Ziua Logo
  Nr. 4369 de miercuri, 22 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Numarul de persoane care au fost scoase ilegal din tara a crescut, potrivit politiei, cu 42% fata de anul trecut
Sex si robie
Foto: MEDIAFAX
In primele noua luni ale acestui an, politistii de frontiera au depistat 161 de cazuri de trafic de fiinte umane, fiind identificati 331 de traficanti si 444 de victime. Dintre acestea, 34 de grupuri erau organizate in vederea savarsirii infractiunii
de trafic de persoane (131 de traficanti
si 151 de victime). In perioada similara a anului trecut, au fost inregistrate 113 cazuri de trafic de fiinte umane, dintre care 21 de grupuri erau organizate in vederea savarsirii infractiunii de trafic de persoane (177 de traficanti
si 183 de victime).
Se inregistreaza o crestere cu aproximativ 42% a constatarilor Politiei de Frontiera Romane in domeniul traficului de persoane. Totodata, din punct de vedere al zonei de actiune a traficantilor, cele mai multe constatari au fost inregistrate la nivelul Directiei Politiei de Frontiera Giurgiu (frontiera cu Bulgaria) - 80 cazuri, urmate de cele ale Inspectoratelor Judetene PF Braila si Ialomita - 27 cazuri si Directia PF Iasi - 19 cazuri. Traficul de fiinte umane este una dintre cele mai profitabile infractiuni, situat - in functie de venituri - pe al treilea loc in lume, dupa traficul de arme si cel de droguri.
Potrivit statisticilor realizate de Organizatia Internationala a Muncii, numarul persoanelor traficate la nivel mondial se ridica la cateva milioane, majoritatea fiind exploatate pentru munca, prostitutie sau comiterea de infractiuni in folosul traficantilor.
Retele organizate
Mircea Paun - ZIUA FOTO
In anii '90, traficantii de persoane nu actionau in mod organizat la nivelul Romaniei, aceste activitati ilegale (ex. prostitutia) fiind realizate pe cont propriu in state ca Turcia, Grecia, Italia etc. Dupa obtinerea dreptului de a circula fara viza in Uniunea Europeana, respectiv dupa anul 2002, situatia s-a schimbat, diversi indivizi - atat cetateni straini cat si romani - incercand sa racoleze persoane din Romania (in special, femei), profitand de naivitatea si dorinta acestora de a gasi locuri de munca bine platite in strainatate. Metoda folosita era fie racolarea directa, fie publicarea in diverse ziare a ofertelor de locuri de munca in strainatate (sub umbrela unor firme de impresariat fantoma).
Dupa racolare, activitatea de plasare a tinerelor era extrem de bine organizata, fetele fiind preluate de pestii din tara de destinatie, batute si fortate sa se prostitueze in baruri de noapte sau chiar pe strada.
La nivelul frontierelor romane, tinerele depistate de catre politistii de frontiera ca fiind racolate in vederea practicarii prostitutiei proveneau atat din Romania, cat si din Republica Moldova si Ucraina (acestea intrau legal in tara noastra), media de varsta fiind intre 18 si 35 de ani sau chiar minore.
Pentru a nu intampina greutati, traficantii le sponsorizau in vederea obtinerii documentelor de calatorie (pasaport, asigurare medicala, sumele in valuta pe care trebuiau sa le prezinte la trecerea frontierei de stat), asigurarii transportului si chiar achizitionarii unei garderobe corespunzatoare, menita sa ridice moralul viitoarelor victime. Ulterior, se deplasau impreuna cu ele, legal, in "excursie", sau le asigurau transportul pana la destinatie, fetele fiind invatate sa declare la frontiera ca se deplaseaza in scop turistic intr-un stat Schengen (lucru pe care il si puneau in practica, din dorinta de a ajunge in strainatate si a obtine bani).
Tarile tinta
Tarile de destinatie erau: Italia, Olanda, Germania, Austria, Grecia, Spania, Cipru, Turcia, Ungaria, Serbia, Bosnia-Hertegovina, Macedonia, Japonia, Liban. Odata ajunse in aceste state, proxenetii le confiscau pasapoartele pentru a preintampina posibilitatea revenirii lor in tara de origine.
Odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, fenomenul s-a modificat, in sensul extinderii lui si catre alt gen de victime, respectiv persoane exploatate in scop de munca ori cele obligate sa comita diverse fapte ilegale in folosul traficantilor (ex. cersetoria, furturi). In continuare, este prac�ticata metoda legala pentru a iesi din Romania (declarandu-se scopul turistic al calatoriei sau obtinandu-se acordul parintilor, in cazul minorilor), persoanele traficate fiind cetatene romane sau din R. Moldova, iar proxenetii - cetateni romani, sarbi, italieni, germani etc.
O afacere de 27 de miliarde de euro
La nivel mondial, in fiecare an intre 800.000 si 2,4 milioane de persoane cad victime traficului de fiinte umane cu scopul exploatarii sexuale, a muncii fortate sau a prelevarii de organe. Acest fenomen genereaza venituri anuale de 27 de miliarde de euro, potrivit estimarilor Organizatiei Internationale
a Muncii. In Europa, acest fenomen afecteaza intre 100.000 si 200.000 de persoane, cele mai multe fiind traficate pentru exploatare sexuala, potrivit estimarilor internationale.
Pasii catre sclavie
In majoritatea cazurilor, traficul de persoane se realizeaza dupa anumite etape
Prima este recrutarea. Momentul in care un "binevoitor", prima veriga a traficului, intra in contact cu viitoarea victima, facandu-i promisiuni mincinoase de angajare in strainatate. Inselata, victima isi da acordul sa urmeze planul recrutorului. Cea de a doua este transportul. Este organizat de traficant, de principiu la scurt timp dupa recrutare, astfel incat victima sa nu aiba timp sa se razgandeasca.
