Ziua Logo
  Nr. 4390 de sambata, 15 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Intre Nabucco si South Stream
-- Romania este pusa in situatia sa aleaga intre Europa si Rusia * Bruxelles-ul sprijina gazoductul comunitar, in timp ce Moscova preseaza pentru Gazprom
Romania este si va ramane ferm angajata in materializarea proiectului gazoductului Nabucco, acesta fiind cel mai important proiect de aprovizionare cu gaze naturale a Europei din surse alternative, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, ieri, in cadrul summit-ului energetic de la Baku, Azerbaidjan, transmite Agerpres.
Recent, la Bucuresti a fost o delegatie a concernului rus Gazprom, care se pare ca a cerut informatii astfel incat rusii sa decida in privinta celei de-a doua conducte sudice de gaze, South Stream. Ceea ce face ca Bucurestiul sa se afle acum intre Bruxelles si Moscova.
In prezent, in sudul Europei se da "batalia gazelor". Pe de o parte, Uniunea Europeana cauta sa-si reduca dependenta de resursele energetice ale Federatiei Ruse. Daca acum, circa 30% din necesarul de gaze vine din afara Uniunii, in 2025 se preconizeaza ca aproximativ 75% din necesar va fi importat. Iar cel mai mare furnizor de gaze al tarilor comunitare este acum Federatia Rusa, prin gigantul Gazprom.
Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, un nou plan de actiune privind securitatea energetica si solidaritatea intre statele membre, in cadrul revizuirii strategiei energetice europene. Printre masurile menite sa asigure siguranta in aprovizionarea cu resurse energetice se numara si conducta Nabucco. Aceasta nu numai ca va fi alimentata cu gaze din tarile caspice, dar va folosi un traseu de transport care va ocoli Rusia.
De altfel, ieri s-a desfasurat la Baku (Azerbaidjan) un summit energetic, la care au participat presedintii Poloniei, Lituaniei, Georgiei, Ucrainei si Turciei, premierii Estoniei si Ungariei, ministrul de Externe al Romaniei, Lazar Comanescu, comisarul european pentru Energie, secretarul pentru Energie al SUA, alti ministri si oficiali guvernamentali din Uniunea Europeana si din regiunile pontica si caspica. La summit s-a discutat despre coridorul de tranzit energetic Marea Caspica - Europa, prin promovarea proiectelor de diversificare a surselor si rutelor de transport a hidrocarburilor. Practic, prin gazoductul Nabucco, Uniunea Europeana doreste tocmai sa isi reduca dependenta energetica de Moscova.
Concurenta South Stream
De cealalta parte, nici Federatia Rusa nu sta cu mainile in san. Planurile Kremlinului vor sa rezolve doua probleme deodata: pe de o parte sa ocoleasca tarile de tranzit spre Europa Occidentala, iar, pe de alta parte, sa adanceasca dependenta tarilor comunitare de resursele energetice rusesti. Deja a demarat proiectul North Stream (un gazoduct construit prin Marea Baltica), menit sa ocoleasca Ucraina si Polonia, presedintele companiei de proiect fiind fostul cancelar german Gerhard Schroeder. Compania este detinuta in proportie de 51% de Gazprom, restul actiunilor fiind detinute de nemtii de la E.ON/Ruhrgas (20%) si BASF/Wintershall (20%), precum si de olandezii de la Gasunie.
La sfarsitul anului 2007, Gazprom si compania italiana Eni au convenit infiintarea unei companii in valoare de 10 miliarde de euro, care se va ocupa de constructia gazoductului South Stream, ce vizeaza constructia unei conducte cu o lungime de 900 de kilometri ce va traversa Marea Neagra, de la Beregovaia (Federatia Rusa), pentru a face legatura intre Rusia si Bulgaria, ocolind Turcia.
Traseul South Stream
Conducta South Stream ar trebui sa porneasca de pe coasta rusa a Marii Negre si sa ajunga pana in apropiere de Varna, in Bulgaria. Aici, South Stream s-ar bifurca in doua ramuri: una sudica, ce ar trece prin Grecia si ar ajunge in Italia, si una nordica, ce ar trece prin Serbia si Ungaria si ar ajunge in Austria. Acolo, Gazprom creeaza un important centru de depozitare si transmisie pentru Europa, in apropiere de Viena. Pana acum, cativa dintre participantii la Nabucco (Bulgaria, Ungaria si Austria) si-au manifestat interesul de a participa la South Stream, ceea ce pare sa dinamiteze construirea conductei comunitare.
De ce ne vor rusii
Proiectul Gazprom, South Stream, pare sa se bucure de un avant de neoprit in fata rivalului sau, Nabucco, si a altor proiecte sprijinite de Occident pentru transportarea gazului din bazinul caspic spre Europa.
Construirea South Stream, pe actuala ruta din Rusia spre Bulgaria, va necesita consimta�mantul Ucrainei si Romaniei.
Teoretic, Rusia ar putea construi conducta prin zona maritima economica exclusiva a Turciei, spre Bulgaria. Totusi, unul dintre motivele fundamentale din spatele conductei South Stream este acela de a ocoli Turcia, la fel ca si Ucraina. Moscova prefera sa se confrunte cu jurisdictiile limitate ale Ucrainei si Romaniei in zonele lor economice maritime, mai degraba decat cu jurisdictia suveranitatii depline a Turciei pe uscat.
