Ziua Logo
  Nr. 4366 de sambata, 18 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Cu pumnul in gura
Sorin ROSCA STANESCU 
Oficial, nu a inceput campania electorala. Dar nebunia s-a declansat. Cu o intensitate fara precedent. Liderii politici au deseori manifestari de isterie. Atunci cand nu sunt cinici, demagogi ori populisti. Acest razboi se desfasoara, in primul si in primul rand, prin intermediul presei. Este o presiune in plus asupra jurnalistilor. Fie prin atitudinea versatila a reprezentantilor unor partide, fie chiar prin duritati si violente, ale caror victime sunt jurnalistii. Si cel mai grav este cand presa este asmutita impotriva unor adversari sau injectata cu informatii false. Sau chiar pusa sub umarire si amenintata direct de institutii publice.
Cum a procedat, zilele trecute, "Doi si un sfert", resapat sub diverse guvernari, dar intotdeauna dispus sa se tranteasca pe coada presei. Inca din 1990. Si fiindca am amintit de guvernari, trebuie sa mai precizez ca situatia mass-media este cu atat mai grea, cu cat Executivul condus de Tariceanu, intrat si el in febra competitiei electorale, face greseli dupa greseli. Ca niciodata pana acum. Dar si abuzuri, pe care presa este normal sa le semnaleze cu profesionalism. Refuzand sa cada in plasa partidelor care, atacand din toate directiile si sub orice pretext PNL, evident, de multe ori, exagereaza. Dar si DNA a intrat intr-o stare de frenezie. Fiindca ar bate la ochi sa se implice in campania electorala, facand in continuare spectacol cu politicienii, adversari ai lui Traian Basescu, institutia condusa de Daniel Morar a trecut la organizarea de talkshow-uri cu sportivi. Cum a fost, de pilda, tele-umflarea lui Piturca. Spectacol organizat, evident, tot pe terenul presei. Sa ne mai miram ca, in nebunia generala, a trecut aproape neobservat, fara a starni cuvenitele reactii, un atac asupra libertatii presei, de o gravitate inspai�mantatoare? Cum este proiectul lansat chiar in aceste zile de Banca Nationala a Romaniei, prin care se preconizeaza introducerea in Codul penal a unei noi infractiuni, care ii va pune pe jurnalisti la zid pentru asa-numita "denigrare a institutiilor bancare". Ma voi opri asupra acestui subiect, alegandu-l dintre toate cele enumerate mai sus.
Sistemul financiar-bancar mondial se cutremura. Bursele au caderi si cresteri ametitoare. Falimentele se tin lant. Economiile oamenilor de pe intreg Mapamondul sunt in pericol. Stocurile isi diminueaza dramatic valoarea. Un summit mondial urmeaza sa incerce identificarea unor solutii globale. Este firesc ca, in aceasta dementa a pietelor financiar-bancare, guvernatorii bancilor nationale, prim-ministrii, presedintii de state si conducatorii bancilor sa incerce pe toate caile sa insufle incredere in sistem. Sa puna capat starii de panica. Pentru ca altfel oamenii incearca sa-si scoata economiile din banci, chiar in pierdere, atunci cand ele sunt de investitii, iar degringolada s-ar accelera. Este un efort care poate fi inteles. Au un sens pana si minciunile pe care deseori le auzim si prin care ni se garanteaza un bun control asupra prezentului si viitorului. Dar de aici si pana la proiectul lansat de BNR de a pune pumnul in gura opiniei publice si, implicit, in gura presei, este o prapastie. Am avut, impreuna cu colegii mei de la ziarul ZIUA, ani de zile, un proces cu Razvan Temesan, fostul presedinte al defunctului Bancorex. Care ne acuza ca denigram banca, in timp ce noi scriam ca el o poate duce la faliment si a si dus-o, pentru ca a transformat-o in pusculita unui partid politic. Abia, abia am scapat de acuzatia de denigrare. Ani de zile am fost in proces, de asta data penal, cu Ion Iliescu. Tot pentru o pretinsa denigrare. Stiu cu ce se mananca aceasta paine.
Tot respectul pentru grija, pana la urma colectiva, de a mentine in stare de functionare sistemul financiar-bancar dar pana la un punct. Iar punctul este inasprirea legii penale. In definitiv, si Biserica ar putea cere o sanctiune penala speciala. Si scolile. Si spitalele. Si mall-urile. Si oricine. Toate sunt importante. Dar mai importanta ca toate este libertatea de expresie. Fara de care nu exista democratie. Lasati presa in pace!
 Comentarii: 24 Afiseaza toate comentariile  
Romania,e in criza dintotdeauna.   de vida clara
pumnul...   de nf
Complexitatea momentului   de CAUTISANU GEORGE
ptr.domnul Alex Pandrea   de Adrian v.D.
Asa o fi dar...   de alwis46
ptr.domnul Alex.Pandrea   de Adrian v.D.
Si vrei sa ti plingem de mila,d le Rosca ?   de sorge
Poate si unii ziaristi sunt de vina ca s-a ajuns aici....   de Adrian v.D.
revocare fiu   de Iovescu
se vede ca la noi pina si bancherii sint fabricati si au creiere de comunisti,   de silviana
Corect   de emigrstul
O propunere IMBECILA !   de Arogantu'
Nu-i nimic.   de muresanu
Ce zicetzi d-le Deleanu, aruncam un ochi in Arhiva Zilei ?   de Conan___the___Barbarian
Mai razvratila,mare destept esti mai.   de vida clara
in tzarile esteuropene daca nu esti uns   de iobagul roman
cutremurul e perfect controlat   de iobagul roman
"Paradoxul boabelor de mei"   de vida clara
Culmea prostiei: Sa fii asa de prost incat sa te crezi destept. Un securist semidoct iar   de Razvratitul
De ce liberalismul are acum in Romania o soarta trista?   de vida clara
Am o intrebare,   de Atamild
Corect, libertatea de expresie e cea mai importanta dar cind e folosita pentru zvonuri minci-   de Ho Ciu Tzi
Am sa fiu politicos, si deci spun numai HUOOO ILIESCU !!! Dar nu spun ca e bandit   de Timotei
DECE LIBERALISMUL ARE ACUM IN ROMANIA O SOARTA TRISTA?   de Alex.Pandrea
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 VW: Haider a fost ucis! (4776 afisari)
 Talmudul - Cartea sfanta a evreilor (2700 afisari)
 Tara Momarlanilor (2630 afisari)
 Epistola secreta a lui Bush catre Assad (2274 afisari)
 Cu pumnul in gura (1625 afisari)
 Un fotomodel din Iasi a facut sex cu tatal si cu unchiul  (5255 afisari)
 Socant: Innebunit de gelozie, un miliardar egiptean ar fi comandat uciderea prin decapitare a unei cantarete  (4982 afisari)
 Sarah Palin, umilita din nou de Tina Fey, la Saturday Night Live  (2153 afisari)
 Angelina Jolie a jefuit o banca? (1883 afisari)
 Infiorator: Un tanar de 23 de ani, titular in nationala de rugby a Angliei, si-a pus capat zilelor, la sfatul parintilor! (1849 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.88575 sec.