Ziua Logo
  Nr. 4360 de sambata, 11 octombrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Bush Jr. cere sprijinul lumii
-- Berlusconi afirma ca liderii UE pot solicita maine, la Paris, inghetarea burselor comunitare
Presedintele american a dat asigurari, ieri, intr-un discurs televizat, de la Casa Alba, ca economia SUA va putea fi salvata si ca administratia Bush face eforturi energice in acest sens. In paralel, bursele europene si asiatice continua prabusirea la nivel mondial, panicate de scaderea celor de pe Wall Street.
"Cetatenii sunt ingrijorati pentru economiile lor. Vom continua sa actionam pentru a stopa criza prin toate mijloacele de care dispunem. Intelegem temerile populatiei tarii noastre si incercam sa dezvoltam o strategie cat mai eficienta", a declarat presedintele american. Bush a precizat ca strategia care urmeaza a fi elaborata cuprinde mai multe masuri, enumerand aici injectarea de fonduri din rezerva nationala, acordarea de imprumuturi, pe termen scurt, micilor companii, pentru a le ajuta sa se salveze de la faliment. "Vom putea rezolva criza, si vom reusi cu ajutorul injectarii de fonduri din rezerva nationala care va oferi ajutor sub forma unor imprumuturi pe termen scurt pentru a ajuta micile companii. Unii investitori ar putea trage foloase de pe urma crizei, asa ca vom avea grija ca asemenea practici sa fie stopate. Totodata, vom ajuta populatia pentru a-si putea plati ipotecile la case", a spus Bush. Liderul american a mai declarat ca SUA doresc o conlucrare activa cu organisme internationale precum Banca Mondiala si Fondul Monetar International si impreuna cu tarile grupului G7 se cauta o iesire din aceasta criza. El a mai spus ca America detine toate instrumentele necesare rezolvarii acestei crize, dar este nevoie de timp pentru aplicarea planului. Desi 26% din populatia SUA s-a aratat sceptica in privinta rezolvarii acestei crize de catre administratia Bush, presedintele american a dat asigurari ca exista o puternica echipa condusa de catre secretarul Trezoreriei.
Tsunami financiar in Asia
Pietele financiare asiatice s-au prabusit ieri, panicate de scaderea burselor de pe Wall Street, punand presiune asupra ministrilor de Finante si guvernatorii bancilor centrale din G7 care s-au reunit, ieri, la Washington, informeaza Agerpres. Dupa o usoara acalmie joi, bursa de la Tokyo a inchis, ieri, in cadere libera cu 9,62 la suta (cea mai grava scadere din ultimii 21 de ani), urmand exemplul burselor de pe Wall Street unde joi, indicele Dow Jones a inchis in cadere cu 7,33 la suta, sub 8600 de puncte, cel mai scazut nivel din ultimii cinci ani. Bursele din Europa de Est au deschis sedinta de ieri in scadere, cu cotatii in picaj la Praga si Budapesta, urmand declinului sever de pe pietele din vestul continentului, SUA si Japonia. Tranzactiile au fost suspendate pe bursa de la Moscova, iar pietele din Belgrad si Kiev nu au raportat evolutia principalilor indici la deschidere.
Bursele din UE ar putea fi inchise
Exista discutii la nivelul UE privind suspendarea tranzactiilor la bursele din blocul comunitar pana la depasirea crizei financiare globale, a declarat ieri Silvio Berlusconi, citat de Reuters. Premierul italian a precizat ca nu exista un proiect concret in aceasta privinta, o eventuala masura in acest sens urmand sa fie analizata la reuniunea oficialilor Uniunii, de maine, de la Paris. Liderii UE ar putea cere, in timpul reuniunii de la Paris, un summit de urgenta al grupului statelor G8. (L.P.)
Pagina realizata de Madalin NECSUTU 
 Comentarii: 93 Afiseaza toate comentariile  
Inca cateva minute...   de carol zwilling1
Pentru neamtu tiganu (recomandari;)   de Europeanul
Hallo Matilda,   de Adrian v.D.
