Ziua Logo
  Nr. 4337 de luni, 15 septembrie 2008 
 Cauta:  
  Detalii »
Intalnirile Ziua
L-as fi preferat pe Blaga sau pe Videanu
-- Ludovic Orban, vicepresedinte PNL si ministru al Transporturilor, crede ca liberalii pot incurca la alegeri planurile PSD si PD-L
Foto: Alin BURTESCU
Invitat la "Intalnirile ZIUA", Ludovic Orban a declarat ca liderul pesedist Mircea Geoana rastalmaceste adevarul atunci cand afirma ca actualul Guvern a facut intr-un mandat doar cinci kilometri de autostrada. Orban este convins ca liberalii au cu ce sa se prezinte in fata electoratului. El sus�tine ca orice varianta de negociere pentru formarea viitorului Cabinet va fi dificila atat pentru liberali cat si pentru social-democrati sau democrat-liberali. Orban e de parere ca nomi�nalizarea lui Theodor Stolojan pentru functia de premier din partea PD-L constituie
un obstacol in plus in eventualele negocieri dintre fostii parteneri de alianta si ca, personal, i-ar fi convenit nominalizarea lui Vasile Blaga sau a lui Adriean Videanu.
Toata lumea va acuza ca ati facut doar cinci kilometri de autostrada in patru ani de mandat. Care-i adevarul?
Asta este o gogoasa electorala lansata de Mircea Geoana. Eu personal, de cand sunt mi�nistru, am taiat panglica la Drajna-Fetesti, la Autostrada de centura de la Pitesti, la Fetesti-Cernavoda si, conform graficului de executie, vor fi gata si 25 de kilometri din Autostrada Transilvania.
Cam subtire, totusi. Mai ales fata de promisiunile avansate in 2004 de catre Alianta PNL-PD...
Este adevarat. Nu este un rezultat cu care sa te mandresti dar, in nici un caz, nu este vorba doar despre cinci kilometri. In Romania, cei care s-au succedat la Ministerul Transporturilor inaintea mea au fost probabil preocupati de cu totul alte lucruri decat de modernizarea si dezvol�tarea infrastructurii. Practic, eu am gasit in momentul preluarii functiei aproape un dezastru in materie de proiecte pentru infra�structura in general. Fata de situatia pe care am gasit-o am facut, spun eu, cativa pasi importanti. Suntem in faza de aprobare a documentatiei tehnico-economice, a cererilor de finantare si de licitatie sau chiar de sem�nare a contractelor pe aproape toate tronsoanele de pe coridorul 4 Pan-European, respectiv de la Nadlac la Constanta. Pe auto�strada Bucuresti-Ploiesti avem ca obiectiv, pana la data de 30 noiembrie, semnarea con�tractului de concesiune pe tron�sonul Comarnic-Brasov si, de asemenea, impulsionarea lucrarilor pe tronsonul Bucuresti-Ploiesti. Am terminat studiile de pre-fezabilitate pentru Autostrada Moldova, respectiv, intre Targu-Mures si Iasi, iar acum suntem in faza de licitatie pentru contrac�tarea firmei de proiectare care sa faca studiile de fezabilitate. De asemenea, am semnat con�tractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada de pe coridorul noua Pan-Euro�pean, respectiv Bucuresti-Ploiesti-Focsani-Bacau-Sabaoani.
Care este situatia expro�prierilor pe Autostrada Bucuresti-Ploiesti. Erau unele probleme, mai ales in zona Voluntari...
Avem probleme pe cateva tronsoane. O astfel de problema este legata de exproprieri. Avem cateva corpuri de padure unde intampinam o opozitie extrem de mare. Padurea de la Surlat, de exemplu, care a fost declarata tacit ca fiind un sit "Natura 2000" si unde, practic, trebuie sa derulam acum toata procedura de obtinere a acordului de mediu. Apoi, mai avem ceva probleme cu cateva corpuri de padure din jurul Teleajenului, unde trebuie sa se construiasca un pasaj peste Teleajen. In plus, autostrada nu este cuprinsa in planul de urbanism general pe o bucata din zona Moara Vla�siei si pe raza comunei Ste�fanesti. Avem ceva probleme si in zona Voluntari unde, din cand in cand, primarului ii mai vine cate o idee legata de autostrada.
Bine, dar cine a trecut padurea intr-un sit "Natura 2000"?
Guvernul.
Care Guvern?
Guvernul Tariceanu, la initiativa Ministerului Mediului, in perioada in care eu eram plecat in conce�diu.