Un alt motiv pentru care ar putea rusii sa ne prefera este ca un gazoduct Romania-Ungaria-Austria (si, de aici, sa se uneasca cu sistemul european de transport al gazelor) este mai scurt si, in consecinta, cu costuri mai mici. Pentru alimentarea Bulgariei si Serbiei ar putea fi construite "bretele" din conducta principala. O ramura pornita din conducta principala doar pentru a alimenta Romania nu este fezabila pentru tara noastra: deja suntem aprovizionati pe la Isaccea si Satu-Mare cu gaze rusesti; o noua conducta de aprovizionare nu mai este necesara.
Depozitele romanesti
Chiar daca South Stream nu va trece prin Romania, Gazprom tot va ajunge sa apeleze la tara noastra. Orice conducta are nevoie de puncte de "sprijin". Iarna, cand temperaturile din Siberia (de unde vine gazul) sunt foarte scazute, gazele nu pot fi extrase si nici transportate.
In aceste situatii, sunt necesare depozitele de inmagazinare a gazelor, care nu se pot construi decat in foste zacaminte. Pe traseul South Stream, Romania este singurul producator de hidrocarburi. Astfel ca, Gazprom va avea nevoie de fostele zacaminte ale Romgaz si Petrom (producatorii romani de petrol si gaze). Pana acum, reprezentantii Gazprom au discutat cu cei ai Romgaz despre construirea unor depozite de gaze. Probabil ca, in curand, ii vor contacta si pe cei ai Petrom sau pe patronii acestora, austriecii de la OMV, deja implicati in South Stream.
Cert este ca si Romania are nevoie de gaze. Deocamdata, importa doar 30% din necesar, restul fiind asigurat de productia interna, dar procentul se va inversa. Pe langa conductele de gaze, in Romania s-a discutat si despre construirea unor terminale de gaze naturale si/sau petroliere lichefiate. Din pacate, o astfel de solutie pare greu de realizat. Gazele lichefiate se transporta in vase speciale, pe care unii le numesc chiar "bombe" pe mare. Pentru a ajunge la Constanta, vasele ar trebui sa treaca prin Bosfor si Dardanele, iar turcii, din motive ecologice, nu par deloc dispusi sa lase aceste vase sa tranziteze stramtorile.
Sustinatorii lui Nabucco
De remarcat, unul dintre cei mai infocati sustinatori ai proiectului Nabucco sunt Statele Unite. Conducta ar aduce gaze naturale din tarile aliate SUA - Azerbaidjan, Turkmenistan si posibil Kazahstan - via Turcia, Romania, Bulgaria, Ungaria, Austria si eventual Germania.
Conducta ar urma sa aiba o lungime de 3300 de kilometri si sa transporte circa 31 miliarde metri cubi de gaze naturale anual. Proiectul Nabucco a fost demarat de cinci companii de profil, OMV (Austria), MOL (Ungaria), Botas (Turcia), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (Romania). Nu cu mult timp in urma, consortiul Nabucco a dobandit un al saselea partener, prin includerea companiei RWE (Germania). Totodata, conducta ar putea asigura pana la 44 de miliarde de metri cubi de gaze ieftine sau un sfert din actualele livrari ale Gazprom in UE, care se ridica la 160 de miliarde de metri cubi. In plus, chiar si Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externa si securitate, Javier Solana, declara, recent, ca Iranul este "fundamental" pentru conducta de gaze Nabucco, si aceasta pentru ca ar putea aproviziona gazoductul. Si, de asemenea, Irakul, dar si Egiptul si Qatarul ar putea deveni furnizori pentru Nabucco.
Pagina realizata de Gabi MOROIANU 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Mai ce titlu de bulivar: este pusa sa aleaga, ca parca GAZUL nu TOT DE P'ACOLO VINE   de NormanFinkel5
Dar de ce intre ciocan si nicovala   de Tudor190
A r h i v a
  Euro-recesiunea    41 comentarii
  Scandal la Criminalistica    4 comentarii
  Obama emite pe YouTube    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Enigmele 11 septembrie 2001 (6329 afisari)
 Euro-recesiunea (2381 afisari)
 Scandal la Criminalistica (2262 afisari)
 Garantat de Mafia (2093 afisari)
 Intelegerile Budapestei cu Kremlinul (2040 afisari)
 Cum s-a relaxat Sarah Palin dupa infrangerea suferita in alegerile din 4 noiembrie (3192 afisari)
 Fotografii seminud cu frumoasele de la Hollywood, intr-o colectie cu parfumul anilor '40 (1893 afisari)
 Obama sustine un plan de pace pentru Orientul Mijlociu care prevede revenirea Israelului la granitele din 1967 (1874 afisari)
 Un templu neolitic din Turcia ar putea fi locul de nastere al civilizatiei (1617 afisari)
 Reteaua eticheta: Grupare specializata in inlocuirea codurilor de bare, anihilata de politisti (1530 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01290 sec.