Ioan GROSAN 

Nu Stiu cine i-a spus prima oara lui Corneliu Coposu -"Seniorul", ca bine i-a spus. Da, asta era senzatia pe care o resimteai in prezenta lui: ca te afli in fata unui domn "de stil vechi", a carui fibra aristocrata n-a putut fi atinsa in cele din urma nici de mizeriile cumplite ale istoriei si vietii, nici de mitocania trecuta ori prezenta a adversarilor. Insasi fizionomia lui din ultimii ani avea deja ceva de efigie. Comparati-o cu mutrele majoritatii celor ce ne privesc azi din afisele electorale si vedeti daca nu v-apuca fiorii. A fost, dupa ce-a reaparut in peisajul vietii noastre politice in 1990, un reper, in sensul esential al cuvantului: cel moral. Au trebuit s-o recunoasca, chiar daca au facut-o cu jumatate de gura, si inamicii sai ideologici. De aceea ne lipseste atat de mult acum, la 13 ani de la disparitia sa fizica. Pentru mine, a fost perso�nificarea vie a tulburatoarelor vorbe ale unui alt mare detinut politic: "Nu ne razbunati!". Intr-adevar, Seniorul nu s-a razbunat, dar o revansa tot si-a luat; pentru ca, dupa 15 ani de inchisoare si alti 27 de ostracizare sociala, ce e daca nu o dulce revansa faptul de a putea sta fata in fata cu cei care au avut fericirea de a studia in Uniunea Sovietica (si a caror ideologie l-a trimis dupa gratii) si de a le sufla cu eleganta in fata, aprinzand tigara de la tigara, fumul straveziu al "Kent"-ului capitalist?