Sa intelegem ca a fost vorba de o... lucratura? De un interes ocult?
Nu cred. Mai degraba, cred ca a fost vorba despre neatentie. Cand se introduc obiectivele pe sit, practic, o lista, ei (cei de la mediu -n.r.) au considerat ca nu au nevoie de avizul nostru si a trecut.
Si problema ramane asa, ca in tren? Cum o rezolvati?
Acum trebuie sa facem intrea�ga documentatie pentru obtinerea avizului de Mediu. Apoi, trebuie sa avem confruntarea cu asociatiile ecologiste... Procedura este greoaie, dureaza mai bine de un an.
Nu exista o solutie mai rapida?
Ba da. Sa fac pasaj. Sa ajung Oprescu doi... Acum, la modul serios, problema ar fi, in aceasta varianta, costurile pentru o astfel de lucrare. Costuri care, evident, ar creste exponential.
Aeroportul Otopeni va fi extins
Primarul de la Adunati Copaceni tot vorbeste
de un aeroport la el in localitate. Este fezabil
un asemenea proiect?
Am refuzat sa dau declaratii pe acest subiect. In presa au apa�rut numai speculatii. Pentru stabilirea amplasamentului aero�portului este necesara analizarea mai multor factori: solul, regimul hidrografic, meteorologic - pentru ca vantul nu poate bate perpen�dicular pe pista ci doar de-a lungul ei, nu trebuie sa afectezi comunitati locale, trebuie sa ai legaturi conexe de transport, o anumita infrastructura...
Aeroportul Otopeni va fi extins?
Da. Exista aceasta masura in master-planul aprobat deja prin lege. Acum urmeaza expro�prierile. Iar in zona sunt personaje extrem de interesante...
Ce faceti cu Canalul Dunare-Bucuresti?
In urma intalnirii la care au participat specialisti de marca din domeniu, s-a convenit ca vom face un studiu de fezabilitate, ca la elaborarea caietului de sarcini pentru studiul de fezabilitate vom apela la specialisti recunoscuti si, in urma rezultatului studiului de fezabilitate, vom decide daca este sau nu oportun sa finalizam lucrarea.
Cam care ar fi termenul pentru prima strigare: facem sau nu Canal?
Cred ca in doua-trei luni ar trebui organizata licitatia internationala, ca sa nu avem nici un conflict de interese locale - pentru ca unii vor, altii nu -, pentru studiul de fezabilitate.
S-a anuntat ca Ministerul Transporturilor va face o majorare de capital la CFR, cu scopul achitarii restantelor la energie.
Exista o Ordonanta de Urgenta care prevede o majorare de ca�pi�tal, cu o suma aferenta achita�rii datoriilor CFR la energie. Deocamdata am primit aviz negativ. Exista insa un protocol, care a fost semnat intre Ministerul Finantelor, cel al Transporturilor, CFR si distribuitorii de energie, prin care ne-am angajat ca, in termen de un an, sa achitam datoriile CFR, prin transfer de la Bugetul de Stat..
Pe ce procent mizeaza PNL in alegeri?
Daca iau in calcul sondajele recente, PD-L are in jur de 35-36, PSD in jur de 29-30, iar PNL circa 19-20. Asta, in conditiile in care, acum, PD-L este intr-un usor trend descendent, PSD bate mai degraba pasul pe loc, iar PNL este intr-un usor trend ascendent. PNL, ca orice partid responsabil, are ca obiectiv casti�garea alegerilor. Noi ne-am no�mi�nalizat premierul si gandim participarea la guvernare din po�zitia de principal partid politic in formarea viitorului executiv. Eu cred ca, lasand la o parte per�manentele certuri care nu au inceput de la noi, lasand la o parte neinspirarea in numirea unor ministri in acesti patru ani, per total Guvernul a avut realizari cu care se poate prezenta fara nici un fel de problema in fata electoratului. Iar cine spune ca dezvoltarea economica s-a produs asa, de la sine, nu stie ce vorbeste. Noi am facut un lucru pe care orice guvern trebuia sa-l faca. Am redus fiscalitatea, am creat un mediu competitional, nu am mai calcat cu organele statului firmele, am creat un climat de atragere de investitii - in ultimii patru ani, in Romania s-a investit aproape dublu decat in toti anii de dupa Revolutie. Astazi, se vede in mod evident ca economia de misca, iar veniturile oamenilor au crescut semnificativ.
A nu mari pensiile este un act criminal
Unii spun ca ati devenit mai sociali sau mai in caruta PSD, cel putin in ceea ce priveste majorarea pensiilor...