Bush Jr cere sprijinul lumii, Grigore sprijina forumul: Hai la cosul cu insulte! Mai ai, multe?   de Atamild
Pentru Andrada Tiparas   de Eufrosin
La,la,la Andrada.   de muresanu
Ptr.Adrian v.D.   de muresanu
DACA ASTA SE SCRIE   de Andrada Tiparas
Alo! Balaceanca!   de muresanu
EI BIEN   de Andrada Tiparas
SPER CA LE-AM DAT ..TOT   de Andrada Tiparas
DESI    de Andrada Tiparas
SI SA FIE...   de Andrada Tiparas
NU STIU DACA   de Andrada Tiparas
DINTE PENTRU DINTE   de Andrada Tiparas
INCA MULTUMESC LUI DUMNEZEU   de Andrada Tiparas
Parerea mea....   de muresanu
CA FEMEIE DE APOCALIPSA   de Andrada Tiparas
SI E ADEVARAT   de Andrada Tiparas
NU SUNT EU VINOVATA CA AU PIERDUT   de Andrada Tiparas
LE-AM SPUS CA SUNT   de Andrada Tiparas
DAR EI INCA MAI DELIREAZA   de Andrada Tiparas
TOT TIMPUL IMI AMINTESC ASTA   de Andrada Tiparas
asa ca ma mai aveti   de Andrada Tiparas
si are tupeu lupu   de Andrada Tiparas
de cand ma urmareste demonimea?   de Andrada Tiparas
INCA DEMONIME    de Andrada Tiparas
SALUTARE MITICA   de Andrada Tiparas
SI CAM ASTA A FACUT   de Andrada Tiparas
Povestea crizei   de carol zwilling1
CAND DEMONIMEA    de Andrada Tiparas
SI MIE VARIANTELE LOR..   de Andrada Tiparas
prin asta    de Andrada Tiparas
furtul in creatie are mai multe aspecte   de Andrada Tiparas
iar daca in clarviziune de eveniment   de Andrada Tiparas
astfel incat   de Andrada Tiparas
asa zis furt de chei in cuvant   de Andrada Tiparas
ea presupune   de Andrada Tiparas
goimirea inseamna satanism   de Andrada Tiparas
ce inseamna goimire?   de Andrada Tiparas
la un moment dat imi amintesc   de Andrada Tiparas
Povestea crizei   de carol zwilling1
uneori ma intreb   de Andrada Tiparas
intru pe net din felurite automatisme   de Andrada Tiparas
la traumele mele fara numar   de Andrada Tiparas
eu am vorbit foarte serios   de Andrada Tiparas
deci nici aici nu e intuneric si secret de oculta   de Andrada Tiparas
se vede    de Andrada Tiparas
oricum   de Andrada Tiparas
daca au folosit   de Andrada Tiparas
sa-si plateasca in creatie   de Andrada Tiparas
desi in goimirile clarvazatoare   de Andrada Tiparas
el fiind elementul central...   de Andrada Tiparas
ca la aceasta asa zisa initiere   de Andrada Tiparas
ce mai am de scris   de Andrada Tiparas
Toa'sului Timofte.   de muresanu
Bush Jr. cere sprijinul lumii...   de cotrofelnitza
A suferit ca un mucenic, l-ati injurat si boscorodit, GEORGE WALKER BUSH TREBUIE SANCTIFICAT    de Timotei
Vaticanul sa ia nota! GEORGE WALKER BUSH TREBUIE SANCTIFICAT    de Timotei
Fara Nobel pt Pace pt domnul Bush???? Atunci GEORGE WALKER BUSH TREBUIE SANCTIFICAT   de Timotei
Nu cumva G. BUSH junior A CERUT SFIRSITUL LUMII CU GUVERNAREA LUI PROSTEASCA, DE DOI CENTI??????????   de Ho Ciu Tzi
Si Rusia se sacrifica pentru Bush ! A iesit singura din G8 ...   de Arogantu'
Io sunt gata sa ma sacrific pt. Bush   de neamtu tiganu
Aviz aparatorilor lui Monel.   de cata2
Monel este un imputit de colonist din Cisiordania.Mars afara!   de cata2
Roy.   de cata2
11 septembrie-complotul jigodiilor din Mossad.   de cata2
Din nou, aici   de Eufrosin
Monel,jigodie,vezi ca maine este atentat la Ierusalim,poate te prinde si pe tine.   de cata2
Bai Zenn bai !!! Sa punem ca vine McCain... PAI PALIN ASTA VA GRAMADESTE PE TOTI IN ALSKA   de Timotei
Buba.   de muresanu
Mai multa seriozitate si inapoi la articol/Cine este responsabil de Forum?   de Adrian v.D.
