Ziua Logo
  Nr. 4382 de joi, 6 noiembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Economic
UNIQA pune frana in Romania
-- Companiile sustin ca piata autohtona de asigurari ramane atractiva chiar daca isi poate tempera cresterea
Austriecii de la Uniqa au preluat integral compania de asigurari Unita, dar pe viitor spun ca nu vor mai face achizitii. La baza deciziei nu se afla motivatii legate de posibile influente ale crizei financiare mondiale. Compania spune ca piata autohtona ramane atractiva, in ciuda situatiei internationale, cu ritmuri de crestere net superioare celor din Austria.
Grupul austriac de asigurari Uniqa isi schimba strategia in Romania. Compania a cumparat integral Unita si a decis limitarea participarii la Astra Asigurari la numai 27%. Renuntarea la preluarea integrala a companiei Astra Asigurari nu a avut la baza un motiv legat de situatia financiara internationala. "Negocierile cu Astra pentru preluarea a 100% din actiuni au esuat, intrucat pretul a fost prea mare pentru noi. Lucrurile trebuie luate asa cum sunt. Am ramas prieteni cu Dan Adamescu (firma Nova Trade, actionarul majoritar al Astra, este controlata de Dan Adamescu - n.r.) si va trebui sa discutam in urmatoarele zile pentru a ne pune de acord cum vom separa logo-ul Astra-Uniqa", a declarat, ieri, Andreas Brandstetter, membru al board-ului Uniqa Group Austria. Acesta nu exclude posibilitatea de a vinde participatia la Astra, insa acest lucru nu se va intampla in 2008. In schimb, compania vrea sa intre pe piata romaneasca a asigurarilor de viata, "dupa ce va primi aprobarile autoritatilor de reglementare, in conditiile in care Unita nu vinde asigurari de viata in prezent", a mai spus Andreas Brandstetter. Austriecii sunt optimisti in ceea ce priveste piata de asigurari din Romania. "Potentialul pe piata din Romania este in continuare urias, in conditiile in care cresterea ar putea fi de 15-20% pe an, daca nu chiar mai mult, fata de Austria, unde piata creste cu numai 2-3% anual", a mai spus Brandstetter. Calculul austriecilor este simplu si se bazeaza pe discrepantele dintre piata de la noi si cea din tara lor. In Austria investitiile in asigurari ating 1930 de euro pe cap de locuitor, iar in Romania acestea se situeaza la 109 euro pe cap de locuitor, astfel ca acest decalaj reprezinta o buna oportunitate de crestere.
Estimare de 3 miliarde de euro
Piata autohtona de asigurari este privita cu optimism si de catre reprezentantii Euroins Romania. "Cred ca anul acesta piata asigurarilor din Romania va atinge 2,5 miliarde de euro, iar pentru anul viitor estimez ca ar putea urca la 3 miliarde de euro, ceea ce este, bineinteles, o performanta, avand in vedere contextul actual", este de parere Bogdan Stan, directorul general la Euroins Romania. Aceasta nu inseamna ca piata de la noi este lipsita de probleme. "Principala influenta asupra pietei asigurarilor este legata de reducerea distributiei de tip bank asirans. Vedeti ca foarte multe banci si-au redus activitatea de creditare, unele chiar aproape au stopat-o si, in aceste conditii, toate asigurarile care erau legate de credite au disparut", spune Bogdan Stan. Cu toate acestea, criza are si partile ei bune pentru companie. Reprezentantii Eurohold, grup care a preluat in 2007 Asitrans (n.r. - actual Euroins), au anuntat ca vor sa preia un dealer auto de pe piata roma�neasca, valoarea de achizitie fiind undeva intre 15-25 milioane de euro. Acestia au afirmat ca aceasta criza este un bun prilej sa se extinda, multe companii fiind mai ieftine in acest moment.
George BANCIULEA, Florin BARBUTA 
A r h i v a
  Vosganian "strange punga"    
  Cresc restantele la banci    
  Capitala sta pe roti    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Un negru la Casa Alba (3400 afisari)
 Ne-au napadit spionii (3262 afisari)
 Moscova tine la secret documente despre Romania (2968 afisari)
 Vadim -Cristoiu la CNA (1478 afisari)
 Rusia pune rachetele pe Europa (1306 afisari)
 De ce a divortat Nicole Kidman de Tom Cruise (3303 afisari)
 La 43 de ani, Liz Hurley face senzatie pe plajele din India (2551 afisari)
 Kate Moss si-a scos picioarele de pensionara la cumparaturi! (2441 afisari)
 Berlusconi: Obama este "tanar, frumos si bronzat"! (Video) (2027 afisari)
 Vladimir Putin ar putea reveni la Kremlin in 2009, potrivit presei ruse (1877 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00912 sec.