Am observat. Lumea spune ca am devenit mai sociali, ca am inceput sa crestem pensiile... Nici vorba! Este obligatia fiecarui guvern. Pensiile nu sunt o forma de protectie sociala. Pensia este dreptul fiecarui fost salariat care-si plateste darile atata timp cat munceste. A nu mari pensiile este un act criminal impotriva pensionarilor, o incalcare a drep�turilor lor legitime.
Inseamna ca PSD v-a suflat caimacul?
Nu. Noi aveam aceasta masura in atentie dar nu stabiliseram inca procentul de majorare al pensiilor cand a sarit PSD cu marirea lor. Amintiti-va ca si Vos�ga�nian, si Paul Pacuraru declarasera ca guvernul va lua masura cresterii pensiilor inainte cu doua-trei luni ca PSD sa ceara acest lucru. Toata lumea stie acum cine a marit pensiile. Cine a inteles ca aceasta masura a putut fi luata ca urmare a cresterii economice voteaza cu noi, cine crede ca pensia marita i-a venit de la Dumnezeu voteaza cu PSD. Asta este!
Daca veti castiga alegerile, cati ministri din actualul Cabinet se vor regasi in viitorul Executiv?
Sa castigam noi alegerile! Nu sunt Mafalda sa va pot da acum un raspuns. Sondajele vor arata ce ministri sunt apreciati, care dintre ministri si-a facut mai bine treaba...
Butonul rosu este la Cotroceni
Spuneati mai devreme ca ati eliminat barierele biro�cratice din calea intreprin�zatorilor/investitorilor si ca asta a contat mult in cres�terea economica. Daca veti guverna cu PSD, inseamna ca va trebui sa reintro�duceti aceste bariere...
Daca va amintiti, inainte se lua si pielea dupa saracul investitor inainte de a i se da prima autorizatie. Acum nu mai este asa. Uitati, raspund in sarada: O sa guvernam cu PSD, apoi vorbim cu PD-L sa scoatem PSD de la guvernare si noi guvernam Romania mai departe. Acum, la modul serios, va fi foarte greu de gasit o formula de guvernare. Am avut o perioada de guvernare cu democratii, perioada in care ne-am pierdut increderea in ei desi relatiile inter-umane sunt inca mult mai bune cu unii dintre ei decat cu social-democratii. Din pacate, butonul rosu al democratilor, adica butonul de comanda, nu este la ei ci la Cotroceni, la Traian Basescu, al carui obiectiv constant a fost distrugerea PNL. Din fericire petru noi, nu numai ca nu ne-a distrus ci ne-a si ajutat sa fim mai pregatiti pentru confruntarea electorala. Ce nu te omoara, te intareste!
Aveti in intentie organizarea unor alegeri in organizatia PNL-Bucuresti, in viitorul apropiat?
Conform Statutului PNL, nu se pot organiza alegeri in partid cu sase luni inantea scrutinurilor electorale. Din acest motiv, vom avea alegeri interne dupa alegerile parlamentare. S-a schimbat proce�dura. Dupa modificarea Statutului, incepem cu alegerile la baza, in organizatii. Conferinte locale, judetene si, abia apoi, Con�gres. Cred ca vom avea Con�gres undeva in iunie 2009.
Putem face o surpriza
Daca PNL se va plasa totusi pe locul al treilea in alegeri si, fie PSD, fie PD-L va nominaliza premierul, ce veti face?
Problema nu este cine va desemna premierul. Problema este ca painea si cutitul sunt la presedintele Traian Basescu. Noi credem insa ca, de aceasta data, presedintele va mai citi o data Constitutia, inainte de a-l desemna pe viitorul premier. Si ca va respecta Constitutia!
Este, totusi, greu de pre�supus ca PNL va castiga alegerile, chiar si cu 2-3 procente, fata de cel de-al doilea clasat. In context, v-ati facut cu siguranta ceva strategii "de fuga"...
Cine ar fi crezut ca PNL va lua in alegerile locale 20%? Cine ar fi crezut ca PD-L si PSD vor lua semnificativ mai putin decat se presupunea anterior scrutinului? Asa ca orice varianta este posibila. Mai ales ca, acum, ne aflam in fata unui alt sistem de vot. In care, daca ai oameni perfor�manti, cunoscuti si recunoscuti, le poti face adversarilor politici o surpriza de proportii...
Insist. Daca nu prindeti locul fruntas, cu cine ati prefera sa guvernati, mai ales in conditiile in care nu dumneavoastra veti propune premierul?
