n-au mai apucat sa-si deschida o afacere rentabila, fie zapaciti speriati de bombele inexistente ori in orice caz inofensive ale iredentismului maghiar, fie vedete rasuflate de show-biz. Treptat si, as zice, in mod aproape natural, electoratul vadimist a disparut si, vorba ceea, mortul de la groapa nu se mai intoarce. Dar Vadim, politic vorbind, nu vrea sa moara. Va continua sa lupte. Aici are dreptate: pai unde, in ce, la ce sa se retraga? in cercetari istorice? Te-apuca rasu-plansu'. In lirica? Poezia sa nu depaseste nivelul gleznei lui Adrian Paunescu, al carui epigon de fapt si este. Poate, totusi, ar mai fi o solutie: sa preia de la Gigi Becali echipa Steaua si cu cat a obtinut el acum, adunat cu ce-a obtinut Gigi, sa treaca in 2012 blestematul asta de prag electoral.