Ultima este exploatarea. In statul de destinatie, victimei i se retin documentele de calatorie/ identitate, fiind amenintata, supusa unor tratamente inumane si chiar vanduta intre traficanti.
De obicei, traficantii sunt barbati, dar si femei, cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani si afiseaza un comportament demn de incredere, binevoitor, sunt dispusi sa ajute - prin cunostinte sau chiar rude - persoanele dornice sa obtina locuri de munca bine platite in strainatate. Afiseaza discret semne ale bunastarii si redau povesti credibile despre cum au plecat si s-au realizat din toate punctele de vedere in strainatate.
Victimele sunt pesoane cu un nivel de trai scazut, fara cunostinte despre pericolul la care se expun si dornice sa munceasca in strainatate, chiar si la negru, pentru salarii mult mai mari decat in tara de origine.
Profilul traficantului
Majoritatea recruto�rilor/tra�ficantilor au varste cuprinse intre 20 si 45 de ani, desi exista cazuri de traficanti cu varste mai mici sau mai mari.
Aspectul fizic este ingrijit. Statisticile arata ca traficul de persoane reprezinta una dintre cele mai profitabile infractiuni. Toate acestea devin vizibile sub forma unui aspect fizic ingrijit ce promoveaza imaginea succesului promis. Nivel de educatie- recrutarea si traficarea persoanelor presupun abilitati de comunicare si de persuasiune. Majoritatea recrutorilor/ traficantilor este reprezentata de absolventi de licee.
Este foarte bine organizat - desi in faza de recrutare poate da impresia ca accepta dreptul persoanei de a se razgandi, adaptandu-se la situatie, in realitate traficantul urmeaza un plan prestabilit, cu date si rute exacte, evenimentele neprevazute fiind de cele mai multe ori anticipate sau combatute prin folosirea unor tehnici de manipulare, potrivit Agentiei Nationale Impotriva traficului de Persoane.
Scurtul brat al legii
Proliferarea halucinanta, din '90 incoace, a traficului de persoane (care merge mana-n mana cu cel de droguri si cu alte compo�nente ale crimei organizate), este posibila - nu numai prin complicitatea interesata a unor lucratori din institutiile statului (sau ale statelor)- ci si datorita unui concurs de imprejurari complex.
Familia victimei, asistenta sociala, comunitatea locala in care ajunge persoana traficata si piesele corupte din politie, vama, functionari reprezinta un segment. In acelasi timp, portitele din legislatie lasa loc pentru numeroase tertipuri. O minora constransa, uneori prin acte de violenta atroce, sa se prostitueze, odata ajunsa in instanta, la momentul identificarii proxenetului care a vandut-o, nu are curaj sa depuna marturie impotriva acestuia. Cauzele cu minori nu sunt publice. Asa cere legea, dar salile tribunalelor sunt pline de public, ceea ce inseamna protectie zero pentru victime si martori. Legal, ajung in Vest nenumarati minori insotiti de adulti, cu acordul parintilor autentificat la notar. Totusi, daca o familie este dependenta financiar de ajutorul social (deseori, de alocatia copiilor), e clar ca respectivii nu ies din tara ca turisti. Foarte multi rromi sunt in asemenea situatii; cetateni care isi trimit copiii la cersit ori la furat, dar care in tara locuiesc in binecunoscutele "palate", in curtea carora nimeni nu intra sa-i intrebe de datorii. Un caz notoriu: jumatate din populatia rroma a Tandareiului a alcatuit o tabara redutabila in Slough, o suburbie a Londrei. Prilej pentru liderii comunitatii locale sa puna o intrebare neoficiala de bun-simt autoritatilor romane: daca se stie ca acesti oameni nu lucreaza, nu-si pune nimeni problema cu ce bani ridica astfel de case? Cat despre o foarte necesara baza de date a minorilor, deseori "plimbati" la produs prin orasele Occidentului, pare o fantezie pura. Altfel, se vorbeste induiosator despre "interesul superior al copilului".
Pagina realizat de Adrian-Nicolae POPESCU 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
ca acest tip de infractionalitate al crimei oranizate,a crescut cu 47%,   de silviana
Sex si robie Re: In comparatie cu alti ani.. eu mi-am amintit ieri ceva si ieri am scris.   de Atamild
Dovada!   de Caius-Roland
Sensibilitatea feminina in actiune   de Ghita Bizonu'
Se mai umple jurnalul    de FB
le confisca pasapoartele!!!!!!!!!!!??????????   de tray
In comparatie cu alti ani ...   de Olga Khan
A r h i v a
  Merkel pipaita de Sarkozy    13 comentarii
  Uninominal show in Capitala    1 comentariu
  Presedintele Basescu scutura universitatile    9 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Pretul succesului duce la esec (3333 afisari)
 Pamela mutilata de operatii estetice (3223 afisari)
 Copos slefuieste teapa (2579 afisari)
 Merkel pipaita de Sarkozy (2198 afisari)
 Exercitiu iranian de atacare a Israelului (2111 afisari)
 Will Smith face sex cu barbati carora le plateste serviciile la casieria unei case de toleranta  (2883 afisari)
 Hagi, un nou antrenor al Stelei (2393 afisari)
 McCain, pe patul de spital (Video) (2035 afisari)
 Paruiala in toata regula intre sase liceence din Vrancea (VIDEO) (2003 afisari)
 Tupeu de MOCKBA: Romania, invitata sa reconstruiasca regiunile georgiene Apkhazeti si Oseti'i (1972 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01616 sec.