Ziua Logo
  Nr. 4395 de vineri, 21 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Bistro
Thalia 2 - poate fi reinventat succesul?
Primul restaurant cu acest nume a fost si continua sa ramana una dintre legendele urbane ale Capitalei. Si azi, la mai mult de 6-7 ani dupa ce a devenit cunoscut,
e aproape imposibil sa gasesti un loc fara rezervare, indiferent de zi.
Eu, personal, l-am frecventat timp de doi ani, de cateva ori pe saptamana, ceea ce arata ca filosofia care a stat la baza conceptului este functionala: poti manca la Thalia gustos si pe saturate, la un pret apropiat de costul alimentelor si al timpului necesar cumparaturilor si prepararii in casa, dar fara deranjul de care multi dintre locuitorii Bucurestiului vor sa se debaraseze. Situatia pare sa se repete pana la identitate in ceea ce priveste al doilea restaurant deschis sub acest nume in apropiere de Piata Victoriei: abia inaugurat, locul incepe sa se umple, respectand aceeasi reteta care si-a dovedit succesul. Doar ca spatiul aici este mult mai mare si mai compartimentat, in vila veche de un secol, restaurata in detaliu, fiind aproape 300 de locuri disponibile (plus cca 100 pe terasa, pentru zilele mai calde). La o prima vedere, nimic nu s-a schimbat fata de vechea Thalia (care, apropo, va intra in renovare generala de la anul): chiar daca este in centru, preturile sunt aceleasi, portiile la fel de generoase (una dintre ideile fixe ale personalului este ca trebuie sa te saturi inainte de a termina ultima imbucatura din farfurie, drept pentru care marimea portiei e de multe ori peste puterile unui consumator mediu). Poti regasi la Thalia 2 celebrele tigai picante cu carne de vita, pui, porc si ciuperci, puiul "veronese", cu feliile de piept invelite in bacon, trase la tigaie si acoperite cu sos de rosii si smantana, quesadilla satioasa, cu cascavalul si sunca invelite bine in lipia libaneza, platoul de Plescoi cu doua tipuri de carnati originali plus pastrama frageda si mamaliguta. Dar - si e un amanunt care merita retinut, o sa va spun imediat de ce - locul incepe si sa se reinventeze: apar deserturi delicioase, ca inghetata invelita in crusta fierbinte cu miez de nuca si stafide etc. Am zis ca e un amanunt care trebuie retinut, caci toate preparatele care sunt "in teste", odata comandate si mancate, nu se trec pe nota de plata. Asa ca intrebati ospatarul, s-ar putea sa aveti noroc (apropo, ca tot vorbeam de "reteta Thalia", veti regasi in restaurantul de langa Piata Victoriei aceiasi ospatari, echipa este aproape neschimbata).
Thalia 2
Str Sevastopol Nr 8
Tel: 031-100.00.70;
0755-842.542
Cezar IOAN 
 Afisari: 672  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Mancare de prune    1 comentariu
  Gala Vinului Romanesc    
 Top afisari / comentarii 
 Obama dezlantuie rasismul in SUA (3271 afisari)
 Tupeul lui Magureanu (3208 afisari)
 "Confort 3" i-a dat flit lui Felix (2597 afisari)
 Criza mandra si prospera (1495 afisari)
 Vanatoarea de pirati (1364 afisari)
 Marijuana, "euforica" in emisiunea lui Maruta? (VEZI VIDEO) (7327 afisari)
 Daca stiati bancul cu Bula(va), va vine sa Borei: Moscova ne plictiseste din nou cu a "tzashpea" lansare a submarinului nuclear Iuri Dolgoruki (2212 afisari)
 Sexy Cheeky Girl - Monica se dezvaluie in paginile tabloidului "The Sun" (VEZI FOTO) (2164 afisari)
 In timp ce era operata de o tumoare, doctorii au gasit in creierul unei femei un... vierme (2162 afisari)
 Extraterestrii, foarte interesati de sperma si de ovulele umane (2144 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01780 sec.