SI AM CEL MAI FRUMOS SFARSIT    de Andrada Tiparas
SI CA SA FIU ANACRONICA..   de Andrada Tiparas
SI PASARILE...   de Andrada Tiparas
MARY OF ALL SAINTS..THE HOLLY WARRIOR OF JUSTICE..   de Andrada Tiparas
SI O SA MANCATI SATANISM DIN CREATIE    de Andrada Tiparas
SI VA PROMIT ROMANIA   de Andrada Tiparas
SI ORICUM DIN CREATIE   de Andrada Tiparas
TEORETIC   de Andrada Tiparas
De ultima ora   de carol zwilling1
Berti   de carol zwilling1
Let the MOFO burn!   de Arcturus
Pe scurt,ce se intimpla cu adevarat in state   de iobagul roman
Presedintele american a dat asigurari,    de Giuseppe Cocos
Fiti convinsi ca la editia 2009, laureatul Premiului Nobel ptr Pace   de Evreu-rus
Adica Bush si republicanii au adus Criza asta si tot ei promit sa o ia cu ei la plecarea de la    de Ho Ciu Tzi
Eu asa zica ca ar fi corect zapaugilor - SA VA INCHINATI SEARA SI DIMINEATA CU FATA LA AMERICA   de Timotei
Madalin NECSUTU, autor de cacao cu perje, ne pacalesti? TU ESTI ARAB-RUS CE MISUNA PE AICI   de Timotei
administratia bush rezolva criza,dar 10 octombrie,blocului comunitar al lui berlusconi,   de silviana
HOPAAAA , GRESEALA !!! Domnul Bush A_C_O_R_D_A din bunatate sprijin intregului Glob Pamantesc   de Timotei
The last president of US   de green day
Praf in ochii lu' GrigORL...:)))   de Zenn
A r h i v a
  PNL fura de la Carrefour    15 comentarii
  Jos laba de pe Buget    19 comentarii
  Nici Tariceanu, nici sindicatele nu cedeaza    3 comentarii
  BNR intervine la vedere    2 comentarii
  Gripen in atentia Braziliei    7 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Confruntarea inegala: KGB contra Romaniei (3203 afisari)
 Escrocherie sau interes national? (2187 afisari)
 Romania singura la Marea Neagra (1707 afisari)
 Bush Jr. cere sprijinul lumii (1672 afisari)
 "Albania Mare" contra Serbiei (1552 afisari)
 Jorg Haider iesise de la discoteca si circula cu 142 km/h in momentul accidentului  (2244 afisari)
 Fiica renumitei gimnaste Lavinia Milosovici a murit duminica dimineata (2026 afisari)
 Joerg Haider, lider al extremei-drepte austriece, și-a pierdut viața intr-un accident rutier (1969 afisari)
 Gemenele Kristina si Karissa, noile iubite ale tatucului Playboy, Hugh Hefner  (1862 afisari)
 Fidel Castro: Este un miracol faptul că Obama nu a fost asasinat (1856 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01149 sec.