As prefera sa nu vindem pielea ursului din padure inainte de vreme. Exista mari dificultati de negociere atat cu PD-L cat si cu PSD. Daca relatia cu PD-L se cunoaste, trebuie sa reamintesc faptul ca, in ultimii 18 ani, am fost pe pozitii diametral opuse cu PSD. PNL a fost mereu un partid de dreapta, a luptat impotriva tuturor formelor de autoritarism, pentru respectarea proprietatii, a initiativei private, a independentei presei... Ori, eu nu pot sa uit anumite lucruri din perioada guvernarii Nastase: inregimentarea primarilor celorlalte partide, faptul ca ori de cate ori deschideai televizorul dadeai peste Nastase sau faptul ca lideri ai opozitiei nu-si puteau promova ideile, opiniile, parerile critice. Apoi, mai este si problema programelor de guvernare. Nu poti sa guvernezi doar de dragul de a guverna sau pentru a-ti satis�face o anumita clientela politica. Trebuie sa guvernezi pentru a-ti putea atinge obiectivele cu care ai castigat increderea electoratului.
Eu nu m-am certat cu premierul
V-ati reconciliat cu premierul Calin Popescu Tariceanu?
Eu nu m-am certat niciodata cu premierul Tariceanu.
Da, dar el v-a cam aratat cu degetul, in urma cu ceva vreme.
Da. Dar daca cineva analizeaza demersul meu politic, macar din ultima perioada, va intelege ca disfunctiile dintre mine si premier nu au plecat de la mine.
Intentionati sa va depuneti candidatura la sefia PNL, in Congresul de anul viitor?
Dorinta mea este sa nu candi�dez impotriva premierului. Pentru ca, daca PNL isi atinge obiectivul electoral- respectiv castigarea alegerilor si negocierea pentru formarea unui nou guvern-, este bine ca premierul sa fie si liderul partidului. Ori, in aceasta situatie, trebuie sa fi inconstient ca sa candidezi la sefia partidului impotriva premierului iar eu, in ceea ce ma priveste, fac tot ce pot pentru atingerea aces�tui obiectiv: castigarea alegerilor. Asa incat nu sunt un adversar ci, dimpotriva, poate cel mai bun prieten al premierului.
PD-L l-a desemnat premier pe Theodor Stolojan. Ceea ce face, data fiind istoria politica recenta, mult mai grea o posibila negociere intre liberali si democrat-liberali pentru formarea unui nou Cabinet...
Este adevarat. Personal, i-as fi preferat pe Vasile Blaga sau pe Adriean Videanu.
Anul viitor avem alegeri prezidentiale. Este posibil un tur doi intre Traian Basescu si Sorin Oprescu? Asta, cu atat mai mult cu cat Sorin Oprescu a dat in repetate randuri de inteles ca, daca va castiga Primaria Capitalei,
ar putea intra in cursa prezidentiala...
Este posibil.
In Romania, cei care s-au succedat la Minis�terul Transpor�turilor inaintea mea au fost probabil preocupati de cu totul alte lucruri decat de modernizarea si dezvoltarea infra�struc�turii.
In urma rezultatului studiului de fezabilitate, vom decide daca este sau nu oportun sa finali�zam lucrarea (Canalul Dunare-Bucuresti-n.r.)
Astazi, se vede in mod evident ca economia se misca si ca veniturile oamenilor au crescut semnificativ.
Problema nu este cine va desemna premierul. Problema este ca pai�nea si cutitul sunt la prese�dintele Traian Basescu.
Pagini realizate de Adriana TIGANILA 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
pt vida clara    de horiageo
In sfarsit,te pozitzionezi unde itzi da voie lungul nasului.   de vida clara
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Felix facut de ras de Dan Diaconescu (12290 afisari)
 Felix turnatorul a facut in cizmele Securitatii (3972 afisari)
 Erotismul la romani (2530 afisari)
 Generali de Parlament (1566 afisari)
 Ucraina, Rusia si stabilitatea Europeana (1293 afisari)
 Soldatii rusi, transformati in sclavi sexuali (3982 afisari)
 Toata lumea poate citi ce vorbesti secret pe Messenger! (3389 afisari)
 Supermodelul anilor '70, Marie Helvin, spune ca, la 56 de ani, a atins culmea sexualitatii  (2967 afisari)
 Veteran al miscarii nationaliste din Ucraina: "Romania este un catelus fata de buldogul coltos - Rusia" (2661 afisari)
 Gemma Arterton, noua "Bond girl", in scene fierbinti! (VIDEO) (2577 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2008 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01974 sec.